Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
La vârsta de 18 ani, am biruit cele trei tomuri groase ale lui "Jean
Cristophe", masivul roman al lui Romain Roland. Citisem, până atunci,
"Pe Donul liniştit" şi "Război şi pace" şi eram foarte mândru de mine.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
La vârsta de 18 ani, am biruit cele trei tomuri groase ale lui "Jean Cristophe", masivul roman al lui Romain Roland. Citisem, până atunci, "Pe Donul liniştit" şi "Război şi pace" şi eram foarte mândru de mine. La colegii care nu reuşeau să ducă până la capăt nici măcar cele două volume ale "Annei Karenina" mă uitam ca la nişte bicisnici. Mă simţeam perfect antrenat să atac cele şapte sau nouă sau nu mai ştiu câte volume ale romanului fluviu "În căutarea timpului pierdut", când brusc, fără nici un motiv bine definit, n-am mai citit decât povestiri. Iar când mi-a căzut în mână culegerea de povestiri, de numai câteva rânduri fiecare, a lui Daniil Harms am ştiut că soarta îmi mai rezervă o surpriză.
De ani buni nu mai citesc decât Mica Publicitate. Citesc, bineînţeles, unele articole şi chiar cărţi, dar nu mă satisfac cu adevărat decât anunţurile de vânzări şi cumpărări. Mai puţin cele funerare, în care toţi dispăruţii au fost nişte oameni minunaţi, taţi ideali, mame desăvârşite, amanţi şi amante unici şi bunici cărora li se va purta o recunoştinţă pe cât de deplină, pe atât de veşnică.
De la schiţele şi momentele lui Caragiale, n-am citit ceva mai savuros ca ofertele de garsoniere confort sporit în Rahova şi Ferentari. Cât despre vânzările de apartamente la bloc de două şi trei camere, toate mă fac să plâng ca la telenovele. Într-o noapte, în ora de intimitate cu mine însămi, pe care mi-o permit înainte de a adormi, am citit ca pe un thriller reclama la un cartier nou de vile. Sincer să fiu, nu credeam, după "Război şi pace" şi "Jean Cristophe", că o să mă mai emoţioneze ceva la modul absolut. După ce am învăţat anunţul pe de rost, m-am decis să văd cu ochii mei locurile, în care chiar şi eu, un personaj principal virtual, contra unui preţ splendid, de numai 230.000 de euro, mă pot muta imediat într-o reşedinţă magnifică, având o vedere superbă spre un lac şi mai superb şi dotări interioare unice. Era ca şi cum din cititor de romane imobiliare m-aş fi transformat peste noapte într-un proprietar de sentimente, turnate definitiv în beton şi sticlă.
În dimineaţa în care am plecat de acasă, vremea era sublimă, în autobuzul pe jumătate gol atmosfera era superoptimistă, iar ideile care-mi treceau prin cap erau toate măreţe. La lacul superb pe malurile căruia se ridicase elegantul ansamblu de vile magnifice se ajungea uşor, după miros. Nu trebuia să fii teribil de dotat olfactiv ca să-ţi dai seama că, lipsind canalizarea, lacul se umpluse mai întâi de excepţionalele fecale ale constructorilor şi apoi îşi sublimase damfurile cu splendide dejecţii ale locatarilor. Dacă distanţa dintre casele cu etaj ar fi permis, probabil că aş fi realizat pe loc cât de superecologică era marginea aceea de oraş. Dar fiindcă de la ferestrele unei locuinţe de lux nu vedeai decât ferestrele celeilalte locuinţe de lux, nu-ţi mai rămânea să admiri din balcon decât un minunat hectar de cer. Şi nu un cer oarecare, ci unul traversat la câteva minute de splendidele superavioane de la Otopeni.
Întorcându-mă spăşit la pasionantele, la subtilele, la minunatele anunţuri cu vânzări de garsoniere în Rahova şi Ferentari, mi-am dat seama că reclamele la magnificele cartiere de vile m-au îmbogăţit, totuşi, cu un adevăr. Şi anume că diferenţa dintre un roman şi o strigare publicitară e exact diferenţa dintre ficţiune şi minciună.
