x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Tudor Octavian: Enciclopedia sentimentelor

0
Autor: Tudor Octavian 06 Oct 2008 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Unii oameni sunt dintr-un început simpatici, de alţii mă feresc ca de dracul. Mi-e greu şi adesea jenă cu sentimentele pe care le nutresc pentru ei, fără a-i cunoaş­te şi fără să-mi fi făcut nici un rău. Trăiesc din  simpatii şi antipatii, dar dacă e să le definesc, o fac aproximativ.



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Unii oameni sunt dintr-un început simpatici, de alţii mă feresc ca de dracul. Mi-e greu şi adesea jenă cu sentimentele pe care le nutresc pentru ei, fără a-i cunoaş­te şi fără să-mi fi făcut nici un rău. Trăiesc din  simpatii şi antipatii, dar dacă e să le definesc, o fac aproximativ.

E tare ciudat în ce chip nesigur ne referim permanent la nişte reacţii atât de acu­te şi de diferite, de la om la om. Pe Ceau­şes­cu îl detesta toată lumea la fel. Eram egali într-o ură, ea ne dădea puteri să sperăm, ne simţeam solidari într-o sim­ţire. Acum, ne-am împrăştiat ura în patru vânturi, am mărunţit-o şi nici nu ştim dacă mai merită să se cheme ură. N-are in­ten­sitate, nu  durează, e orientată la întâmplare.

Multe sentimente din dictatură şi-au pierdut conţinutul, iar cele născând din democraţie, cu excepţia jubilaţiei pe care ne-au produs-o primii ani de libertate, încă nu s-au aşezat în matcă.

Nu avem nici un model uman în cultură, în ştiinţă, în politică. Nu fiindcă aşa am fi noi, românii, din fire, cusurgii, ci dintr-o cauză profundă: nu mai suntem siguri pe simţăminte. Aş vrea să admir necondiţionat câteva persoane, însă mă tem  şi de instabilitatea sentimentelor lor. Aici e problema, la temelia sentimentelor. Cel mai mult se vor­beşte azi despre dragoste. Şi se vorbeşte mult, pentru că e puţină. Toţi vorbim despre ceva ce nu ajunge la toţi. Nici aurul nu ajunge la toţi. În familiile care caută iubirea la televizor, e tot atâta dragoste cât aur în verighete. Câteva grame de iubire, pentru un cuplu care aşteaptă la nesfârşit marele declic amoros.

Copiii îşi construiesc sentimentele prin raportare la acela ale părinţilor. În majoritatea cazurilor, fără o definiţie clară a acestora. Aş vrea să cumpăr din librării un dicţionar al sentimentelor, dar am impresia că ori nu s-a tradus ori nu a fost încă scris. Trei pătrimi din filmele pe care le vedem pe micul ecran dar şi pe cel mare, sunt cu răzbunări. Fiecare personaj are ceva de răzbunat în aceste filme, plăţile pentru  o  nefericire sunt toate la fel: răzbunarea înseamnă să ucizi. Nevoia de a ne răzbuna apare încă de când mergem pe picioare. Un copil îi ia jucăria altuia, iar copilul căruia i s-a luat jucăria se repede la celălalt copil să-i scoată ochii. În sport, revanşa s-a transformat în răzbunare. În  politică, partidele se răzbună pe popor, după ce şi-au epuizat trăirile revanşarde din interior.

Răzbunarea e un sentiment generalizat, cu o definţie complet revizuită. Nu mai are nimic din cavalerismul filozofic al contelui de Monte Cristo. Ura electorală e, de asemenea, un sentiment social cronicizat şi cu o acoperire exponenţială. Votăm întotdeauna contra cuiva, nu pentru cineva şi pentru ceva. Viaţa politică stârneşte trăiri urâte, de care nu aveam habar până nu de mult. Certurile politicienilor mă obosesc ca o boală care nu are soluţii.

Absenţa unor sentimente bune e o infirmitate mai mare ca lipsa unui picior. Sentimentele bune nu pot fi protezate. Svâcnesc în noi şi se atrofiază înainte de a ne deveni fiinţă. Iar ce-i mai grav e că o parte însemnată din tineret a crescut în acest climat afectiv alterat şi că îi e ruşine cu zaţul de simţiri nobile din familie şi anturaj.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de