Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Unul dintre multele articole despre ţigani, tipărite în publicaţiile
franţuzeşti de toată mâna, poartă un titlu pe care ar fi trebuit să-l
citim încă de acum optsprezece ani: "Europa se interesează de soarta
romilor".
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Unul dintre multele articole despre ţigani, tipărite în publicaţiile franţuzeşti de toată mâna, poartă un titlu pe care ar fi trebuit să-l citim încă de acum optsprezece ani: "Europa se interesează de soarta romilor".
Titlul vine însă cu o precizare – "În sfârşit, Europa se interesează de soarta romilor" –, dar şi cu o perfidie: "Fuga ţiganilor spre Vest le impune celor şapte mari puteri să combată rasismul, căruia aceştia îi cad victime". Spun perfidie deoarece autorul paginii dă de înţeles că rasismul e încă în floare în estul Europei, nu şi în vest. Recensământul european al răspândirii ţiganilor dă, pe ţări, următorul clasament: România – 2.400.000, Bulgaria – 800.000, Spania – 800.000, Ungaria – 600.000, Serbia – 500.000, Turcia – 500.000, Slovacia – 450.000, Franţa – 400.000, Republica Cehă – 250.000, Macedonia – 250.000, Grecia – 220.000, Ucraina – 200.000, Anglia – 150.000, Germania – 140.000, Italia – 120.000, Albania – 100.000, Bosnia – 80.000. Celelalte ţări au mai puţin de 50.000, dar chiar şi aşa procentul de ţigani în ţările mici e semnificativ. Sau, mai bine zis, suficient de mare ca şi acestea să se intereseze, în fine, de problema integrării lor.
Lăsând deoparte faptul că pe harta împrăştierii etniei pe continent România şi Bulgaria apar grafic ca două enclave gata să explodeze, comentatorul adună 2.400.000 cu 800.000 şi obţinem un total de 2.500.000!!! Ce nu face articolul, şi nu o face intenţionat, ca să incrimineze modul în care sunt trataţi ţiganii în Europa Centrală şi de Est e totalul continental. În întreaga Europă trăiesc, conform recensămintelor, circa 10 milioane de ţigani. Numai că şi în Vest recensămintele sunt la fel de vulnerabile, întrucât numărul nomazilor e necunoscut, iar al ţiganilor, care ori nu-şi declară apartenenţa la etnie, ori nu-şi numără toţi copiii, e şi el mare. În biblioteca unui francez pasionat de problemă am găsit mai multe cărţi şi albume de fotografii ale căror autori erau mai preocupaţi de starea reală a ţiganilor din Franţa decât de a demonstra rasismele altora. Din aceste albume se înţelegea că, în ciuda modului în care Franţa tratează chestiunea celor 400.000 de ţigani ai ei, ţigani francezi, nomazi şi rezistenţi la orice forme de integrare există la tot pasul. Mai intră în discuţie o ciudăţenie: de ce multe ţări bogate şi cu reale posibilităţi de a proceda la integrarea lor n-au ţigani? Răspunsul e simplu: nu mai au ţigani! Ţiganii n-au reuşit să le penetreze, n-au fost toleraţi, au fost centrifugaţi către ţări mai sărace, dar mai tolerante. Ca România, de exemplu.
În sărăcie, ţiganii români s-au înmulţit tocmai datorită toleranţei. În România, indiferenţa a putut să se numească, fără ca asta să neliniştească pe nimeni, toleranţă. În fine – ca să folosim şi noi o formulă dragă autorului articolului – şi revenind la recensăminte, migraţia ţiganilor spre vestul Europei nu-i un fenomen generat de intoleranţa românilor. Ţiganii sunt ca lichidul în vasele comunicante, ocupă locul gol, circulă înspre spaţii fără ţigani. Europa nu oferă nici azi astfel de spaţii, aşa cum nu le-a oferit de o mie de ani încoace. Europa e ipocrită, pentru că e conştientă de un adevăr: România nu generează, nu fabrică populaţii de ţigani. România îndură consecinţele unor politici europene făţiş sau mascat discriminatorii, de pe întinderea unui mileniu.
