x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Tudor Octavian: S.P.R.D.T.

0
Autor: Tudor Octavian 29 Sep 2008 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Undeva, într-o margine liniştită de Bucureşti, împrejmuit de  ulicioare pe care curge numai lapte şi miere – pe una lapte, pe alta miere, pe una lapte, pe alta miere – se găseşte un fel de castel cu turnuleţe, la intrarea căruia scrie doar atât: SPRDT. Lumea din cartier zice că aici ar fi o locaţie a SRI-ului, fiindcă ziua nu zăreşti picior de om. Doar noaptea soseşte uneori o dubiţă neagră, din care sunt împinşi în clădire, cu şuşoteli şi icnituri, bărbaţi şi femei de-a valma. Unii se împotrivesc, se aud şi urlete, dar toată povestea durează puţin şi pacea pogoară iarăşi peste cartier, de parcă te-ai găsi într-un tărâm al izbăvirii maxime.



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Undeva, într-o margine liniştită de Bucureşti, împrejmuit de  ulicioare pe care curge numai lapte şi miere – pe una lapte, pe alta miere, pe una lapte, pe alta miere – se găseşte un fel de castel cu turnuleţe, la intrarea căruia scrie doar atât: SPRDT. Lumea din cartier zice că aici ar fi o locaţie a SRI-ului, fiindcă ziua nu zăreşti picior de om. Doar noaptea soseşte uneori o dubiţă neagră, din care sunt împinşi în clădire, cu şuşoteli şi icnituri, bărbaţi şi femei de-a valma. Unii se împotrivesc, se aud şi urlete, dar toată povestea durează puţin şi pacea pogoară iarăşi peste cartier, de parcă te-ai găsi într-un tărâm al izbăvirii maxime.

De fapt, chiar asta şi e S.P.R.D.T.-ul, un Sanatoriu Pentru Recuperarea Dependenţilor de Televizor. Aici sunt aduse cazuri în fază finală, iar tratamentul ar putea să le pară multora inacceptabil, dacă n-ar da totuşi rezultate. În toată clădirea nu se găseşte nici un televizor, deşi numele saloanelor ar putea să indice altceva. Unul se cheamă Telenovele, altul Filme pentru adulţi, există şi un pavilion central, pe uşa căruia stă scris Crime, Violuri, Accidente auto, iar pe un coridor, mai mult goale, îşi aşteaptă pacienţii nişte cămăruţe pentru cei dependenţi de Talk-show-urile politice, Ştirile de la ora 5 dimineaţa şi emisiunile cu caracter educativ.

La etaj, având o vedere splendidă spre groapa de gunoi de la Glina, se înşiră sălile pentru cazurile disperate, altfel spus pentru persoane care nu închid niciodată televizorul şi se uită, fără să se ridice din scaun, la absolut toate emisiunile, pe toate canalele, butonând la nesfârşit telecomanda. Sunt internaţi aici pensionari de care familia se dezice, ei rămânând în grija medicilor şi, după cum e situaţia, a recuperatorilor de materiale reciclabile de la Glina. Care, la rândul lor, au o vedere la fel de splendidă către S.P.R.D.T.

Internaţii fac ca toţi dracii în primele zile, vorbesc fără şir, unii recitând ca în transă programele TVR1, TVR2 şi TVR Cultural pe ultimii zece ani, alţi declinând toate paginile din Tevemania. Mergând pe lângă pereţi, pot fi văzute mai multe femei cu privirea pierdută, care nu spun altceva decât Teo, Teo, Teo sau Surprize, Surprize.

Un salon special, pentru VIP-uri, se cheamă Răduleasca, dar în el nu se ajunge decât cu aprobare de la condu­cere, fiindcă dă fixaţii erotice. Un spaţiu mai întunecat din pod a fost amenajat pentru cei care nu mai suportă lumina zilei. Aici, pereţii sunt plini de televizoare cu ecranul pâlpâind alb, fără imagini. Cel mai greu se tratează dependenţa de Elodia şi Cioacă.
Ministerul nu alocă fonduri pentru maniacii emisiunilor cu dezvăluiri incendiare şi mărturisiri dramatice, şi bieţii oameni ajunşi în ultimul stadiu al intoxicaţiei sunt trataţi doar cu apă de la robinet.

E grea viaţa în S.P.R.D.T. Cei recuperaţi temporar pentru o existenţă activă, fără televizor, sunt reinternaţi după câteva săptămâni, uneori chiar mai repede. Îi vezi cum ies cu privirea pierdută din sanatoriu, cum pornesc agale, deozorientaţi, pe străzile pustii, fiindcă lumea sănătoasă e toată la televizor, şi cum rămân cu ochii aţintiţi spre reclamele digitale de la intersecţii, cu speranţa că se dă şi film.  Şi măcar de-ar avea o pensie mai mare, ca să-şi cumpere o plasmă.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de