x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Turismul funerar

0
Autor: Ştefan Mitroi 25 Aug 2010 - 00:00
Moartea ca brand de ţară! Pe cât de sinistru,  pe atât de trist. Nu suntem însă prea departe de acest adevăr. Oamenii mor, ce-i drept, peste tot.  Ţările bogate n-au găsit încă  secretul nemuririi, aşa că miliardarii, până şi ei, se văd nevoiţi, atunci când le sună ceasul, să dea colţul. Mai devreme sau mai târziu, toţi vom face la fel, deoarece asta e regula, cine a scris-o nu se ştie, dar a scris-o, şi uite că o respectăm de la începutul lumii cu toţii, ne naştem, creştem, iubim, îmbătrânim, apoi murim.

Habar n-am dacă a făcut cineva o statistică a repartizării morţii pe glob, fără a lua în calcul zonele de conflict, unde doamna cu coasa este, dacă se poate spune aşa, în mediul ei. Mi-e teamă că o astfel de statistică ne-ar aşeza printre ţările fruntaşe. Poţi să te pui cu moartea? Face ce vrea ea. Până la urmă, să privim partea bună a lucrurilor. Nu ne mai aflăm, aşa cum ne stă în fire, la coadă.

Obişnuim să vorbim mai întâi de bătrâneţe, abia după asta de moarte. Aceasta e ordinea, dacă aşa s-o fi numind faptul că trebuie să îmbătrânim într-o zi şi apoi musai să murim. Ce poţi să înţelegi însă atunci când moartea vine imediat după naştere, ba chiar odată cu ea? Ce ordine mai e asta? Unui ochi albastru, mic cât o boabă de piper, nu-i poate răspunde la acestă întrebare decât tot un ochi albastru, dar mare cât cerul. Adică ochiul lui Dumnezeu. Dacă o fi văzut ce s-a întâmplat, dacă era deschis. Oamenii nu par dispuşi să răspundă. Ei sunt ditamai doctorii, ditamai directorii, ditamai profesorii universitari. N-au timp de nişte întrebări mititele, la fel de mititele ca ochii care le-au pus. N-ar trebui să ne mirăm, uite însă că există  şi ceva ce n-au cei care au de toate.

Cam asta e cu moartea pe la noi. De ce să-şi bată cârmacii naţiei capul cu turismul ecumenic, cultural, sau chiar sexual? Turismul funerar ni se potriveşte parcă mai bine. Pare şi chiar este macabru. Te ia cu frig când te gândeşti! Dar asta este realitatea. Nu ştiu câţi străini vor da buzna. Important este să nu uităm ca în programul celor ce o vor face să trecem în mod obligatoriu un tur al spitalelor. Nu al cimitirelor, cum s-ar putea crede. Cimitire ca la noi au şi ei. Spitale, nu.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de