Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
În şcoala elementară am învăţat că o gândire spusă sau scrisă se
numeşte propoziţie. Aflând ce-i propoziţia, normal că m-am întrebat
ce-i gândirea. Mai târziu, un polonez, autor de maxime de-a-ndoaselea,
a venit cu o corecţie importantă la vechea definiţie şcolărească,
spunând că orice prostie scrisă sau spusă e o propoziţie. Fireşte că de
data asta m-am întrebat ce-i prostia. Şi, de aici, ce-i definiţia. De
pildă, cum trebuie definită turnătoria?
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
În şcoala elementară am învăţat că o gândire spusă sau scrisă se numeşte propoziţie. Aflând ce-i propoziţia, normal că m-am întrebat ce-i gândirea. Mai târziu, un polonez, autor de maxime de-a-ndoaselea, a venit cu o corecţie importantă la vechea definiţie şcolărească, spunând că orice prostie scrisă sau spusă e o propoziţie. Fireşte că de data asta m-am întrebat ce-i prostia. Şi, de aici, ce-i definiţia. De pildă, cum trebuie definită turnătoria?
Înainte de 1989, prin turnătorie toată lumea înţelegea o relaţie vinovată cu Securitatea. Astăzi aş defini turnătoria ca pe o îndeletnicire naţională, favorizată de libertatea presei şi de dispariţia ori căderea în ridicol a criteriilor morale tradiţionale. Turnătoria e o opinie spusă sau scrisă.
Foarte mulţi oameni au vocaţie de informatori, iar situaţia lor e de plâns, deoarece oferta e mai mare decât cererea. Toată lumea toarnă pe toată lumea. Politicienii se toarnă unii pe alţii la popor. Există chiar şi un canal de televiziune care face bani buni cu sloganul "Turnaţi aici". Schimbarea e evidentă: acum turnătorii plătesc ei ca să se poată realiza ca oameni cu opinie. Englezii şi-au dat seama devreme care sunt viciile de procedură ale democraţiei şi au instituţionalizat Hyde Park-ul, adică un loc al nimănui, unde te duci şi te saturi de turnat. Problema la noi nu e că n-avem un Hyde Park. Problema e că România e un Hyde Park balcanic. În Anglia, poliţia îi protejează pe apucaţii din Hyde Park, pentru că şi ei sunt plătitori de taxe şi statul e obligat să le asigure, fie şi numai în cele câteva hectare de spaţiu democratico-clinic, un maximum de libertate a opiniei. Până la urmă, toată povestea cu inşii care au făcut poliţie politică interesează caracterul lor. Unii n-au deloc caracter. Pentru bani, pentru o slujbă mai bună, pentru o carieră şi-ar vinde şi mama. Vedeţi la ce se reduce tevatura cu deconspirarea informatorilor? La un fapt genetic. Unele popoare au mai mult caracter ca altele. Aşa gândesc eu, asta e opinia mea, iar cine crede altceva să se ducă la televiziune şi să mă toarne că nu-s bun român.
Uneori, când sunt luat de val şi mă bucur de răul public, care li se întâmplă unor mari turnători din intelighenţie, din preoţime sau din lumea politică, mă întreb cât caracter aş fi avut eu dacă aş fi ajuns în situaţia de a deveni "omul Securităţii". În mai multe rânduri a trecut glonţul pe lângă mine şi i-a lovit pe alţii. Faptul că n-am fost deranjat de Securitate decât o singură dată, cu ocazia unui "transfug" din familie, şi fără consecinţe de nici un fel nu e un merit. Nu pot spune că am fost un caracter, doar pentru că nu mi s-a oferit prilejul de a mi-l dovedi. Mulţi rămânem cinstiţi şi murim cu conştiinţa împăcată fiindcă nu s-a găsit nimeni să ne cumpere. La o ofertă convingătoare, dracu’ ştie ce-ar fi fost viaţa mea!
Mă tem, ăsta-i adevărul, de oamenii lipsiţi de caracter, dar şi de cei care ridică primii piatra contra lor.
În şcoala elementară am învăţat că o gândire spusă sau scrisă se numeşte propoziţie. Aflând ce-i propoziţia, normal că m-am întrebat ce-i gândirea. Mai târziu, un polonez, autor de maxime de-a-ndoaselea, a venit cu o corecţie importantă la vechea definiţie şcolărească, spunând că orice prostie scrisă sau spusă e o propoziţie. Fireşte că de data asta m-am întrebat ce-i prostia. Şi, de aici, ce-i definiţia. De pildă, cum trebuie definită turnătoria?
Înainte de 1989, prin turnătorie toată lumea înţelegea o relaţie vinovată cu Securitatea. Astăzi aş defini turnătoria ca pe o îndeletnicire naţională, favorizată de libertatea presei şi de dispariţia ori căderea în ridicol a criteriilor morale tradiţionale. Turnătoria e o opinie spusă sau scrisă.
Foarte mulţi oameni au vocaţie de informatori, iar situaţia lor e de plâns, deoarece oferta e mai mare decât cererea. Toată lumea toarnă pe toată lumea. Politicienii se toarnă unii pe alţii la popor. Există chiar şi un canal de televiziune care face bani buni cu sloganul "Turnaţi aici". Schimbarea e evidentă: acum turnătorii plătesc ei ca să se poată realiza ca oameni cu opinie. Englezii şi-au dat seama devreme care sunt viciile de procedură ale democraţiei şi au instituţionalizat Hyde Park-ul, adică un loc al nimănui, unde te duci şi te saturi de turnat. Problema la noi nu e că n-avem un Hyde Park. Problema e că România e un Hyde Park balcanic. În Anglia, poliţia îi protejează pe apucaţii din Hyde Park, pentru că şi ei sunt plătitori de taxe şi statul e obligat să le asigure, fie şi numai în cele câteva hectare de spaţiu democratico-clinic, un maximum de libertate a opiniei. Până la urmă, toată povestea cu inşii care au făcut poliţie politică interesează caracterul lor. Unii n-au deloc caracter. Pentru bani, pentru o slujbă mai bună, pentru o carieră şi-ar vinde şi mama. Vedeţi la ce se reduce tevatura cu deconspirarea informatorilor? La un fapt genetic. Unele popoare au mai mult caracter ca altele. Aşa gândesc eu, asta e opinia mea, iar cine crede altceva să se ducă la televiziune şi să mă toarne că nu-s bun român.
Uneori, când sunt luat de val şi mă bucur de răul public, care li se întâmplă unor mari turnători din intelighenţie, din preoţime sau din lumea politică, mă întreb cât caracter aş fi avut eu dacă aş fi ajuns în situaţia de a deveni "omul Securităţii". În mai multe rânduri a trecut glonţul pe lângă mine şi i-a lovit pe alţii. Faptul că n-am fost deranjat de Securitate decât o singură dată, cu ocazia unui "transfug" din familie, şi fără consecinţe de nici un fel nu e un merit. Nu pot spune că am fost un caracter, doar pentru că nu mi s-a oferit prilejul de a mi-l dovedi. Mulţi rămânem cinstiţi şi murim cu conştiinţa împăcată fiindcă nu s-a găsit nimeni să ne cumpere. La o ofertă convingătoare, dracu’ ştie ce-ar fi fost viaţa mea!
Mă tem, ăsta-i adevărul, de oamenii lipsiţi de caracter, dar şi de cei care ridică primii piatra contra lor.
