x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ucigă-l Toaca sunase la 112

Ucigă-l Toaca sunase la 112

de Ion Cristoiu    |    25 Iul 2009   •   00:00

Ucigă-l Toaca a venit direct din întunericul Iadului. A intrat în confratele nostru cu gând să-i pună o piedică, acesta să cadă şi să-şi rupă gâtul. Dat fiind că n-a dus o viaţă tocmai sfântă, călugărul va ajunge în Iad. În acea clipă, Diavolul va ieşi din el frecându-şi mâinile mulţumit, ca un ins care a mers pe gratis cu tramvaiul.



În câteva ziare s-a publicat recent anunţul că Biroul de avocatură Comt & Est din America îi caută în România pe moştenitorii multimiliardarului Cuculici, mort la un joc de golf de ciudă că mingea s-a oprit la un centimetru de gaură refuzând să meargă mai departe. Miliardarul n-are urmaşi direcţi în SUA. La finele textului era trecută cu literă mică, puchinoasă, adresa din Bucureşti la care se primeau informaţiile menite a înlesni descoperirea moştenitorului. Altceva nu mai scria. Cu toate acestea, întreaga ţară află rapid de ce era căutat moştenitorul tocmai în România. Pe patul de moarte, multimiliardarul îşi amintise că, în timpul celui de-al doilea război mondial, căzut cu avionul în România, fusese descoperit pe câmp, în mohor şi predat  Jandarmeriei de o tânără ţărancă. Dacă se culcase sau nu cu ea, nu mai ţinea minte. De altfel, chiar de episodul cu căzutul nu-şi amintise decât pe patul de moarte. Potrivit specialiştilor în agonii, în astfel de momente, muribundul îşi revede filmul întregii vieţi. Un film complet şi exact, conţinând şi secvenţe care lipsiseră până atunci din rememorările omului. Se pare - ziceau specialiştii - că spaima morţii provoacă o sforţare atât de mare a întregii fiinţe încât, sub puterea ei, vin în memorie şi secvenţe tocite de trecerea timpului. În doar câteva zile de la apariţia anunţului, biroul a fost asediat de mii de plicuri, faxuri, telexuri ale unor inşi care se numesc Cucu, Cuculescu, Cuci, Cucoş. Toţi pretind a fi rude cu mortul din America.  Se dă drept nepot de soră (deşi răposatul fusese singur la părinţi) un ins căruia i se spune Cico, un ţigan din Bolintin, numit astfel pentru că ai lui fuseseră impresionaţi de bine cunoscuta băutură răcoritoare de pe vremuri. Insul s-a înfăţişat personal la biroul de avocatură. Pentru a forţa lucrurile, a venit cu o valijoară de voiaj, pregătit deja să se urce în avion. N-are nici cea mai mică îndoială că el e moştenitorul.
*

DE PE VREMURI
Din programul Radio:
* "Ce am făcut noi astăzi pentru pace" (Scrisoare de la ascultători).
* "Să folosim din plin zăpada în această iarnă" (Sfatul agronomului de tip nou).
* "Din cântecele de luptă ale popoarelor subjugate de imperialiştii americani".
* "Invalizi redaţi producţiei" (Reportaj).
* "De ce a intrat Maria în colectivă" (Teatrul la microfon în interpretarea unor fruntaşi ai Naţionalului).
*

S-AU CERUT SCUTURI NOI
De câteva zile, Poliţia judeţeană e în alertă maximă. S-a cerut chiar un lot de scuturi noi, dat fiind că scuturile vechi se spărseseră în confruntarea cu călugării Schitului Tarniţa, care închiseseră în beci un confrate pe motiv că e posedat de diavol. Procurorilor, stareţul le prezentase un raţionament perfect până la un anumit punct. Ucigă-l Toaca a venit direct din întunericul Iadului. A intrat în confratele nostru cu gând să-i pună o piedică, acesta să cadă şi să-şi rupă gâtul. Dat fiind că n-a dus o viaţă tocmai sfântă, călugărul va ajunge în Iad. În acea clipă, Diavolul va ieşi din el frecându-şi mâinile mulţumit, ca un ins care a mers pe gratis cu tramvaiul. În beci e însă întuneric mai ceva ca în Iad. Crezând că a ajuns deja la destinaţie, Dracu' avea să iasă din călugăr. La câteva zile după ce l-au vârât, călugării au coborât în beci şi au început să-l caute pe Dracu' prin întuneric. Cum însă nu l-au găsit, deşi bâjbâiseră o întreagă după-amiază, şi-au luat confratele la bătaie, zbierând la el: Te crezi şmecher?! Lasă că-ţi aratăm noi! L-ar fi omorât în bătăi, dacă nu intervenea Poliţia, după ce însuşi Ucigă-l Toaca sunase la 112. Motivul pregătirilor de acum? De câteva zile, două clanuri de columbofili din oraş se află pe picior de luptă. S-au luat de la o porumbiţă albă care a trecut de la un clan la celălalt şi nu mai vrea să se întoarcă în porumbar.
*

ANGAJAMENT DE CANDIDAT

S-a ales senator după ce a promis alegătorilor în campania electorală prin satele din munţi că îi va scăpa de Strigoiul Fane. Numitul Fane strica instalaţia electrică din gospodăriile aşezate de-a lungul râului acţionând cu precădere acolo unde era instalat cablu tv. Venise pregătit cu o listă de făgăduieli înfricoşătoare. Între altele, se angaja să le construiască celor de pe valea râului o microhidrocentrală cu un lac de acumulare din care se putea fura peşte, să le transmită în direct celor cu venituri mici nunţile la televiziune, în prime time, să organizeze în zonă un festival internaţional al datului cu parapanta şi să-i ajute pe bătrâni să-şi facă site pe internet. Peste tot, însă, oamenii i se plângeau de Strigoiul Fane, mai precis de faptul că Mitropolia Moldovei întârzia să le trimită un călugăr specializat în alungarea duhurilor rele şi în descoperirea bancnotelor false de 100 de euro.

×
Subiecte în articol: editorial