x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale UE are probleme si Romania va fi ciuca batailor

UE are probleme si Romania va fi ciuca batailor

02 Mai 2005   •   00:00


Romania, ca membrul cel mai sarac al UE, cu cele mai complexe probleme si cu gradul de congruenta cel mai slab cu restul partenerilor, va fi victima sigura a culpabilizarilor de tot felul si nu va putea evita sa se transforme in ciuca batailor venind din toate partile.

Romania intra in Uniunea Europeana cand aceasta se afla, de fapt, la o rascruce: ori merge mai departe pe calea constructiei comunitare, ori ramane de caruta in infruntarea globala mondiala, indeosebi cu puterile americana si asiatice. Pentru a fi castigatoare in aceasta infruntare, doua exigente sunt de neinlocuit in era globalizarii: constructia institutional politica si de securitate mai trebuie sa faca un pas pentru ca Europa sa nu mai fie doar un colos cu picioare de lut, ceea ce cam reprezinta acum pe plan politic si in materie de securitate, iar competitivitatea economica trebuie sa devina consistenta. Noul Tratat constitutional reflecta preocuparea in privinta primului aspect. Desi este un biet soricel in comparatie cu fortele puse in miscare pentru a-l creiona, acesta ar fi totusi un pas inainte. Asa-numita Agenda Lisabona, care si-a propus pana in 2010 transformarea UE in cea mai importanta putere economica a lumii, reflecta preocuparea in privinta celui de-al doilea aspect.

In orice caz, liderii europeni au identificat in largirea rapida a UE resorturi de atingere a obiectivelor in ambele directii. Asa se explica admiterea unor tari precum Romania sau Bulgaria: din interes geopolitic si economic, si nu din vreun alt motiv. Prin extindere, se obtin o crestere de potential si o largire substantiala a pietei unice, se induce, cel putin in principiu, o raliere mult mai cuprinzatoare in plan european la ambitiile politice si de securitate, se contribuie nemijlocit la competitivizarea economiei europene prin infuzia de forta de munca ieftina si relativ calificata din Est, care poate oferi avantaje concurentiale prin unirea cu tehnologiile din Vest.

In mod evident, pentru realizarea acestor exigente trebuie achitate costuri. O parte din atributele suveranitatii nationale trebuie abandonata pe altarul unor structuri supranationale care sa dea substanta politica si militara unificarii Europei. Iar, cel putin in parte, trebuie sa fie, de asemenea, abandonata asa-numita "Europa sociala". Forta de munca vest-europeana este nu numai foarte pretentioasa, dar si extrem de scumpa, din cauza protectiei sociale si privilegiilor exagerate care-i sunt acordate si care supun costurile de productie unor poveri apasatoare. Cu un asemenea cost al fortei de munca nu se poate face fata concurentei americane si asiatice. Deschiderea pietei fortei de munca vest-europene pentru mai ieftina forta de munca est-europeana este singura sansa de competitivizare in UE. Ambele exigente - care nu sunt cumva inventii sau ambitii ale tarilor est-europene, ci obiective vest-europene - intampina insa obstacole majore tocmai in vestul Europei. Nici abandonarea suveranitatii nationale si nici retractarile de la asa-numita "Europa sociala" nu sunt privite cu ochi buni! Aceasta este esenta problemelor Uniunii Europene in momentul de fata! "Vechea Europa" ar vrea sa fie in pozitii politice si economice de frunte in lume fara sa plateasca nici un cost. Acest lucru nu este insa posibil!

Este adevarat ca extinderea Uniunii complica multe dintre problemele acesteia. Dar respectivele probleme sunt ale fazei in care se gaseste Uniunea Europeana in confruntare cu presiunile globalizarii si nu ale extinderii in sine, care doar le complica. Romania insa, ca membrul cel mai sarac, cu cele mai complexe probleme si cu gradul de congruenta cel mai slab cu restul partenerilor, va fi victima sigura a culpabilizarilor de tot felul si nu va putea evita sa se transforme in ciuca batailor venind din toate partile. Tentatia celor dinauntrul UE de a arunca pe seama aderarii Romaniei nu doar problemele legate, dar si pe cele fara vreo legatura cu Romania va fi irepresibila. Romania va fi fortata sa faca rapid tot ceea ce o dezavantajeaza, in timp ce ii va fi refuzat tot ceea ce o poate avantaja. Nu poate fi trecut cu vederea faptul ca deja Romania trebuie sa liberalizeze integral circulatia nu numai a bunurilor, dar si a capitalurilor, domenii in care renta apartine marilor dezvoltati ai Uniunii, in vreme ce i se respinge posibilitatea, pentru ani si ani de acum inainte, de a se bucura de liberalizarea circulatiei fortei de munca, domeniu in care ar putea sa traga un folos.

×
Subiecte în articol: editorial romania