x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

UE va fi federală sau nu va fi deloc. Dacă nu, va fi război

0
02 Feb 2011 - 18:53
UE va fi federală sau nu va fi deloc. Dacă nu, va fi război Cristian Marcu/


149634-100.jpgÎn 1997, România a iniţiat partene­riate strategice cu Polonia şi Ungaria, precum şi trilaterala cu Bulgaria şi Turcia („spate în spate” cu trilate­rala România-Bulgaria-Grecia, consti­tuită anterior la propunerea Atenei). Dincolo de consultările şi con­cer­tă­rile politice, se avea în vedere şi cons­truirea unor infrastructuri care să lege Marea Baltică de Marea Neagră şi Marea Egee pe fostul „drum al ambrei”. Întregul concept evoca nu numai ideea mareşalului Pilsudski pri­vind un „intermarium”, ci şi mai ve­­chea strategie a alianţei polono-oto­­mane (la care uneori s-au aso­ciat şi Principatele danubiene) sau pro­iec­tele interbelice vizând Mica În­ţe­le­gere, Antanta Balcanică şi Pactul de asis­tenţă mutuală polono-român. 

În lanţul amintit, veriga slabă era Ungaria, care, neasumându-şi, încă, istoria este mai preocupată de „re­pa­ra­rea” trecutului decât de siguranţa viitorului. De aceea, sistemul a trebuit întărit cu trilaterala România-Ucraina-Polonia.

Iată deci că alianţa statelor central-europene de la Baltica la Egee, pen­tru care insistă azi George Friedman, a fost avută în vedere de cei în cau­ză. Nu însă ca substitut al UE, ci ca atu al procesului de structurare a unei democraţii transnaţionale eu­ro­­pene. Nu ca proiect suveranist, ci ca proiect federalist. Nu ca reacţie con­­tra cuiva (Rusia, Germania, Un­garia, Bulgaria) sau ca alternativă la ceva (UE, NATO), ci ca parte a unui act integrator, ca structură de rezis­ten­ţă locală a unei construcţii politice eu­ro­pene şi euro-atlantice. (De aceea, ac­cesul Ucrainei şi Turciei în UE este sus­ţinut şi dacă este ca UE să aibă o re­laţie specială cu ele, lucrul trebuie con­ceput în interiorul, iar nu în afara Uniunii.)

Dr Friedman vede în încrederea naţiunilor central-est europene în UE o surprinzătoare miopie geo­po­li­ti­că explicabilă prin ignorarea, ac­ceptarea fatalistă sau dorinţa de ui­ta­re a trecutului. În realitate, na­ţi­u­nile în cauză nu boicotează istoria, ci s-au adâncit în ea. Vânturile geopolitice re­aprind jarul mitului arhetipal al mul­ticulturalismului civic ascuns sub ce­nuşa miturilor tribale ale exclusi­vis­mu­lui cultural westfalian. Nu doar şi nu atât tentaţia expansionismului rus, german şi turc renaşte, ci mai ales universalismul integrator al „Austriei Mari”. Acest spirit a fost de­pozitat de societatea central-euro­pea­nă, iar nu de un stat-naţiune anu­me, şi emerge ca structură politică transnaţională menită să organizeze şi să ofere securitate unei naţiuni cos­mo­polite dezvoltată organic. În atare context, pariul este redefinirea su­ve­ra­ni­tăţii naţionale şi acceptarea unei ges­tiuni federale a atributelor suvera­ne puse în comun în aceleaşi pro­por­ţii de toţi membrii UE.

UE va fi federală sau nu va fi de­loc. Iar dacă nu va fi, va fi război. Un in­ter­marium are sens doar în cadrul UE, spre a garanta că UE rămâne fundamental un proiect al păcii. La aceas­ta nu există alternativă. SUA ar pu­tea insera membrii unui asemenea intermarium în strategia perife­rică vizând echilibrul geopolitic european, dar nu vor face din apărarea su­veranităţii lor o strategie principa­lă, atât timp cât interesele vitale ame­ri­cane nu suferă. Fără UE, orice sche­mă securitară pentru micile puteri cu­prinse între Baltica şi Mediterana este vis. Un vis oricând gata să se trans­forme în coşmar.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de