x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ultima confruntare

0
Autor: Andrei Bacalu 14 Feb 2010 - 00:00
Ultima confruntare


Nu de mult, acum doar un sfert de secol, în 1985, un şahist celebru oferă un simultan contra a 32 de adversari neobişnuiţi. Erau 32 de computere, printre cele mai performante ale vremii, specializate în nobilul joc de şah.



Dacă e să luăm de bună definiţia din dicţionar, se subînţelege că adversarii aparţineau unei categorii inferioare marelui maestru. Scorul de 32 la 0 nu a surprins pe nimeni, cu toate că şahistul a folosit un truc perfect acceptabil într-una dintre partide, a "obligat" computerul să-i accepte un sacrificiu. Eram încă în perioada superiorităţii incontestabile a omului.

După numai 11 ani, acelaşi şahist a luptat din greu şi l-a învins pe Deep Blue, un supercomputer IBM. A mai trecut un an şi supercomputerul, căruia i se dublaseră resursele, a câştigat meciul revanşă. Rezultatul a făcut senzaţie şi a provocat titluri bombastice pe prima pagină a ziarelor. Unii au fost surprinşi şi îndureraţi de acest simbol al înfrângerii omului de o maşină. Alţii s-au mirat că un om mai poate da o replică imensei puteri de calcul, la dispoziţia majorităţii utilizatorilor din lumea industrializată.

Specialiştii, adică jucătorii de şah şi programatorii, au fost ceva mai reţinuţi. Primii, inclusiv marii maeştri, începuseră să fie conştienţi de implicaţiile existenţei unui computer capabil să joace un şah perfect, ideal. Programatorii erau încântaţi că ajunseseră să cucerească cel mai râvnit trofeu al profesiunii lor. Povestea lui Deep Blue a fost comparat cu alte mari triumfuri, cum ar fi zborul lui Orville Wright sau misiunea Apollo 11.

Dar cei care sperau să ajungă la o inteligenţă artificială (AI), deşi plăcut impresionaţi, îşi dădeau seama că nu asta voiau când vorbeau de o maşină care să învingă un campion. În locul unui computer care să joace şah ca un om, folosind intuiţia şi creativitatea, căpătaseră o maşină care juca exact ca o maşină, evaluând 200 de mii de mişcări posibile într-o secundă şi câştigând prin folosirea puterii de calcul.

Era un triumf, dar nu un triumf capabil să concureze cu inteligenţa umană, cea care ne dirijează vieţile. Şahiştii cred că nu se poate fi creat un program capabil de victorie chiar de la începutul partidei. După a opta mutare, numărul de variante posibile este egal cu cel al stelelor din galaxia noastră. Numărul total de partide de şah care poate fi jucat depăşeşte numărul de atomi din întregul Univers. Programul invincibil are nevoie de "scurtături". Acestea există şi au fost folosite încă de la primul program de şah, cel creat de legendarul Alan Turing în 1952, care, neavând la dispoziţie un computer, s-a mulţumit cu o foaie de hârtie...

În ziua de azi avem la dispoziţie nenumărate programe de învăţat şi jucat şah şi asta face jocul mult mai accesibil tinerilor şi chiar copiilor. Nimeni nu a uitat că Bobby Fisher a ajuns mare maestru în 1958 la frageda vârstă de 15 ani. Recordul lui a căzut de-abia în 1991. De atunci însă a mai fost doborât de vreo douăzeci de ori, iar, în 2002, Serghei Kariakin devine mare maestru la incredibila vârstă de 12 ani.

Să fie oare jocul de şah un fel de laborator psihologic fără pereche, în care atât procesul de învăţare, cât şi abilitatea personală pot fi cuantificate şi analizate obiectiv? Sau, aşa cum spunea un şahist, şahul reprezintă o trăire unică, inegalabilă, o întâlnire a ştiinţei cu arta care este purificată şi îmbunătăţită de experienţă.

Au fost încercate metode mai puţin convenţionale, de exemplu, cea în care se creează perechi ad-hoc jucător/computer, în încercarea de a crea un nivel superior de joc, o sinteză a tot ce este mai bun în om şi în maşină. Rezultatele au fost cele aşteptate. Folosind computerul pentru a analiza posibilităţile, performanţele jucătorilor (atenţie, e vorba despre maeştri!) devin sensibil egale. Un jucător uman cu un computer modest îl poate învinge până şi pe faimosul Deep Blue.

Deocamdată se vorbeşte despre un program "inteligent" care poate învinge un bun jucător de dame, joc apreciat de Edgar Allan Poe. Nu se semnalează nici un progres în  domeniul programelor de table, atât de drag lui Balzac. Cât despre Go, nici o speranţă pe moment. Să nu uităm că şahistul era şi este privit ca un simbol al inteligenţei şi asta face şahul un teren admirabil în lupta pentru inteligenţa artificială.

Un computer care joacă şah nu este mai inteligent decât un ceas deşteptător programabil, afirma marele sahist Gary Kasparov, eroul multor meciuri contra computerului. Dar nu e prea plăcut să joci şah cu un ceas deşteptător şi să pierzi.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de