x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Umbra mesterului Manole

0
Autor: Adrian Vasilescu 07 Noi 2005 - 00:00
Umbra mesterului Manole


Romanii n-au avut niciodata parte, in istoria lor moderna, de stabilitate. Societatea noastra a fost continuu urmarita de drama Mesterului Manole. De prea multe ori, ce s-a cladit ziua s-a daramat noaptea.

Exemplele sunt numeroase. N-o sa le insir pe toate. O sa amintesc insa cateva, intr-adevar semnificative.

In anii de dupa marea criza economica interbelica si in vremea celui de-al doilea razboi mondial, a fost inaltat un edificiu cu care romanii se mandreau: leul tare. S-a prabusit insa intr-o noapte din vara anului 1947. Dupa ce, timp de doi ani si ceva, o apa tulbure i-a ros temelia.

In anii ’60, dar mai cu seama in anii ’70, Romania si-a cladit o industrie puternica. Si moderna, intr-o oarecare masura. A fost insa zguduita din temelii intr-o noapte din vara anului 1981, cand tara noastra a intrat in incetare de plati. De atunci, pana in 1989, s-au tot prabusit ziduri. Sacrificiile ce i-au fost impuse poporului au avut la baza o reteta gresita. Nu de crize alimentare, de frig in case, in fabrici si in institutii, de intreruperile curentului electric avea nevoie industria noastra. Ci de valuta pentru retehnologizari si pentru perfectionarea specialistilor. Imprumutata. Sau, mai degraba, adusa de investitori. Cum n-am mai avut valuta am pierdut industria. In anii ’80 si nu in anii ’90.

In anii ’90, au fost cladite cateva macrostabilizari. Unele au rezistat. Nu toate insa. S-au prabusit cele care n-au avut o temelie trainica.

In economie, ca sa construiesti trainic, e nevoie, intai si intai, de o temelie solida. Iar ceea ce da cu adevarat soliditate unei temelii este increderea.

Americanii calculeaza confidenta. Este un indicator specific, ce are in vedere tocmai increderea in economie.

Desigur, intai si intai, are importanta increderea investitorilor. Pentru ca, in raport cu acest fapt - au ori nu au investitorii incredere in economie - , se decide directia fluxurilor de finantare.

Odeosebita insemnatate o are insa si increderea populatiei. O populatie increzatoare in economia tarii isi va orienta economiile catre investitii interne, in primul rand, catre intreprinderile de pe piata interna, cumparand actiuni si solicitandu-le produsele.

La noi, nu calculeaza nimeni acest indicator: increderea agentilor economici si increderea populatiei in economie. Suntem nevoiti sa-l masuram cu aproximatie, examinandu-l cu "ochiul liber", fara instrumente sofisticate de analiza.

Ce vedem cu "ochiul liber"? Un tablou semnificativ, totusi. Vedem o gara, "Tranzitia", dominata de o imensa sala de asteptare. Aici s-a adunat o mare parte a populatiei.

Ce asteapta? Desigur, sa vina acel tren care s-o smulga din starea conjuncturala in care a aruncat-o istoria. Sau, mai exact, o citire superficiala a lectiilor istoriei.

Asa a fost mereu si pretutindeni: cei care n-au invatat temeinic istoria au fost nevoiti s-o repete. Asa ne explicam starea de nefericire a unei mari parti a populatiei, intr-o societate determinata cu deosebire de o stratificare prea putin optima: saraci multi, in buna parte deja obisnuiti cu saracia; o clasa de mijloc ce abia prinde contururi vagi, incapabila inca sa poarte pe umerii ei societatea romaneasca si s-o impinga inainte; o clasa noua, absolut noua in Romania, de intreprinzatori care au luat viata in piept, au plecat in lume, multi ca sa lucreze, si de unde trimit celor apropiati, de-acasa, aproape 3 miliarde de euro pe an; plus o clasa a intreprinzatorilor de pe piata interna, ce a reusit sa acumuleze ceva bogatie, dar care - in mare parte - nu stie nici sa consume si nici sa investeasca.

In gara "Tranzitia", milioane de romani asteapta trenul care sa-i duca spre o alta gara, cu nume fascinant: "Bunastarea". Acolo vrem sa ajungem. Dar nu vom ajunge pana cand nu se va goli sala de asteptare.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de