x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un act de protest

0
Autor: Adrian Năstase 16 Feb 2010 - 00:00
Un act de protest


Renunţarea mea de a candida nu este o acuzaţie împotriva cuiva. Ar fi prea simplu. Este, în primul rând, un protest. Un protest împotriva fraudei morale de la alegerile prezidenţiale din 2004. Împotriva fraudării ale­ge­rilor din 2009. Împotriva transformării votului în marfă. Împotriva rinocerizării clasei politice şi a manelizării mode­lelor de succes.

Are loc un fel de "revoluţie culturală" care contaminează şi partidele. Inclusiv partidul din care fac parte.
M-am întrebat, în aceste zile, care este partea mea de vină pentru situaţia în care Rectorul Florian Popa de la Medicină, din organizaţia PSD de la Bucureşti, este invocat ca argument de susţinere în disputele politice de către Marean Vanghelie, aşa cum un alt rector a fost "garantat" tot de el în campania electorală.

În aceste zile, m-am uitat cu mai multă atenţie şi la unii dintre colegii cu care am lucrat de-a lungul timpului. Jucători la mai multe capete, "decişi" să sară dintr-o barcă în alta dacă este nevoie. Nu vreau să generalizez.

Participând la dezbaterile Comitetului Executiv Naţional de luni, am fost foarte surprins să constat impermeabilitatea la argumente, în numele unor înţelegeri anterioare, de tip "coope­rativă". Am avut impresia că, luptându-ne cu metodele lui Băsescu atâţia ani, am început, de fapt, să le copiem.

Îmi pare rău să spun acest lucru, dar eu nu văd partidul revigorându-se prin metodele lui Vanghelie. Aici mă despart de opţiunea lui Mircea Geoană - care nu înţelege că folosindu-l acum devine, în realitate, prizonierul lui.

Un partid are nevoie, periodic, de "şocuri" de înnoire, de schimbări de echipă, de modernizarea mesajului. La mijlocul anilor '90, am realizat acest lucru întărind legătura cu sindicatele şi preluând sindicalişti pe listele noastre. La începutul anilor 2000 am realizat fuziunea cu PSDR-ul, creând PSD-ul, capabil să intre în Internaţionala Socialistă şi în Partidul Socialiştilor Europeni. După 2005, nu s-a mai întâmplat nimic notabil sub aspectul marilor decizii. S-a vorbit mult despre reformă, partidul s-a ocupat mult de imagine şi a trăit într-un perpetuu joc intern de redistribuire de putere şi de organizare de alianţe conjuncturale.

Situaţia de dinaintea acestui congres este determinată de un anumit tip de politică clientelară - vizibilă şi la alte partide - care obturează orice fel de abordare strategică. Mă întreb, încă o dată, care este partea mea de vină în ceea ce se întâmplă acum în partid. Am unele răspunsuri şi, de aceea, renunţarea la candidatură este şi un act de protest faţă de mine însumi.

P.S. - La catolici, zilele acestea se desfăşoară un "carnaval" ciudat: timp de trei zile regulile se abrogă. Luni a fost "lunea trandafirilor", mâine este "miercurea cenuşie". E posibil oare ca Occidentul să ne influenţeze mai mult decât credem?
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de