x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un amărăt de inginer

0
Autor: Tudor Octavian 23 Noi 2007 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Prin anii ’92’93, aflăndu-mă in Canada, m-am ambiţionat că o fac pe reporterul intr-o industrie mare, dar tot ce-am reuşit a fost să stau de vorbă, la el acasă, cu directorul romăn al unei fabrici de helicoptere. La noi, ziaristul era primit cu onoruri de activist şi de oficialitate oriunde s-ar fi dus, dar in Canada şi Statele Unite munca şi producţia nu erau subiect pentru nici o revistă sau jurnal, iar pentru televiziuni şi mai puţin. Ca jurnalist erai la fel de inoportun intr-o uzină, ca intr-o familie pe care n-o cunoşteai.



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Prin anii ’92’93, aflăndu-mă in Canada, m-am ambiţionat că o fac pe reporterul intr-o industrie mare, dar tot ce-am reuşit a fost să stau de vorbă, la el acasă, cu directorul romăn al unei fabrici de helicoptere. La noi, ziaristul era primit cu onoruri de activist şi de oficialitate oriunde s-ar fi dus, dar in Canada şi Statele Unite munca şi producţia nu erau subiect pentru nici o revistă sau jurnal, iar pentru televiziuni şi mai puţin. Ca jurnalist erai la fel de inoportun intr-o uzină, ca intr-o familie pe care n-o cunoşteai.


De la directorul romăn, care fusese ciclist de performanţă inainte de a deveni "transfug", am aflat care era situaţia inginerului in America de Nord. Acesta lucra numai in concepţie, nu in producţie. Ingineria n-avea nici o legătură cu supravegherea in hală şi hărţogăraia administrativă. Inginerii nu erau nici mulţi, nici puţini. Erau atăţia căt se cerea in cercetare şi proiectare. In orice caz, nu dădeai de ei la tot pasul. Inginerimea era mai degrabă o castă discretă, de care nu se făcea caz. De aceea, năvala de romăni-ingineri, de după 1990, devenise o chestiune de folclor urban. Canadienii, cănd ziceau romăn, ziceau automat şi inginer. Abundenţa de ingineri in valurile de nou-veniţi era ceva la fel de bizar ca o revărsare de destişti sau de opticieni. Ce fel de ţară era Romănia, dacă-şi permitea să scoată ingineri pe bandă rulantă, cu inconştienţa, cu lipsa de măsură şi cu trufia calicului care nu ştie că creativitatea e totuşi o marfă rară? Plecat dintr-o Romănie in care a fi inginer era o chestiune de statut social, nu profesional, descopeream in Canada o cu totul altă definiţie a rostului. La noi, ingineria era un titlu. In America de Nord, o indeletnicire creatoare atent cultivată de un sistem de invăţămănt foarte selectiv. Inginerul se şcolea cu bucata, ca şi chirurgul, ca şi pianistul, nu cu toptanul, cu zecile de mii anual, ca la noi. Un canadian chiar mi-a zis: Te pomeneşti că or să ne vină din Romănia şi nişte mii de pianişti!


Zilele trecute, un domn ajuns destul de bine conservat la vărsta a treia, mi s-a recomandat: Sunt un amărăt de inginer romăn. Dar glasul său nu avea nimic din tristeţea unui invins, ci mai degrabă din cinismul vindicativ al omului căruia noua orănduială economică i-a confiscat un rang social şi o legitimitate istorică. Ca şi cum anul 1990 a desfiinţat abuziv un drept dobăndit in Comunism pentru toată viaţa. Dacă plecăm de la ideea, oricum prea generoasă, că politehnicile scoteau profesionişti, nu e nevoie de mult efort spre a dovedi că, in cămpul muncii, majoritatea inginerilor se deprofesionalizau, coborau la condiţia de maiştri şi de ducători de hărtii de colo, colo. Nu e treaba mea să deschid procesul unei licenţe, cu multe din atributele unei gratificaţii de clasă, dar e treaba mea să observ că inginerii creativi ingineresc in continuare in industrii care presupun şi concepţie şi că astăzi nu-i nimeni vinovat pentru faptul că o mulţime de oameni au diplome, dar nu şi acele disponibilităţi profesionale care să-i facă utili in adevărata inginerie, cea de creaţie.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de