x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un asasinat

0
Autor: Razvan Barbulescu 18 Aug 2008 - 00:00
Un asasinat


CHESTIUNEA ZILEI
Protanul nu mai este demult o firmă, ci o nenorocire apărută ca după un dezastru geologic. Rîul e de un verde-coclit, aerul încins de fierbinţeală îţi ia minţile, şi putreziciunea prinde culoare.



CHESTIUNEA ZILEI
Ceva oribil s-o fi petrecut în autocarul acela plin cu străini, care se îndrepta spre Bucureşti venind de la mare. Ceva s-o fi stricat la instalaţia de aer condiţionat, pentru că, în dreptul Protanului, oamenii şi-au pus automat batistele la nas şi cu ochii holbaţi priveau sideraţi la canalul mizerabil. Dîmboviţa părăsea înfrîntă Bucureştiul. Pe metropotam.ro cineva scria cu amărăciune: "Dîmboviţa este o lecţie de viaţă în care totul se termină prost. Pornită din munţi, un timp apa are aerul de legendă, apoi se urbanizează, pentru ca, brusc, dincolo  de podul de la Vitan-Bîrzeşti, să moară sub ochii tuturor. Scîrba aceea, care numai apă nu mai e, îmbîcseşte aerul, te umple de greaţă. Dacă nu te simţi părtaş, te simţi umilit, bolnav de toate bolile lumii. Lîngă Protan, în spaţiul public, se petrece un asasinat".

Moartea Dîmboviţei la Centură pare încă o fatalitate cu care ne-am împăcat definitiv.  Indignat şi înverşunat de soarta ingrată a rîului, pe diverse forumuri, bucureşteanul îndrăgostit de oraş renunţă deprimat la luptă. Se simte singur într-o bătălie în care armele ar trebui să fie naţionale: bun-simţ, decizie administrativă, programe deştepte. Anul trecut, preşedintele ţării, însufleţit de pilde gospodăreşti, a mobilizat de la înălţimea funcţiei cîteva firme să salubrizeze zona. Dovada că nu asta era soluţia e că astăzi lucrurile au revenit pe făgaşul infect. Spaţiu cu statut confuz, locul unde se stinge Dîmboviţa poate fi în zilele noastre cel mult un subiect de gargară electorală.

O franţuzoaică, arhitectă, venită ani în urmă cu treburi în România, s-a stabilit la Bucureşti. Fusese cucerită (se destăinuia public) de inteligenţa şi farmecul românului. A unui român. Cu care de altfel s-a şi măritat. Se simţea din ce în ce mai legată de cercul ei de intelectuali. Graţie lor, zicea, descoperise umorul, generozitatea bucureşteanului etc. Nu pricepea însă cum era posibil ca nişte inşi rafinaţi să se împace netulburaţi cu lucruri care se bat cap în cap. Oameni educaţi, adeseori înzestraţi cu virtuţi peste ale amicilor din ţara sa (mărturisea), treceau impasibili pe lîngă mizeria din jur. Priveau fără să se scandalizeze cum gunoiul era aruncat în stradă sau într-un parc. Retorica ei lua forme de disperare. Cum puteau accepta prietenii şi colegii ei murdăria în imediata vecinătate. Cum naiba coexistau săpunul şi Channel-ul cu praful, jegul, aurolacii etc. A descoperit şi tragedia Dîmboviţei şi a priceput că se putea şi mai rău. Considera  inconştienţa autorităţilor nu jenantă, ci penală. Spera să existe undeva în Europa un tribunal ecologic. N-ajunge însă o fraţuzoaică indignată şi vorbele pe forum ale cîtorva resemnaţi.

De-aia sîntem atipici. Sublimul se înfrăţeşte senin cu mizerabilul. Într-un dezinteres tembel, sub ochii tuturor (vorba lui nea Pîrţoi din Glina: "Şi ce, moare lumea?"), apa Dîmboviţei, născută undeva în Munţii Făgăraşului, se subţiază răpusă la ieşirea din Bucureşti, otrăvind aerul cu efluviul dejecţiilor.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de