Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu avem cum să nu observăm diferenţa de stil, statut, prestanţă, sobrietate şi profesionalism intre un bancher pursănge, cum e Nicolae Dănilă, şi un politician pur şi simplu, cum e Traian Băsescu.
Graba strică treaba, spune un vechi proverb. Dar care este valabil numai atunci cănd graba, pripeala au ce treabă să strice. In ceea ce ne priveşte, ca spectatori ai actualităţii noastre naţionale, nu putem remarca faptul că există momente cănd toţi aştrii parcă ar complota pentru un anumit obiectiv. Aparent. Acum, sorţii de izbăndă sunt de partea votului uninominal - aşa e cunoscut in folclor - pentru că el are şi alte forme, denumiri, dimensiuni.
De la simpli parlamentari pănă la analişti bazaţi şi preşedinte ju(de)cător, toată lumea este in campanie, pentru ca romănii să-i poată vota la viitoarele alegeri pe parlamentarii precum pe primari. Nu pe listă, la gămadă şi sub influenţa partidului, ci direct (oarecum), pentru că redistribuirea e o altă poveste.
De fapt, dorul şi dragul de vot uninominal i-a apucat acum pe toţi - e vizibil - pentru a mai avea un motiv de dezbatere, discuţie, controversă. Că a demisionat preşedintele BCR, Nicolae Dănilă, că e luptă pe salariul minim pe economie, că preţul mondial al petrolului creşte, că inflaţia e pusă serios in pericol - acestea sunt teme reziduale, neimportante pentru politicieni, deşi... şi politica monetară, vorba analistului Ionuţ Bălan, e tot politică.
Şi bancherii plăng, nu-i aşa? Am putea spune, dar doar cănd nu-i vede chiar nimenea. In schimb, cei care conduc ţara, stabilesc bugetul, capitolele de cheltuieli - la venituri nu cred că mai trage vreun ochi cineva - tendinţele, direcţia pot răde şi plănge isteric, cu sau fără motiv intemeiat.
Nu avem cum să nu observăm diferenţa de stil, statut, prestanţă, sobrietate şi profesionalism intre un bancher pursănge, cum e Nicolae Dănilă, şi un politician pur şi simplu, cum e Traian Băsescu. Primul conduce cea mai importantă bancă a ţării, ieşită cu bine din procesul de privatizare, şi pleacă discret, elegant, fără show şi artificii kitsch. Celălalt, preşedintele, iese moţ la oră de maximă audienţă, la 19:00, pasămite să facă declaraţii de importanţă capitală pentru ţară, işi impune un stil adecvat momentului - doar vorbea despre neseriozitatea Guvernului şi necesitatea primenirii clasei politice - , dar nu-l ţine decăt zece minute şi, ca la o comandă, o dă pe şuşanea, pe răsete, strămbături, spectacol, exact insuşirile care l-au făcut faimos, dar care, mai devreme sau mai tărziu, il vor şi dobori, şi cobori. Nu poţi să faci tumbe in salonul cu porţelanuri şi să fii scrobit in pat, decăt dacă nu mai eşti tu pe de-a-ntregul.
Dacă politicienii ar invăţa măcar căte ceva de la bancheri, de la cei autentici, nici nu vă daţi seama căt de bine ar merge această ţară. Trăiesc cu speranţa şi nădejdea că va ajunge şi un bancher preşedinte al Romăniei, la un moment dat.
Am avea exact elementele care ne lipsesc acum şi fără de care nu avem cum să rezistăm necompromişi, in lumea in care am intrat şi căreia noi credem că ii aparţinem de drept. Dar suntem exact ca nişte copii infiaţi care, dacă nu se adaptează familiei in care pătrund, nu vor avea parte nici măcar de acea iubire care răzbate din sentimentul că săngele apă nu se face şi celui care e sănge din săngele tău, suflet din sufletul tău i se poate permite şi scuza aproape orice.
Iar dacă modelul Dănilă ii este străin preşedintelui ţării, ii recomand modelul Baltazar. Se şi cunosc personal, au amintiri democrate impreună. Un alt exemplu de cum ar trebui să fie un preşedinte de ţară, cu respect pentru tradiţie, valoare şi decenţă, exact oposul celui care ne conduce atăt de bine, incăt suntem de trei ani in derivă.
De la simpli parlamentari pănă la analişti bazaţi şi preşedinte ju(de)cător, toată lumea este in campanie, pentru ca romănii să-i poată vota la viitoarele alegeri pe parlamentarii precum pe primari. Nu pe listă, la gămadă şi sub influenţa partidului, ci direct (oarecum), pentru că redistribuirea e o altă poveste.
De fapt, dorul şi dragul de vot uninominal i-a apucat acum pe toţi - e vizibil - pentru a mai avea un motiv de dezbatere, discuţie, controversă. Că a demisionat preşedintele BCR, Nicolae Dănilă, că e luptă pe salariul minim pe economie, că preţul mondial al petrolului creşte, că inflaţia e pusă serios in pericol - acestea sunt teme reziduale, neimportante pentru politicieni, deşi... şi politica monetară, vorba analistului Ionuţ Bălan, e tot politică.
Şi bancherii plăng, nu-i aşa? Am putea spune, dar doar cănd nu-i vede chiar nimenea. In schimb, cei care conduc ţara, stabilesc bugetul, capitolele de cheltuieli - la venituri nu cred că mai trage vreun ochi cineva - tendinţele, direcţia pot răde şi plănge isteric, cu sau fără motiv intemeiat.
Nu avem cum să nu observăm diferenţa de stil, statut, prestanţă, sobrietate şi profesionalism intre un bancher pursănge, cum e Nicolae Dănilă, şi un politician pur şi simplu, cum e Traian Băsescu. Primul conduce cea mai importantă bancă a ţării, ieşită cu bine din procesul de privatizare, şi pleacă discret, elegant, fără show şi artificii kitsch. Celălalt, preşedintele, iese moţ la oră de maximă audienţă, la 19:00, pasămite să facă declaraţii de importanţă capitală pentru ţară, işi impune un stil adecvat momentului - doar vorbea despre neseriozitatea Guvernului şi necesitatea primenirii clasei politice - , dar nu-l ţine decăt zece minute şi, ca la o comandă, o dă pe şuşanea, pe răsete, strămbături, spectacol, exact insuşirile care l-au făcut faimos, dar care, mai devreme sau mai tărziu, il vor şi dobori, şi cobori. Nu poţi să faci tumbe in salonul cu porţelanuri şi să fii scrobit in pat, decăt dacă nu mai eşti tu pe de-a-ntregul.
Dacă politicienii ar invăţa măcar căte ceva de la bancheri, de la cei autentici, nici nu vă daţi seama căt de bine ar merge această ţară. Trăiesc cu speranţa şi nădejdea că va ajunge şi un bancher preşedinte al Romăniei, la un moment dat.
Am avea exact elementele care ne lipsesc acum şi fără de care nu avem cum să rezistăm necompromişi, in lumea in care am intrat şi căreia noi credem că ii aparţinem de drept. Dar suntem exact ca nişte copii infiaţi care, dacă nu se adaptează familiei in care pătrund, nu vor avea parte nici măcar de acea iubire care răzbate din sentimentul că săngele apă nu se face şi celui care e sănge din săngele tău, suflet din sufletul tău i se poate permite şi scuza aproape orice.
Iar dacă modelul Dănilă ii este străin preşedintelui ţării, ii recomand modelul Baltazar. Se şi cunosc personal, au amintiri democrate impreună. Un alt exemplu de cum ar trebui să fie un preşedinte de ţară, cu respect pentru tradiţie, valoare şi decenţă, exact oposul celui care ne conduce atăt de bine, incăt suntem de trei ani in derivă.
