x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Un cadou făcut preşedintelui

Un cadou făcut preşedintelui

de Ion Cristoiu    |    14 Sep 2007   •   00:00

Astfel că brusc, graţie grabei lui Daniel Morar, ne-am dat seama că decizia Curţii Constituţionale a fost un cadou de preţ făcut lui Traian Băsescu.



Ocupată cum a fost cu alegerea noului patriarh, transformată, in dulcele stil romănesc, intr-un moment nu prea diferit de cel al curselor prezidenţiale de la noi şi al curselor de ogari din Anglia, opiniei publice i-a trecut pe la nas un fapt extrem de semnificativ petrecut miercuri, 12 septembrie 2007.

Revenit la Cotroceni după căteva zile de desfătare in patul de la Neptun al Impuşcatului, Intăiul Pacient al ţării a decis intrunirea Comisiei speciale pentru a stabili dacă Adrian Năstase poate fi sau nu urmărit penal.

Cănd se intoarce la serviciu, un preşedinte fie el şi de originalitatea indiscutabilă a lui Traian Băsescu e aşteptat pe birou de o sumedenie de hărtii.

Nu incape vorbă că printre hărtiile de pe biroul lui Traian Băsescu de la Cotroceni se afla şi adresa prin care Daniel Morar, şeful DNA, ii solicita inceperea urmăririi penale a lui Adrian Năstase.

Un şef de stat responsabil nu s-ar fi grăbit să se ocupe de adresa lui Daniel Morar.

Şi asta din simplul fapt că un şef de stat - se presupune - are, la intoarcerea la post, după un anume timp, probleme mult mai importante de rezolvat din perspectiva interesului naţional.

De cum a intrat insă in birou, Traian Băsescu s-a năpustit la hărtia de la DNA pentru a o rezolva pe loc.

Excluzănd ipoteza - nu chiar absurdă totuşi, că Traian Băsescu n-a avut de rezolvat miercuri, intors la serviciu, nici o problemă de interes naţional - , putem presupune că şi-a intrerupt concediul de boală numai şi numai pentru a da curs solicitării lui Daniel Morar.

O presupunere intărită de o altă ştire sosită ieri in redacţii: Daniel Morar a solicitat preşedintelui avizul de incepere a urmăririi penale şi pentru Miron Mitrea.

Graba prezidenţială trădează astfel starea de spirit a unei persoane care a fost anunţată că, la intoarcerea acasă, o aşteaptă un cadou.
Se inţelege că acest cadou făcut de Daniel Morar Stăpănului său iubit e adresa prin care se solicită inceperea urmăririi penale in ceea ce s-a numit impropriu un nou dosar deschis lui Adrian Năstase.

Impropriu, deoarece nu e vorba de un dosar nou, ci de unul vechi, tăiat in felii de către DNA, astfel incăt Adrian Năstase să fie chemat la anchete pănă la pensie, iar DNA să-l aibă drept urmărit pe fostul premier pănă cănd Daniel Morar va rămăne şomer.


Atăt decizia luată miercuri, căt ai clipi, de preşedinte, căt şi solicitarea lui Daniel Morar de a doua zi in ce-l priveşte pe Miron Mitrea aruncă o nouă lumină asupra momentului in care Curtea Constituţională a stabilit că foştii demnitari beneficiază şi ei de excepţiile de la dreptul comun de care se bucură şi demnitarii in exerciţiu.

La vremea respectivă, Decizia Curţii Constituţionale a fost văzută de mulţi drept una favorabilă exclusiv lui Adrian Năstase.

Dincolo de nuanţa că omului politic Adrian Năstase decizia nu i-a picat bine, lăsănd impresia unei scoateri din cauză printr-o chichiţă avocăţească, reintoarcerea la prevederile Legii din 1999 s-a dovedit favorabilă lui Traian Băsescu.

De acest adevăr ne-am putut da seama acum cănd Daniel Morar, la comanda politică a Cotrocenilor, s-a grăbit să fabrice un nou dosar penal lui Adrian Năstase pentru a putea să solicite Cotrocenilor avizul pentru urmărirea penală.


Modificarea legii il scotea din joc pe Traian Băsescu. Restabilirea prevederilor din 1999 il readuce pe Traian Băsescu şi-l proţăpeşte pe circuitul oricărei anchetări penale a unui fost ministru. Pănă acum, inceperea sau neinceperea urmăririi penale depinde de Traian Băsescu doar in cazul demnitarilor in exerciţiu. Pentru demnitarii in exerciţiu era destul de dificil ca DNA să ceară Cotrocenilor avizul de incepere a urmăririi penale dacă nu avea probe solide.

Pentru foştii demnitari - ce nu se reduc doar la cei ai cabinetului Năstase - e mult mai uşor să incropeşti un dosar ce te-ar indreptăţi să te adresezi public Cotrocenilor. Astfel că brusc, graţie grabei lui Daniel Morar, ne-am dat seama că decizia Curţii Constituţionale a fost un cadou de preţ făcut lui Traian Băsescu. Din acest moment, la măna lui Traian Băsescu sunt nu numai miniştrii in exerciţiu, ci şi toţi foştii miniştri postdecembrişti: PDSR, PNŢCD, PD, PNL. Fiind vorba de fapte petrecute in trecut, fabricarea unui dosar nu va bate la ochi.

Adrian Năstase e doar inceputul unei arii pe care Traian Băsescu, operat de tiroidă, o va cănta de acum pănă la finele mandatului: cea de luptător impotriva corupţiei postdecembriste.

×
Subiecte în articol: basescu traian editorial nastase morar adrian