Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Asemenea Pakistanului, ca să dăm un exemplu, Ucraina şi Georgia nu
ating standardele de democraţie şi economie de piaţă cerute de
admiterea în NATO. A le acorda la Summit MAP ar însemna ca NATO să le
facă un cadou nemeritat.● Ion Cristoiu
Editorialele zilei
● Tudor Octavian: Bucătărie de firmă ● Răzvan Bărbulescu: Culoarul unic, mai tare ca NATO ● Adrian Vasilescu: PIB-ul nostru cel de toate zilele ● Dan Dumitrescu: Vorbă multă, minte puţină
Editorialele zilei
● Tudor Octavian: Bucătărie de firmă ● Răzvan Bărbulescu: Culoarul unic, mai tare ca NATO ● Adrian Vasilescu: PIB-ul nostru cel de toate zilele ● Dan Dumitrescu: Vorbă multă, minte puţină
Nici una dintre deciziile care urmează să se ia la Summit-ul NATO nu e atât de controversată ca acordarea MAP (Member Action Plan) Ucrainei şi Georgiei, moment corespunzând, prin raportare la procedurile standard ale Alianţei, debutului procesului de aderare a celor două state la NATO. Statele membre NATO sunt divizate. Un număr de zece state (Bulgaria, Canada, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia), considerate, cu excepţia Canadei, ca aparţinând noii Europe, Europei de Est, ascultând de America mai ceva decât Emil Boc de Traian Băsescu, pledează spectaculos în favoarea Ucrainei şi Georgiei. Ele au şi remis, de altfel, la 17 martie 2008, secretarului general al NATO, Japp De Hoop Scheffer, o misivă prin care-i solicită să sprijine Ucraina şi Georgia.
La summit-ul de la Bucureşti, deciziile se vor lua prin consens. Cuvântul hotărâtor aparţine şefilor de stat membre NATO, şi nu secretarului general NATO, prin statut faţă de şefii de stat un fel de şef de sală faţă de proprietarul restaurantului. Cele zece state atât de înfierbântate în chestiunea MAP ştiu asta. Putem cataloga astfel gestul lor ca fiind nu prea diferit de cel al politicienilor în campania electorală. Un gest mai mult de dragul imaginii decât de eficienţă practică.
Alte state membre NATO, cum ar fi Germania, Franţa, Italia, Spania, Olanda, Belgia, Portugalia, Luxemburg, se opun făţiş acordării MAP celor două ţări. Deşi nu şi-au exprimat public poziţia, celelalte state membre pot fi văzute şi ele ca prudente în această chestiune.
Căzută în braţele presei româneşti, controversa în chestiunea Ucrainei şi Georgiei a primit rapid semnificaţia unei divizări a Europei de către Rusia. Izvorul acestei teze, proţăpite în titluri mai ceva decât steagurile NATO în stâlpii de pe Calea Victoriei, stă în opoziţia Rusiei faţă de acordarea MAP celor două ţări, până nu demult republici sovietice. Se înţelege, chiar dacă printre rânduri, că state precum România, pe faţă în favoarea MAP pentru cele două ţări, strălucesc prin verticalitatea de tip Ceauşescu a politicii lor externe.
Stau aşa lucrurile în realitate?
Nici vorbă.
Desigur, liderii statelor care se opun MAP-ului acordat Ucrainei şi Georgiei iau în calcul poziţia Rusiei. Am greşi însă grav, după cum fac talibanii antiruşi de la noi, văzând în poziţia acestor lideri expresia unei cedări laşe în faţa şantajului Moscovei. O atitudine fermă faţă de Rusia se impune din partea statelor occidentale doar când sunt în joc interese naţionale vitale. În cazul Ucrainei şi al Georgiei nu e vorba despre interese naţionale vitale pentru statele europene. Nu e vorba despre interese vitale nici măcar pentru NATO. Campioana pledoariei pentru Ucraina şi Georgia rămâne America. În cazul Americii putem vorbi despre un interes. Nu unul naţional vital, ţinând de supravieţuire, ci despre unul de moment, ţinând de politica de nou Imperiu Roman. Ucraina şi Georgia au drept lideri simple marionete ale SUA. Aceşti lideri, incapabili să promoveze în ţările lor reforme curajoase în materie de democraţie şi economie de piaţă, văd în acordarea MAP un certificat de occidentalism. Cam la fel cum au procedat la noi liderii FSN după decembrie 1989. Drept răsplată pentru slugărnicia lor faţă de SUA, preşedintele Bush moare să le dea acest certificat. E interesant din acest punct de vedere că liderii de la Bucureşti s-au prins şi ei în acest joc, fără să-şi dea seama că acordarea certificatului de bună purtare va fi pentru Kiev un îndemn de a duce mai departe o politică agresivă faţă de România în cazul românilor din Ucraina sau în cazul Canalului Bîstroe.
În multe cazuri din ultimul timp s-a putut sesiza o diferenţă de atitudine între SUA şi statele europene în materie de certificate de bună purtare acordate unor lideri cu tendinţe autoritariste. În timp ce statele europene insistă ca aceşti lideri să ducă o politică internă supusă standardelor democratice, preşedintele Bush e tentat să închidă ochii la democraţia de ochii lumii din ţările faţă de care America are interese militare strategice.
Asemenea Pakistanului, ca să dăm un exemplu, Ucraina şi Georgia nu ating standardele de democraţie şi economie de piaţă cerute de admiterea în NATO.
A le acorda la Summit MAP ar însemna ca NATO să le facă un cadou nemeritat.
E una dintre raţiunile pentru care state occidentale serioase se opun unei decizii în favoarea Ucrainei şi Georgiei.
La summit-ul de la Bucureşti, deciziile se vor lua prin consens. Cuvântul hotărâtor aparţine şefilor de stat membre NATO, şi nu secretarului general NATO, prin statut faţă de şefii de stat un fel de şef de sală faţă de proprietarul restaurantului. Cele zece state atât de înfierbântate în chestiunea MAP ştiu asta. Putem cataloga astfel gestul lor ca fiind nu prea diferit de cel al politicienilor în campania electorală. Un gest mai mult de dragul imaginii decât de eficienţă practică.
Alte state membre NATO, cum ar fi Germania, Franţa, Italia, Spania, Olanda, Belgia, Portugalia, Luxemburg, se opun făţiş acordării MAP celor două ţări. Deşi nu şi-au exprimat public poziţia, celelalte state membre pot fi văzute şi ele ca prudente în această chestiune.
Căzută în braţele presei româneşti, controversa în chestiunea Ucrainei şi Georgiei a primit rapid semnificaţia unei divizări a Europei de către Rusia. Izvorul acestei teze, proţăpite în titluri mai ceva decât steagurile NATO în stâlpii de pe Calea Victoriei, stă în opoziţia Rusiei faţă de acordarea MAP celor două ţări, până nu demult republici sovietice. Se înţelege, chiar dacă printre rânduri, că state precum România, pe faţă în favoarea MAP pentru cele două ţări, strălucesc prin verticalitatea de tip Ceauşescu a politicii lor externe.
Stau aşa lucrurile în realitate?
Nici vorbă.
Desigur, liderii statelor care se opun MAP-ului acordat Ucrainei şi Georgiei iau în calcul poziţia Rusiei. Am greşi însă grav, după cum fac talibanii antiruşi de la noi, văzând în poziţia acestor lideri expresia unei cedări laşe în faţa şantajului Moscovei. O atitudine fermă faţă de Rusia se impune din partea statelor occidentale doar când sunt în joc interese naţionale vitale. În cazul Ucrainei şi al Georgiei nu e vorba despre interese naţionale vitale pentru statele europene. Nu e vorba despre interese vitale nici măcar pentru NATO. Campioana pledoariei pentru Ucraina şi Georgia rămâne America. În cazul Americii putem vorbi despre un interes. Nu unul naţional vital, ţinând de supravieţuire, ci despre unul de moment, ţinând de politica de nou Imperiu Roman. Ucraina şi Georgia au drept lideri simple marionete ale SUA. Aceşti lideri, incapabili să promoveze în ţările lor reforme curajoase în materie de democraţie şi economie de piaţă, văd în acordarea MAP un certificat de occidentalism. Cam la fel cum au procedat la noi liderii FSN după decembrie 1989. Drept răsplată pentru slugărnicia lor faţă de SUA, preşedintele Bush moare să le dea acest certificat. E interesant din acest punct de vedere că liderii de la Bucureşti s-au prins şi ei în acest joc, fără să-şi dea seama că acordarea certificatului de bună purtare va fi pentru Kiev un îndemn de a duce mai departe o politică agresivă faţă de România în cazul românilor din Ucraina sau în cazul Canalului Bîstroe.
În multe cazuri din ultimul timp s-a putut sesiza o diferenţă de atitudine între SUA şi statele europene în materie de certificate de bună purtare acordate unor lideri cu tendinţe autoritariste. În timp ce statele europene insistă ca aceşti lideri să ducă o politică internă supusă standardelor democratice, preşedintele Bush e tentat să închidă ochii la democraţia de ochii lumii din ţările faţă de care America are interese militare strategice.
Asemenea Pakistanului, ca să dăm un exemplu, Ucraina şi Georgia nu ating standardele de democraţie şi economie de piaţă cerute de admiterea în NATO.
A le acorda la Summit MAP ar însemna ca NATO să le facă un cadou nemeritat.
E una dintre raţiunile pentru care state occidentale serioase se opun unei decizii în favoarea Ucrainei şi Georgiei.
