x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un chip al... singurătăţii

0
Autor: Maria Timuc 13 Mar 2012 - 21:00

Singuratatea inseamna izolare, dar pentru a simti izolarea nu-i nevoie sa fii singur, intre patru pereti. Nu-i nevoie sa fumezi si sa aluneci cu mintea catre oamenii care te-au pa­ra­sit, sa inghesui in ierbarul memoriei femeile si barbatii care nu te-au iubit. Sin­guratatea-i un sentiment mai am­plu, mai profund, mai tainic si mai ro­bust, dar si mai raspandit decat orice virus. Nu stiu daca starea aceasta-i legata de destinul fiintei umane, dar – fara indoiala – oamenii, sa­van­tii, gunoierii, functionarii de la ghi­seuri, bolnavii si cei sanatosi o traiesc si o manifesta, constient sau in­cons­tient, fatis sau in mare taina.

Noi ador­mim in fiecare zi singuri si in­cos­tienti de singuratate. Daca se in­co­lacesc in jurul nostru bratele blan­de, catifelate si mangaietoare ale unei iubite se poate sa gandim ca a avea bratele acelea langa noi ne scuteste de experienta singuratatii. De fapt, nu adormim niciodata impreuna cu altul, ci singuri singurei. Apoi, de-a lungul zilei, fugim incolo si incoace, cautam sa realizam diferite lucruri, ne pierdem printre cu ele si cu ele, asa in­cat ne pacalim singuratatea.

Singuratatea in sine nu-i o stare de­testabila, nu-i un monstru si nu-i un rau, decat atunci cand fuga noastra de noi insine ne poarta pasii cu in­de­ma­nare si cu febrilitate catre un exces de actiune, de miscare si catre o conti­nua baie de multime. Singuratatea poar­ta mai multe chipuri si mai multe masti, dar noi vorbim astazi despre sin­guratatea fiintei, despre acea prezenta constanta a experientei vie­tii. Vorbim despre radacina sin­gu­ra­ta­tilor, despre acea parte din noi, pro­fun­da, ascunsa, de care fugim pentru ca ne este teama sa privim in ea ca intr-o oglinda si sa ne autodezvaluim ilu­ziile. Singuratatea aceasta este sta­rea in care ne putem intalni cu Dum­ne­zeu. In somn, suntem doar noi si Si­nele noastru; o intalnire sublima, fara de care mintea si toate ca­pa­ci­ta­ti­le pe care ni le ridicam in slavi, toata energia si puterea de a actiona s-ar epui­za in scurt timp.

Lipsa somnului ar putea fi o stare semnificativa, caci ea se poate sa fie o incapacitate de a ne intoarce la singuratatea fiintei (a ne intalni cu Dumnezeu), care nu-i altceva decat posibilitatea extraordinara a sufletului, a mintii de a se re­intalni cu Sine. In singuratatea aceea adanca, acolo unde nu mai stim sa avem grija de noi insine, cum nici al­tii nu au habar s-o faca, ne re­ca­patam energia, vitalitatea pierduta de-a lungul zilei, ne reimprospatam me­moria, neuronii, organele, ne re­capatam puterea de a functiona normal intr-o noua zi. Cine, oare, ne in­so­teste in singuratatea tainica a som­nu­lui si cum se face ca fara somn, fara a ne intoarce la starea aceasta de 'singuratate' a fiintei, nu mai pu­tem functiona normal in lume?

Avem nevoie sa fim singuri si, poa­te, sa invatam lectia singuratatii, dar a acelei singuratati pline de Dum­ne­zeu, a acelei singuratati in care lo­cu­ieste Duhul iubirii. Izolarea de lume, a fi singur intre patru pereti nu re­flecta singuratatea fiintei, cat pe aceea a Egoului. Singuratatea fiintei este o stare in care nu ne lipseste ni­meni si nimic, in care primim tot ce avem nevoie, o stare in care suntem cu 'cineva', a carui putere si frumu­se­te face sa ne trezim in fiecare di­mi­neata, fara sa avem habar cum anu­me se intampla. Daca insomnia poa­te fi vazuta ca o indepartare de Dum­nezeu si o prea mare implicare in nevrozele lumii, somnul este singura stare care ne convinge ca nu sun­tem niciodata singuri!

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de