x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un cimitir de subiecte romăneşti

0
Autor: Tudor Octavian 06 Oct 2007 - 00:00

Sunt intrebat uneori de unde-mi vin atătea mulţimi de subiecte, iar eu răspund de fiecare dată că-mi vin din cei patruzeci de ani de dinainte de 1989, cănd nu puteam să le scriu şi să le public.



Sunt intrebat uneori de unde-mi vin atătea mulţimi de subiecte, iar eu răspund de fiecare dată că-mi vin din cei patruzeci de ani de dinainte de 1989, cănd nu puteam să le scriu şi să le public. Trecutul părea să fie un izvor de subiecte, care n-o să sece niciodată. Insă de la un timp trebuie să explic şi imprejurările in care s-au petrecut intămplările, despre care scriu, precum şi regulile jocului din acele vremuri. Explicăndu-le, nu-mi mai rămăne loc pentru povestea propriu-zisă. E o lume care se duce grăbit in istorie. Lumea de azi nu mai are nici răbdare şi nici motive ca să inţeleagă trecutul apropiat. Abia de găseşte timp şi motive pentru desluşirea trecutului indepărtat. Mă intreb tot mai des şi pe bună dreptate: pe cine mai interesează toate astea?


Nu ştiu care filozof spunea că omenirea se desprinde de trecut răzănd. Răsul insă nu-i o soluţie la infinit. In primii ani după 1990, găseam că ironia era modul perfect adecvat de a scrie despre multe din situaţiile trăite de toţi. In 2007, căteva generaţii de vărstnici s-au dus, generaţiile tinere n-au de ce să privească inapoi, iar cei care acum nu-s nici tineri, nici bătrăni sunt prea preocupaţi să-şi găsească un loc mai bun in societate, ca să se mai obosească şi cu privitul in urmă. Ironia şi-a pierdut astfel obiectul. Nu mai ai pentru cine să scrii comedii despre viaţa de odinioară, deoarece publicul e tot mai departe de practicile vieţii de fiece zi de atunci. Cititorii de azi, in marea lor majoritate, sunt la fel de străini de regulile scrise şi nescrise ale traiului in comunismul romănesc ca şi străinii cărora le picau in măini, inainte de 1990, romanele realismului socialist. In romanele noastre apăreau primi secretari, preşedinţi de CAP-uri, secretari de partid şi tot felul de personaje, al căror rost occidentalul nu şi-l putea imagina, intrucăt in Vest existau Constituţii adevărate şi legi sănătoase respectate de toţi cetăţenii.


Cum să priceapă un om din Vestul Europei structurarea unei intregi societăţi pe traficul cu cafea şi blugi şi de ce Romănia nu importa cafea? Cum să priceapă tinerii de azi straniile relaţii care se stabileau intre oameni, cănd in joc erau o bucată de carne, un kil de brănză şi un pachet de Wienner Cafe?


Azi am vrut să povestesc cum i-am deturnat eu de la munca lor pe doi securişti trimişi să descopere opozanţi ai regimului in redacţia Rebus, unde am stat ascuns zece ani.


I-am deturnat dăndu-le căteva dimineţi la rănd căte o ceaşcă din cafeaua pe care o traficam intr-o voioşie. Deprinşi să bea numai nechezol, cei doi securişti au cedat psihic şi profesional la prima ceaşcă de Mocca veritabilă şi ne-au lăsat redacţia in pace. Incepănd să scriu, mi-am dat seama că trebuie să-i explic cititorului de azi ce e nechezolul, cum am ajuns eu să vănd cafea pe sub mănă, in ce chip această ocupaţie era pe jumătate penală şi pe jumătate nobilă, cum devenise Cafeaua Wienner o chestiune de rang social şi alte chestii care nu mai interesează pe nimeni. Trecutul părea un izvor nesecat de subiecte dar in mai puţin de două decenii a devenit un cimitir de subiecte sută la sută romăneşti.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de