x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un copil ascultător

0
Autor: Tudor Octavian 13 Mai 2008 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Un tînăr s-a nenorocit pe viaţă, grăbindu-se să recunoască nişte lucruri pe care nu i le-a cerut nimeni. A făcut-o pentru că a crezut în îndemnurile la mărturisire ale unor exaltaţi ai Societăţii Civile şi la spălarea păcatelor prin spovedania la presă.



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Un tînăr s-a nenorocit pe viaţă, grăbindu-se să recunoască nişte lucruri pe care nu i le-a cerut nimeni. A făcut-o pentru că a crezut în îndemnurile la mărturisire ale unor exaltaţi ai Societăţii Civile şi la spălarea păcatelor prin spovedania la presă.

Tînărul face parte din categoria mare a celor care cred mai degrabă în alţii, decît în ei înşişi, în ce le zice lor inima. Băiatul i-a ascultat pe părinţi şi a mers drept pe drumul pe care i l-au arătat aceştia, n-a ieşit niciodată din cuvîntul profesorilor, iar, cînd a avut de-a face cu statul, prin stat înţelegînd şi "organele" care l-au momit să fie turnător, a răspuns, fără să se întrebe dacă e bine sau e rău, la solicitări. Cum să-şi fi imaginat bietul dreptcredincios în legi, în instituţii şi în stăruitorii agenţi ai puterii, bietul "copil ascultător", că e dus printre primii la tăiere, tocmai fiindcă e naiv. Şi, datorită naivităţii, bun cetăţean? Era ca şi cum s-ar fi dus la şcoală, cu convingerea că şcoala o să-i spele creierul.

După ce a mers la un ziar de mare tiraj şi a povestit cum a scris informările despre colegii de facultate, despre prietenii familiei şi chiar despre bătrînul care-l găzduia gratis, întrucît împărţise aceeaşi celulă de condamnat politic cu taică-său, tînărul a aşteptat felicitările. Fiind, cum spuneam, un perfect cetăţean, a luat de bune atît delirul festiv al preoteselor democraţiei, de la nu ştiu care fundaţie de recondiţionat conştiinţe, cît şi vorbele mari, pe care gazetarul le-a consumat în introducerea la interviu. După care a urmat drama. A fost ostracizat de toată lumea, iar ai lui l-au tratat cu precauţiile cuvenite unui fiu cu probleme. Oamenii nu-l sancţionau pentru că fusese informator, ci pentru că se repezise să mărturisească. Vedeau în asta ambiţia vicioasă a unui anonim care voia să iasă în faţă, fie şi printr-o ruşinare publică. Că mai mărturisiseră şi cîţiva academicieni şi artişti era treaba lor. Erau persoane care aveau de cîştigat din duplicitate. Graba cu care cîţiva dintre ei îşi făcuseră mea culpa nu însemna altceva decît un mod rafinat, intelectual de a transforma o abjecţie într-o virtute. Dar Cornel – să-i zicem Cornel –, băiatul acela cuminte şi respectuos de la scara B, de ce trebuia Cornel să se dea mare, să se amestece cu şmecherii cărora li se închinau articole, simpozioane şi cărţi pentru meritul de a fi fost fruntaşi la autodenunţ, la fel cum tot cei dintîi fuseseră şi la delaţiune? Mai ales că toţi care-l cunoşteau ştiau de fapt că fusese hăituit de Securitate. Mai ales că nu era nici primul şi nici ultimul dintre copiii ascultători, a căror încredere în ordinea socială fusese exploatată.

Cele scrise pînă aici nu-s invenţie. Cu tînărul în cauză am fost cîndva vecin. Îl ştiu de mic. Avea o formă de naivitate surîzătoare, care îl făcea extrem de vulnerabil. Încrederea în semeni, de care facem atîta caz, era la el exagerată. Altfel spus, n-avea deloc simţul primejdiei. Nu l-a dezvoltat nici mai tîrziu. Din cauza poveştii cu mărturisirea, i se pun în spate tot felul de culpe ale altora. E confundat cu alţii. Cine mai stă să-i separe pe naivi de escroci?
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de