x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Un cuplu cu care ne-am obisnuit

Un cuplu cu care ne-am obisnuit

de Ion Cristoiu    |    17 Oct 2005   •   00:00

Ion Iliescu si-a lansat la Pitesti cartea "Viata politica intre violenta si dialog", reeditare a volumului aparut in 1998.
Nimic deosebit in asta.
Ion Iliescu a manifestat dintotdeauna grija de a fi asimilat politicienilor care tin sa-si puna numele pe o carte. Pe o carte scrisa chiar de domnia-sa. Se da curs astfel unei ipostaze care-l facuse legendar pe Ion Iliescu inca din anii anteriori lui decembrie 1989: cea de activist cu evidente preocupari intelectuale. Si-n anii de mandat prezidential Ion Iliescu a scris si a lansat carti.

Nimic surprinzator in faptul ca si acum, cand nu mai e presedinte, continua sa scrie si sa lanseze.
Rautaciosii ar putea spune chiar ca acum Ion Iliescu are un timp urias pentru a se dedica autorlacului. Urmare a Congresului din primavara, a pierdut sefia PSD.

La lansare a fost prezent si Petre Roman. Altadata descumpanitoare, socanta chiar, prezenta lui Petre Roman alaturi de Ion Iliescu nu mai e atat de neobisnuita cum s-ar putea crede. Pentru ca:
1) In ultimii doi ani se constata o apropiere intre cei doi lideri FSN, despartiti radical de ruperea FSN, de mineriada din septembrie 1991 si de rolul decisiv al lui Petre Roman in biruirea lui Ion Iliescu de catre Emil Constantinescu la prezidentialele din 1996.
Anumite fapte din ultimul timp ar putea explica si o legatura sufleteasca. Amandoi liderii impartasesc destinul sefilor lucrati abil de subalterni ce pareau credinciosi la modul absolut. Petre Roman a fost rasturnat de Traian Basescu, omul de casa al familiei Roman, barbatul care-i aducea inghetata doamnei domnului. Ion Iliescu a fost descapatanat politic de catre Mircea Geoana, socotit nu numai un subordonat smerit al lui Ion Iliescu, dar si un protejat al Cotroceniului in confruntarea cu Palatul Victoria al lui Adrian Nastase.
Vorba aia, cine se aseamana se aduna!
2) Ion Iliescu nu mai e sef al PSD. Petre Roman a esuat in efortul de a crea si afirma un nou partid.

Amandoi au, asadar, timp si energie in exces fata de nevoile situatiei lor politice.
E normal ca ei sa poata merge impreuna la Pitesti, la lansarea cartii unuia dintre ei.
3) Cartea lui Ion Iliescu e reeditarea volumului aparut cu ani in urma. Ea abordeaza, intr-un efort de explicare si justificare, tulburarile din 1990, avand in centru mineriada din iunie 1990. Cei doi au fost obligati sa faca fata impreuna violentelor de la vremea respectiva: Ion Iliescu, in calitate de sef al statului, Petre Roman, in calitate de premier.
Prin votul din 1996, Petre Roman a trecut de partea CDR.
In 1990 si 1991 pana la debarcarea din septembrie 1991, domnia-sa a fost in aceeasi salupa cu Ion Iliescu.
Amandoi au avut de facut fata tulburarilor din 12 ianuarie, 28 ianuarie, 17 februarie, martie - Targu-Mures, 13 iunie 1990.

Previzibil ca la lansarea unei carti care justifica politica Puterii din 1990 sa fie prezent si Petre Roman. Domnia-sa era in 1990 un stalp al Puterii. Cel de-al doilea stalp pe care se ridica edificiul Puterii respective.
Si totusi:
Ion Iliescu si Petre Roman sunt politicieni cu experienta.
La varsta si la situatia lor nu-si pot permite gesturi gratuite.
Nu sunt poeti.
Desi, chiar poeti fiind, Petre Roman n-ar merge la lansarea unei carti scrise de Ion Iliescu.
Ar insemna sa fie de acord ca Ion Iliescu e mai nemuritor decat domnia-sa.
Prezenta celor doi la Pitesti se constituie intr-un moment politic iesit din comun. Pentru ca e un moment calculat in cadrul unei strategii pe termen lung.
Ion Iliescu si Petre Roman sunt a doua oara impreuna la un moment de publicitate politica. Au mai fost impreuna la lansarea tinuta la Bucuresti. Spre deosebire insa de cea de la Bucuresti, sindrofia din capitala Argesului n-a mai starnit nici o boare de uimire in presa.
Prezenta lor alaturi a aparut drept ceva obisnuit.
Nu cumva asta si-au propus?

×
Subiecte în articol: editorial iliescu petre roman petre roman ion