x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un dialog hotărâtor

0
Autor: Dragos Moldovan 25 Aug 2010 - 00:00
El: Ia loc, te rog. Tu: Mulţumesc. El: Ei, ce ai de zis? Tu: Păi, în legătură cu ce? El: Adică nu ştii de ce eşti aici? Tu: Ba da, dar nu sunt sigur. Cred că e în legătură cu faptul că nu-mi fac suficient de bine datoria. El: Aşa-aşa, zi înainte. Tu: Că obişnuiesc să mai trag chiulul şi că adesea mă gândesc la ale mele. El: Exact. Ce ai de spus despre toate astea?

Tu: Păi, nu ştiu de unde să încep, nu că aş vrea să mă scuz... da' cum să vă spun, n-o fac intenţionat, nu-mi propun când mă scol dimineaţa, "astăzi hai să fac ceva rău, ce mi-e cel mai la îndemână?, aha, hai să-mi fac treaba în dorul lelii!", nu-i vorba despre asta. El: Atunci e lenea. Tu: Nu-nu-nu, nici vorbă!!! Lenea mă plictiseşte îngrozitor! El: Atunci, explică-mi şi mie, despre ce e vorba? Tu: Păi, asta v-am spus la început, că nu ştiu de unde să încep. Dacă stau să mă gândesc acum, n-a fost aşa de la început. Când eram mic eram un elev extrem de silitor şi de conştiincios. Părinţii trebuia să mă scoată cu forţa la joacă. Şi mai târziu tot aşa, eram puţin chiulangiu, adică preferam să obosesc, e adevărat, nu să mă spetesc, decât să rămân în urmă, cu mâinile încrucişate la spate.

Acum, de fapt nu acum, de mai multă vreme, nici nu mai ţin minte de când, ca să fiu sincer, s-a întâmplat chestia asta, aşa, şi nu ştiu ce-i cu mine, nu că n-aş mai avea energie, nici că nu mă mai interesează, nici că n-aş putea... dar, aşa, nu mi se mai pare extraordinar de important. El: A fost vreodată important? Tu: Ohooo, vai, cum ???!!! Altminteri cum aş fi ajuns până aici?! El: Şi atunci ce s-a întâmplat, s-a schimbat obiectul muncii dumitale sau te-ai schimbat dumneata? Tu: Păi, cred că m-am schimbat eu. El: Aha, cum? Tu: Păi, cum să vă spun, cred că a început să-mi placă să mă simt bine. El: Vezi, dragă, asta e, aici am vrut să te aduc. Uite cum stă treaba. Ce înseamnă să te simţi bine? Sigur că da, cui nu-i place să se simtă bine? Dar poţi să te simţi bine atât timp cât ai conştiinţă? Te poţi simţi bine când stai lângă unii care muncesc? Bine-bine, hai că poate nu-i exemplul cel mai bun, da' te poţi simţi bine cu gândul că vei fi dat afară, că vei rămâne pe stradă? Tu: Nu, dar te poţi acomoda cu el. Că aşa ceva este la fel de imprevizibil şi de inevitabil ca o catastrofă naturală, să zicem. El: Bine-bine, şi gândul la cei dragi? Tu: Ăsta, da. Gândul la cei dragi, la datoriile pe care le am faţă de ei, la ceea ce aş vrea să fac pentru ei mă înjunghie, îmi strânge inima. El: Păi, vezi, ce ţi-am spus? N-ai cum să fii liniştit. Tu: Păi, eu n-am spus că sunt liniştit, am spus că a început să îmi placă să mă simt bine. El: Şi te simţi bine când eşti neliniştit? Tu: Uneori, da. Depinde. El: Dragă, nu poţi să te simţi bine tot timpul. Tu: Aşa e.

Un monolog ambiguu: "Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul".
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de