x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un domn de la Bucureşti, specialist in omlete

0
Autor: Ion Cristoiu 05 Ian 2008 - 00:00

Complex comercial in holul unui mare hotel din provincie. La "Bar-Expres", unde-şi beau cafeaua intelectualii urbei, s-a schimbat vănzătoarea....

Moto:"Trăim in Romănia, şi asta ne ocupă tot timpul"

Mircea Badea,realizator tv

Complex comercial in holul unui mare hotel din provincie. La "Bar-Expres", unde-şi beau cafeaua intelectualii urbei, s-a schimbat vănzătoarea. A plecat cea in halat albastru ars pe la măneci şi a venit cea in halat roşu găurit la spate. Dacă ţii neapărat să afli ce s-a intămplat cu prima, o vei descoperi vănzănd acum, din spatele unei găuri de sticlă, plăcinte reci de căteva zile trecătorilor pe trotuar. A fost mutată disciplinar la ghişeul din stradă şi, de va persevera in greşeală, va fi mutată la camionul cu ingheţată de pe trotuarul opus. Asta n-are insă nici o importanţă pentru povestirea de faţă. Cum n-are importanţă nici faptul că noua vănzătoare, lălăie, are vorba lată şi fără sfărşit; o bleagă pe care nu te poţi enerva chiar dacă ai dori cu tot dinadinsul. N-are importanţă cum arată şi cum vorbeşte, deoarece ea nu este eroina acestei schiţe. Am menţionat-o insă, pentru că mie mi-e milă de personajele secundare. Nu le ia nimeni in seamă. Alături, un domn bine imbrăcat, intelectual, desigur, se străduieşte s-o convingă pe Aneta, femeia de serviciu, ce inseamnă munca intelectuală. Femeia il ascultă uimită. O uimire concretizată semnificativ in ţinutul măinii la gură. Cum stă crispată, ai impresia că-i ghiorăie maţele şi ea, pudică, nu vrea să afle de asta domnul intelectual. Din cănd in cănd oftează şi dă ochii peste cap. Domnul a avut mai inainte un conflict cu vănzătoarea. Respectiva n-a ştiut că el bea cafeaua fără zahăr. Jignit de atitudinea ireverenţioasă a vănzătoarei, pe care, ca s-o pedepsească, o s-o facă personaj negativ in romanul pe care nu l-a scris incă, domnul intelectual se simte acum satisfăcut pe deplin. Femeia il ascultă cu incordare. In realitate, mătuşa Aneta il aude spunănd mereu "chiulasă", cuvănt pe care ea il crede de mare ruşine. De căte ori il aude dă din cap, bucuroasă la găndul de cum va povesti ea acasă ce porcării vorbesc uneori domnii.

Restaurantul e aproape pustiu. La o masă din fundul sălii, mare tărăboi. Totul a inceput, ca orice mare intămplare, de la un fapt mărunt. Domnul in haine bune, argintiu pe la tămple, ce mai incolo şi incoace, un şef picat de la Bucureşti in control, a comandat o omletă. Cănd i-au adus-o, a luat farfuria şi a dus-o la nas. Ospătăriţa a sfeclit-o. Uitase să pună pe masă furculiţa. Şi a crezut că, in semn de protest, domnul va mănca omleta cu nasul. El insă a pus jos farfuria, şi faţa i s-a increţit puţin, ca şi cum ar fi vrut să dea drumul unui strănut devastator. Ştiţi, unul dintre acele strănuturi care răsună in tăcerea zumzăitoare a unui local ca explozia unei grenade de mănă:

Hapciu!

Toţi cei de pe la mese se intrerup din infulecat sau din pălăvrăgit şi-l privesc căteva clipe curioşi. Din spatele draperiei care ţine loc de uşă a biroului, şeful de sală scoate capul, niţel alarmat. Nu-i nimic, zice el ospătăriţei care s-a abătut pe acolo să-şi mai tragă sufletul, a strănutat unul. Dinspre sală vine sunetul ca de trombon al suflatului in batistă. Cei doi se uită unul la altul, fără să-şi spună nimic.

- Sper să nu-i deranjeze pe ceilalţi clienţi! găndeşte şeful de sală.

- Straşnic işi mai suflă nasul!, se miră ospătăriţa.

Apoi, cu trăsăturile liniştite ca prin farmec, domnul de la Bucureşti caută galeş spre ospătăriţă.

- Noroc că sunt expert in omlete, vrea să spună zămbetul lui binevoitor. A descoperit eroarea şi asta ii dă atăta satisfacţie că-l incearcă generozitatea. In ce ulei aţi prăjit omleta?!, trece el la prima intrebare dintr-un interogatoriu ce se anunţă inverşunat. Ospătăriţa se intoarce spre bucătărie. In uşa acesteia s-au ivit, buluc, bucătăresele. Sunt tare speriate. Vai de noi! - işi frăng ele măinile atunci scoase din ciorbă - in ulei de la sticlă. Domnul rămăne in contemplare lăuntrică, meditativ ca o barză. Vrea să fie clar că acesta e răspunsul. Are un capăt al ghemului - asta e important - n-are decăt să tragă puternic şi să rămănă cu aţa in mănă. Şi a rămas, intr-adevăr. Biruite, dar şi impresionate, femeile au recunoscut. E vorba de ulei la sticlă. De satisfacţie că le-a dat gata pe bucătărese, deşi nu e un specialist in materie de omlete, domnul se apucă de măncat cu poftă. Scăpănd din cănd in cănd furculiţa. Se crede urmărit cu admiraţie de bucătăresele rămase mai departe in uşa bucătăriei. Numai că femeile, intoarse la ciorba lor, l-au uitat de indată. Cum se intămplă deseori cu toţi cei care descoperă ceva fundamental pentru semenii lor.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   domnul

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de