x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Un dosar imposibil de clasat al președintelui Iohannis

Un dosar imposibil de clasat al președintelui Iohannis

de Serban Cionoff    |    19 Noi 2018   •   21:16
Un dosar imposibil de clasat al președintelui Iohannis

„Eu nu am nici-un dosar. Toate s-au clasat”. Așa grăit-a președintele Klaus Iohannis! Și noi ar trebuie să îl credem atâta vreme cât știm bine că fix 17 dosare ale domniei sale, datând din anii în care era primar al Sibiului, au fost clasate la Parchetul de Alba. Clasate de procurorul Lazăr 1 sau de procurorul Lazăr 2, asta nici că mai contează. Important este că au fost clasate! Așa aș fi fost gata să spun și de data asta, dar nu îmi mai vine la îndemână după ce colegii de la Antena 3 ne-au dat de știre că există alte trei dosare, tot cu și despre domnul Klaus Iohannis. Dintre care, dacă nu mă înșel, două au fost declinate de către procurorii de la Alba Iulia, iar, cel de-al treilea, a fost declinat la DNA de către procurorii de la DIICOT. Bașca dosarele în care actualul președinte apare alături de distinsa-i doamnă și pe care tenacii jurnaliști de la Lumea justiției  vor să le mențină în actualitate, deși, anterior, Parchetului General i s-a comunicat că onor cuplul prezidențial se află „în vizită de stat în Londra”. Pentru ca, după aceea, să aflăm că, mai nou și mai nou, procurorii se pun în acord cu avocații domei Carmen Iohannis asupra manierei în care să nu o deranjeze prea tare cu întrebările lor…

 Așa stând lucrurile, nu ne mai rămânea decât să așteptăm, cu răbdare și încredere, ca profund reformata și absolut independenta noastră justiție să își facă datoria. Numai că, brusc, subit și dintr-o dată,de la Bruxelles, se vine o veste-bombă, care îl pune pe președintele României, Klaus Iohannis, într-o situație mai mult decât neplăcută. Potrivit relatării transmise, în direct și la o oră de vârf, de inimoasa reporteră Sabina Iosub, Margaritis Schinas, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat că nu există „nici-un fel de îngrijorare” cu privire la exercitarea de către România a președinției Consiliului UE. Dimpotrivă, la nivelul comisiei, există „deplină încredere în profesionalismul președinției românești și în nivelul bun de pregătire administrativă”. Conchizând: „Suntem nerăbdători să lucrăm împreună”.

„Bravo România și mult succes!”- putem să spunem fiecare dintre noi fără deosebire de vârstă, de profesie sau de credință politică și religioasă. Urmând ca aceia care- din considerente meschin politicianiste sau numai de otrăvită invidie pe persoană- au avut nerușinarea să arunce pe piață tot felul de minciuni despre „incapacitatea României” să le crape obrazul de rușine!

 Din nefericire, o asemenea listă a rușinii trebuie să înceapă cu domnul Klaus Iohannis. Președintele României, care, potrivit articolului 79 din Constituție, „reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării”. Președinte al României, Klaus Iohannis, care, nu cu multă vreme în urmă, a declarat că, întrucât, aici,în țară, „lucrurile au luat-o razna”, are „marea îngrijorare” că „România nu este pregătită pentru a exercita președinția Consiliului UE”. Declarație în urma căreia Finlanda s-ar fi oferit să preia mandatul. Ce-i drept, după ce zvonul a produs rumori și contestări, partea finlandeză a venit cu precizări, indicând, ca unica sursă a incertitudinii, declarațiile președintelui României. După care, discuția a fost închisă.

Ceea ce nu se mai poate întâmpla și acum, după ce Comisia Europeană a transmis o evaluare care contrazice, fără drept de apel, declarațiile Președintelui României. S-a creat, în acest fel, o situație de o gravitate extraordinară din care Klaus Iohannis nu poate ieși decât recunoscându-și, tot printr-o declarație publică, catastrofala greșeală. Recunoscând-o și asumându-și,totodată, întreaga răspundere pentru ea. Declarație care trebuia să se producă până acum. Deși, la drept vorbind, chiar dacă Președintele Klaus Iohannis ar fi făcut-o sau ar mai face-o, sunt convins că foarte puțini îl vor și crede.

Nu știu câte dosare are, închise, deschise sau întredeschise, Klaus Iohannis. Și cred că nu asta ar trebui să ne intereseze cel mai mult de azi înainte. Fiindcă, declarația de azi a domnului Margaritis Schinas  reprezintă, pentru orice om care își iubește patria, capul de acuzare în acel dosar al lui Klaus Iohannis, pe care nu îl va putea clasa nici-o instanță juridică, politică sau morală. Firește, atâta vreme cât se este și rămâne în vigoare alineatul (7) al articolului 30 din Constituția României: „sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii”.                                     

×