x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un euro inalt naşte vrajba

0
Autor: Daniel Daianu 26 Iul 2007 - 00:00

In timp ce Nicolas Sarkozy dă glas grijilor multor firme din Franţa că aprecierea euro le erodează masiv profiturile şi posibilităţile de investiţii, cancelarul Angela Merkel exprimă increderea multor companii germane că excelenţa lor industrială le protejează, că ele pot compensa aprecierea euro prin căştiguri de productivitate. Cele două poziţii ilustrează, fie şi aproximativ, aliniamente "clasice" in Europa: ţări cu mare forţă industrială, care deţin poziţii-cheie pe piaţa internaţională vs ţări pentru care cursul de schimb contează semnificativ in jocul de competitivitate global. Această semnificaţie este explicită (prin nivelul euro faţă de US$, sau faţă de yen, yuan), fie implicită, prin dispariţia cursului inăuntrul zonei euro.

Oficiali din Franţa impărtăşesc teza că este nevoie de o politică monetară mai laxă (care să incetinească aprecierea euro), de politică industrială, fie la nivel naţional, fie la nivel pan-european (UE). Aici găsim explicaţii pentru susţinerea Alstom-ului, ca şi pentru proiecte de tipul Airbus sau Galileo. Chiar Agenda Lisabona este, parţial, imaginată in acest spirit, ca răspuns la presiunile globalizării, la ascensiunea formidabilă a Asiei. Cercurile politice şi de afaceri germane nu resping vinculaţii intre stat şi mediul privat (ex.: acţionariatul statului in unele mari intreprinderi industriale, in domeniul bancar - Landesbanken - , ca şi incercările de a stăvili ofensiva fondurilor private de investiţii de portofoliu străine). Dar ele cred mai puţin in virtuţile statului ca susţinător al revitalizării industriale.

Intervine in disputa privind resorturile forţei competitive şi istoria monetară. Pentru germani, care au cunoscut hiperinflaţii postbelice in secolul trecut, "cultura stabilităţii" este un ax central al politicii economice. Francezii şi alţii leagă conduita băncii centrale de ansamblul ţintelor economice - poate şi fiindcă aspectele de coeziune socială, de integrare a imigranţilor au devenit atăt de acute.

Disputa franco-germană are relevanţă pentru Romănia. Leul nostru s-a apreciat dramatic faţă de euro (nu mai vorbesc faţă de US$) in ultimii ani, după liberalizarea contului de capital. In acelaşi timp, deficitele externe au explodat cu cel de cont curent profilăndu-se la cca 13% din PIB in acest an. Unii consideră această apreciere ca fiind o forţă majoră de restructurare. Dar aceasta imi pare, in bună măsură, un "wishful thinking". Pentru că, dacă ar fi aşa, ar trebui să sesizăm căştiguri de productivitate mult mai mari decăt cele inregistrate in anii din urmă şi o incetinire a creşterii deficitelor externe.

Economia romănească se incadrează mai degrabă in categoria celor care mizează pe avantaje competitive date de costuri (mai ales cu forţa de muncă). Cănd forţa de muncă pierde din acest avantaj şi leul se apreciază competitivitatea se erodează in mod dramatic, mai ales in domeniile in care consumul de muncă cu calificare modestă este mare. Aici, impreună cu expansiunea foarte puternică a creditului bancar, găsim explicaţia centrală pentru adăncirea deficitelor externe. Drept este că avem o industrie IT nu neglijabilă, dar este puţin in ansamblul economiei. Şi tot drept este că, dacă ar prolifera investiţii precum cele intenţionate de Nokia şi Eriksson la Cluj, de Ford la Craiova, şansele de a inversa tendinţa de adăncire a deficitelor externe ar creşte mult.

Cu ani in urmă am scris despre o "boală olandeză" (Dutch disease), ce ar putea lovi economia noastră in condiţiile migraţie masive, ale creşterii salariilor şi ale unei insuficiente asimilări de noi tehnologii, care să asigure căştiguri de eficienţă adecvate. Cei care cu mare seninătate imaginează o neintreruptă creştere economică, de peste 6% anual, in următorul deceniu ar trebui să mediteze la problematica deficitelor externe, finanţarea lor, căştiguri de productivitate, procesul educaţional.

Sper insă ca factorii motrici pozitivi să prevaleze, să reuşim să diminuăm din vulnerabilităţile economiei romăneşti, chiar dacă contul de capital liber a redus mult din spaţiul de manevră al politicii economice autohtone.

PS. Mă intreb insă ce s-ar intămpla dacă euro ar creşte la peste 1,42-1,43 USD. Nu este exclus ca atunci poziţiile dintre Berlin şi Paris să se apropie, intrucăt nu există firmă (economie) in lume care să nu aibă "prag de durere". Probabil, atunci s-ar recurge la o "coordonare" intre FED, BCE şi Banca Japoniei pentru a incetini aprecierea euro.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de