x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un fir de păr

0
Autor: Tudor Octavian 07 Mai 2008 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Uneori, ca să fii prost, dar prost de tot, trebuie să te ajute mintea. Să-ţi meargă mai departe decît e cazul. Vorbele astea le ştiu de la un fost inspector în Ministerul Culturii, care, cînd mă întîlnea pe la sindrofii artistice în provincie, ţinea să-mi povestească unele incidente pline de absurd din viaţa lui.



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Uneori, ca să fii prost, dar prost de tot, trebuie să te ajute mintea. Să-ţi meargă mai departe decît e cazul. Vorbele astea le ştiu de la un fost inspector în Ministerul Culturii, care, cînd mă întîlnea pe la sindrofii artistice în provincie, ţinea să-mi povestească unele incidente pline de absurd din viaţa lui. Dacă mă vedea la Ploieşti sau la Videle, era rezervat şi se purta de parcă nu stătuserăm niciodată de vorbă. În schimb, cînd ne nimeream la Suceava ori la Sighetu Marmaţiei, depărtarea de Bucureşti, de locul faptei, cum ar spune criminaliştii, îl făcea să se simtă cumva dezlegat de un legămînt cu el însuşi şi mi se destăinuia într-un chip care friza adesea indecenţa. Aş fi putut să scriu din poveştile lui o nuvelă cu şapte-opt capitole, care să aibă titluri de oraşe dinspre marginile ţării. La Timişoara, bunăoară, m-a scos din hotel tîrziu după zece seara, m-a plimbat pe nişte străzi pustii şi mi-a istorisit o iubire de-a dumnealui, ratată din cauza unui fir de păr. Femeia, cu care urma să se vadă în camera ei din vila Mona, era o frumuseţe. N-ar fi fost o simplă cucerire, cum se petrec atîtea cînd bărbaţii şi femeile pleacă singuri la băi, la Călimăneşti. În cele cîteva zile de plimbări romantice şi de destăinuiri mai mult decît angajante, inspectorul se gîndise serios la căsătorie. Goală, femeia era parcă şi mai atrăgătoare. Numai că, la lumina veiozei, care-i rotunjea într-un mod cinematografic sînii, bărbatul a observat, în marginea bănuţului din care răsărea sfîrcul sînului drept, un fir de păr lung, răsucit ţanţoş şi profund inoportun. Un singur fir, gros şi negru, care strica toată poezia momentului. De aici, mintea lui s-a pornit să nască întrebări şi mai inoportune ca acel fir de păr, unul singur, apărut complet aiurea în singurul loc unde n-ar fi avut cum să crească lung şi spiralat decît dacă ar fi fost ocrotit. Dacă femeia ar fi avut un plan cu el!? "Mi s-a dus tot cheful de amor – mi-a zis inspectorul –, dar care era cauza nu i-aş fi spus-o în nici un caz. Domnule, dar ce fir! N-am văzut în viaţa mea un fir de păr solitar atît de sîrmos şi de obraznic. Lăsa chiar o umbră difuză pe pielea ei albă. O aluniţă n-o tai de teama unor complicaţii, o cicatrice o treci cu vederea, dar un fir de păr nu-l laşi să-şi facă de cap chiar lîngă un sfîrc!". Din cauza întrebărilor care-l stîrneau la tot felul de răspunsuri incomode, inspectorul a amuţit. Ce-i cu tine, ce-ai păţit, nu cumva ai făcut un infarct?, l-a întrebat frumoasa, văzîndu-l ţeapăn şi îmbufnat. Inspectorul s-a aşezat grav pe marginea patului cu capul în pămînt, cum fac bărbaţii cînd îi trădează instalaţia, cînd ştiu că ireparabilul s-a produs în ciuda asigurărilor de afecţiune ale femeilor. De ce trebuia să crească firul ăla de păr chiar în calea mea, de ce trebuia să mă împiedic de el cînd voiam s-o sărut pe sîni?, m-a întrebat el. De ce-l lăsase ea să crească? De ce trebuia să fie atît de deosebit de tot părul ei? De ce? De ce? De ce? Cum spuneam, erau întrebări care păreau să aibă o anume raţiune la Timişoara. La Bucureşti le-am găsit niţel clinice. Iar acum, cînd mi le amintesc, de-a dreptul tîmpite. Deşi, dacă mă gîndesc bine, nu există bărbat care să nu fi ratat o iubire mare, poate însăşi iubirea, dintr-un motiv mai bicisnic şi decît acel fir de păr.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   păr

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de