x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un fund de provincie

0
Autor: Tudor Octavian 04 Aug 2008 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Daca intri adinc in niste adevaruri, pe care toata lumea le socoteste dureroase, ajungi la adevarurile cu adevarat dureroase, dar pe care nu le scormoneste nimeni. In cartea dedicata unui artist esuat, la 40 de ani, intr-un fund de provincie, autorul incrimineaza drastic provincia pentru lipsa de intelegere pe care i-a aratat-o artistului. Cartea, scrisa de un provincial, la fel de suparat pe provincie ca subiectul sau, pare la prima citire a se sustine dintr-un adevar: provincia inabusa talentele, ambitiile, sentimentele puternice.



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Dacă intri adînc în nişte adevăruri, pe care toată lumea le socoteşte dureroase, ajungi la adevărurile cu adevărat dureroase, dar pe care nu le scormoneşte nimeni. În cartea dedicată unui artist eşuat, la 40 de ani, într-un fund de provincie, autorul incriminează drastic provincia pentru lipsa de înţelegere pe care i-a arătat-o artistului. Cartea, scrisă de un provincial, la fel de supărat pe provincie ca subiectul său, pare la prima citire a se susţine dintr-un adevăr: provincia înăbuşă talentele, ambiţiile, sentimentele puternice.

Dacă însă scuturi din cap, după ce termini volumul, ca atunci cînd simţi c-ai ameţit şi vrei să-ţi limpezeşti gîndurile, se ivesc două întrebări. De fapt una singură, care îi priveşte în mod egal pe cei doi supăraţi, artistul şi autorul biografiei: de ce or fi rămas ei în provincie dacă şi-au dat seama că se ratează?

Dincolo de lamentaţii şi de tradiţionalele învinuiri, pe care autorii unor monografii despre năpăstuiţii de seamă ai sorţii le inventariază conştiincios, găsim cîteva explicaţii banale. Cea dintîi e că artistul a stat cîţiva ani în Bucureşti şi nu i-a mers nimic. Neavînd unde locui şi din ce trăi, s-a întors de unde a plecat, la casa părintească dintr-un fund de provincie. Avînd de-acum un pat şi o farfurie cu mîncare şi obţinînd o slujbă la primărie, prost plătită, e drept, însă plătită, artistul a purces la lupta cu provincia. Artistul a ştiut c-o să piardă lupta, dar a sperat că în cazul său se va produce excepţia.

Toţi cei care, învinşi de o capitală mare a Europei şi apoi de Bucureşti, se retrag pentru un timp într-un tîrg şi într-un serviciu ocazional gîndesc că se vor reîntoarce curînd în oraşele unde, în artă, se dau toate marile bătălii.

Într-o altă carte am aflat povestea unui învingător plecat din provincie ca să nu se mai întoarcă niciodată. E vorba tot despre un artist. Acesta urma să se căsătorească, să facă o partidă luînd-o de soţie pe fiica unui înstărit al tîrgului natal. Cu o zi înainte de ceremonie, artistul de provincie a primit vestea că e acceptat la un concurs pentru o bursă la Paris. Fiind bărbat de cuvînt, le-a povestit viitorilor socri şi părinţilor despre şansa ce i se ivise, socotind că şansa va apărea şi peste un an. S-a petrecut un lucru de necrezut. Tatăl fetei l-a sfătuit să amîne căsătoria, nu şansa. Mai mult, i-a dat bani de drum, iar în timp ce fata plîngea de sălta cămaşa pe ea, tatăl a zis: Cum ne-o fi la toţi norocul!

Bătrînul ştia el ce ştia: Tîrgul ar fi fost locul ideal pentru o căsnicie împlinită, dar nu şi pentru cel care se străduia s-ajungă glorie naţională. Decît un ginere care să se vaite toată viaţa că s-a sacrificat pentru familie – a mai zis tatăl fetei –, mai bine unul care ar putea, după o vreme, să o ia şi pe fiică-mea la Bucureşti.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   provincie

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de