Un gând care stresează natura.

'Daca mergi prin padure, avand in minte dorinta de a taia un copac, toti arborii vor incepe sa tremure si acesta este un fapt demonstrat stiintific. Exista aparate care pot masura electric ce simt plantele, arborii, florile; este de ajuns un gand rau voitor din partea ta si toate isi vor simti amenintata existenta.(...) Se pare ca dorintele interioare, gandurile de aversiune si rautate sunt vibratii care pot fi decodificate de orice lucru viu. Si inca un lucru semnificativ; daca mergi printr-o padure si omori un animal, nu doar animalele iti vor simti vibratiile interioare emise, ci si arborii, plantele. Cand ucizi o caprioara, nu doar caprioarele vor simti tristete si teama, ci instinctiv, intuitiv – toate celelalte fiinte din padure, inclusiv copacii si plantele, vor incepe sa perceapa ceea ce s-a intamplat. Totul este un intreg, insa omul se pare ca se exclude prin inconstienta sa din aceasta unitate', spunea Osho.

Asadar, copacii simt, plantele simt, animalele simt... Dar omul ce simte, asta-i intrebarea? Daca fiintele necuvantatoare, chiar si plantele sau florile se simt stresate, simt teama si tristete cand se taie o caprioara sau atunci cand un om intentioneaza sa taie un copac, ce simte omul in atata harmalaie de ganduri negre ale lumii? Ce simte un om care trece printr-o mul­time in mintea careia se ascunde o dorinta imediata de razbunare? Ce simt multimile ce curg pe strazi cand trece printre ele un om care pla­nu­ies­te un atac terorist sau numai sa distru­ga alt om? Daca putem simti do­rin­te­le urate, grobiene sau rele ale altor oa­meni, trecatori, ca si noi, si ne tre­zim apoi cuprinsi de teama, de tris­tete, daca intram in panica sau simtim an­xietate doar pentru ca un trecator... ameninta in mintea lui viata cuiva? Se poate sa se intample una ca asta. De vreme ce florile si animalele pa­du­rii, toate fiintele la un loc percep ame­nintarea unuia ca pe o ame­nin­ta­re a tuturor, pentru oameni ar putea fi la fel.

Daca ne intrebam 'de unde vine stresul' sau 'ce este stresul', vom gasi tot soiul de definitii, unele stiintifice chiar, dar – dincolo de ex­pli­catiile stiintifice – stresul ar putea fi tocmai consecinta automata, subti­la, tensiunea si presiunea in­cons­tien­ta pe care o suportam pentru ca suntem fiinte si percepem gandurile de amenintare din mediu. Pentru ca existam printre fiinte, adesea nocive in minte si prinse de toxicitatea tra­i­ri­lor interioare, se poate sa traim intr-o lume tot mai stresata, tot mai prinsa in presiunea subtila, inconstienta a propriei panze de paianjen. Esenta stresului pare a fi, in cele din urma, tot mintea noastra. Tot trairea noastra. Tot pulsiunile si tendintele distructive umane. Tot intentiile rele, daunatoare si fantomatice.

Cum s-ar simti florile, pomii, ca­prioa­rele si oamenii intr-o lume in care am trece pasnic si cu ganduri bune pe langa tot ce-i viu, de vreme ce un simplu gand de ucidere stresea­za intreaga natura? Inseamna ca un gand binevoitor ar face natura – adica fl­o­rile, animalele, copacii, padurile – mai vii, mai fericite si mai pline de bu­curie. Viata ar dansa peste tot si, daca am fi stresati, atunci am suferi de stres pozitiv. Daca am trece unii pe lan­ga altii cu ganduri de bine, mereu dis­pusi sa apreciem si sa vedem pana si partea buna a raului, atunci viata ar pulsa diferit in intreaga natura. Se poa­te ca stresul nostru, anxietatea, de­presiile tot mai grave si mai... multe, di­ferite alte tulburari ale corpului si ale mintii sau sufletului omenesc sa fie tocmai consecinta fireasca a unui me­diu mental si emotional poluat cu ame­nintare la adresa vietii, nu nea­pa­rat a vietii proprii.

Este usor sa ob­ser­vam ca ne simtim stresati cu ade­va­rat daca avem pe cineva bolnav langa noi. Simtim disconfort doar in cli­pa in care vedem chipul unui om ne­fericit pe aproape sau atunci cand ci­neva se plange indelung langa noi. Se poate chiar sa ne simtim toropiti doar stand in prezenta unor oameni to­ropiti de vreo suferinta. Acestea toa­te ar putea fi confirmari ale perceptiei noastre subtile, ale capacitatii fan­tastice de a trai suferintele sau trai­rile celorlalti. Putem fi stresati, iata, nu pentru ca ni se intampla ceva in mod personal, cat pentru ca in me­diul nostru se intampla ceva. Pentru ca in mintea cuiva din mediul nostru se petrece ceva rau, putem avea pro­bleme. Ne putem simti la fel de in­fricosati ca si copacii din padure, pe lan­ga care trece un om care se gan­des­te sa taie un singur copac. Asta inseamna stres. O stare careia ne pu­tem sustrage printr-un efort constant de a asculta in interior un gand de iu­bire, un cantec, o intentie de im­bra­tisare sau o mangaiere!