x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un guvern puternic poate fi şi un guvern imbecil

0
Autor: Ion Cristoiu 09 Ian 2009 - 00:00

Prepararea Guvernului Boc, al alianţei PD-L – PSD, pompos intitulată “Parteneriatul pentru România”, a avut drept punct de plecare nevoia unui executiv puternic.

Într-adevăr, înregistrând o premieră în istoria noastră postdecembristă, Guvernul Boc se sprijină în Parlament pe o majoritate zdrobitoare. Practic, după cum spunea cineva, actuala majoritate parlamentară poate să treacă prin Parlament, cu ochii închişi, chiar şi Cartea de telefoane.  Practic, Opoziţia nu există.

Şi, când spunem aceasta, nu ne referim doar la reducerea ei la PNL şi UDMR, ci şi la alte trei note ale Opoziţiei postdecembriste:

1) Formaţiune etnică, UDMR e o voce ascultată de opinia publică doar când vorbeşte în numele minorităţii maghiare. Astfel că doar PNL a rămas formaţiunea în stare să se opună Armadei majoritare.

2) PNL şi UDMR nu dau semne că ar putea alcătui o alianţă de Opoziţie, în stare să acţioneze ca un tot unitar.

3) PNL trădează grave slăbiciuni ca principal partid de Opoziţie. După ce au ţinut loc analiştilor în studiourile tv, liderii liberali au intrat într-o tăcere nefirească. Şi, când spunem asta, ne referim la necesara reacţie a partidului faţă de activitatea Guvernului, şi nu la intervenţiile liderilor liberali pe diferite posturi tv.

4) Spre deosebire de întreaga perioadă postdecembristă de până acum, Opoziţia politică nu e sprijinită de presă. Îmbătată de iluzia aşezării în ipostaza de singura Opoziţie, presa continuă să trateze PNL ca pe o formaţiune aflată la Putere. În mod normal, însă, presa ar trebui să publice reacţiile partidelor din Opoziţie (inclusiv cele neparlamentare), şi nu pamflete cu porecla de editorial.

Din 1990 încoace s-au făcut auzite voci ale intelectualilor reclamând o Putere în stare să ia măsuri rapide şi de amploare. Pe fondul unei permanente denunţări a Parlamentului ca o instituţie în care legile se elaborează cu greu şi, mai ales, cu multe discuţii, s-a înfiripat şi a înflorit credinţa că buna administrare a ţării depinde de o Putere copleşitoare.

Avem, iată, în fine în România, o Putere apropiată, prin forţa deţinută, de cea a răposatului partid comunist. O majoritate parlamentară trimiţând la Marea Adunare Naţională. Un guvern alcătuit de cele două partide mari ale ţării. Un guvern sprijinit total de un preşedinte autoritarist, stăpân al Serviciilor Secrete. E acest Guvern – prin ce a făcut de la învestire şi până acum – un guvern capabil? Nici vorbă.

Spectacolul deciziilor pompieristice, al poziţiilor contradictorii, al bâlbâielilor incalificabile, al numirilor aberante în funcţii ne arată clar că ne aflăm în faţa celui mai slab guvern din istoria noastră postdecembristă. În doar două şedinţe – cea din 23 decembrie 2008 şi cea din 30 decembrie 2008 –, Guvernul Boc a dat nici mai mult, nici mai puţin decât şapte ordonanţe de urgenţă. Să lăsăm deoparte două fapte de notorietate:

1) Că Legea fundamentală stipulează clar caracterul de excepţie al ordonanţelor de urgenţă.

2) Că PD-L, pe vremea când se afla în Opoziţie, a făcut mare caz, inclusiv prin vocea lui Emil Boc, de caracterul aberant al excesului de ordonanţe de urgenţă.

Să ne oprim asupra acestor ordonanţe de urgenţă din punct de vedere al întemeierii lor pe o cunoaştere aprofundată a realităţii.

E suficient să vedem consecinţele dezastruoase ale ordonanţei care interzice pensionarilor să primească salariu de la stat, ale ordonanţei de blocare pe un an a posturilor din sistemul bugetar, aleordonanţei privind plafonarea indemnizaţiei de creştere a copilului, pentru a ne da seama că aceste acte normative n-au fost rezultatul unei studieri atente a realităţilor şi, cu atât mai mult, a unei luări în calcul a efectelor colaterale. O ordonanţă de urgenţă e o lege. O lege însă, într-un stat care se pretinde democratic, e rezultatul trudei a numeroşi specialişti din ministere. Putem vorbi despre o asemenea trudă în cazul ordonanţei privind blocarea posturilor în sistemul bugetar? Ea a fost dată la 23 decembrie 2008. A doua zi după învestirea Guvernului! Când să fi lucrat la ea specialiştii din ministere, dacă Guvernul a devenit legal abia în seara lui 22 decembrie 2008?

Ordonanţele de urgenţă, hotărârile de Guvern de până acum trădează credinţa noii Puteri că poate face orice din faptul că e zdrobitoare.

Efectele dezastruoase ale deciziilor de până acum ne dovedesc însă că un Guvernputernic poate fi şi un Guvern imbecil.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   guvern

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de