x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un îndemn şi o legendă - Cenaclul Flacăra

0
Autor: Vasile Seicaru 15 Iun 2008 - 00:00
Un îndemn şi o legendă - Cenaclul  Flacăra


Nu se poate spune că ne odihneam vreodată cum trebuie în turneele lungi cu Cenaclul!... şi să fim sinceri pînă la capăt: nici nu avea nimeni nici chef, nici stare să se odihnească prea mult, să doarmă sau să piardă timpul aiurea!



episodul 3
Nu se poate spune că ne odihneam vreodată cum trebuie în turneele lungi cu Cenaclul!... şi să fim sinceri pînă la capăt: nici nu avea nimeni nici chef, nici stare să se odihnească prea mult, să doarmă sau să piardă timpul aiurea!

Eram foarte tineri şi foarte neliniştiţi, aveam dor de viaţă, şi dacă ea se desfăşura pe stadioane, în săli de sport sau în alte săli de spectacole, era cu atît mai bine! Exista o anume tensiune lîngă Adrian Păunescu... era vorba de o tensiune creatoare pentru cei care compuneu şi care voiau să scrie cîntece!.. unii dintre noi chiar reuşeam s-o facem foarte bine (dovezile se află pe albume LP, pe casete, şi mai tîrziu pe CD-uri! Să nu mai vorbim de cele trei LP-uri intitulate «Cenaclul Flacăra», albume imprimate live la Sala Radio din Bucureşti! Păcat că acela nu a fost spectacolul în care să fie prezenţi şi membrii reprezentativi... lipsesc mulţi oameni de valoare de acolo!... părerea mea... scuze dacă deranjează pe cineva... şi dacă deranjează, nu prea are importanţă, că e un punct de vedere subiectiv!

...cred că ar trebui să discutăm aici şi despre filmul «Cenaclul Flăcara»! Sigur acolo nu apar foarte mulţi din cei care au avut un cuvînt de spus în folkul românesc, dar mai ales în creşterea lui valorică. De fapt filmul e 70% Adrian Păunescu, 20% Hruşcă şi cam 10% restul! Sigur n-a fost prea în regulă să fie aşa, sigur nu a fost cel mai fericit montaj, foarte sigur că participarea publicului spectator a fost prezentată prea afectat, prea s-a căutat şi speculat latura pur comercială şi spectaculară a fenomenului, n-au apărut în film mulţi oameni de valoare, unora nu li s-a auzit decît vocea, fără să apară cît de puţin în imagine, cum ar fi fost absolut normal... Dacă e să spun ce m-a tulburat şi ce mi-a plăcut în mod deosebit la filmul acesta, e faptul că autorul filmului a surprins bine trecerea dintre ani de la primul şi singurul revelion al cenaclului petrecut la Braşov, în 1983!... şi mă refer aici la felul în care s-au surprins trăirile membrilor, emoţiile, tristeţile, dar şi bucuriile luate oarecum separat, surprinderea afişată pe chipul oamenilor cum că ei au ajuns să trăiască aşa ceva într-o anume zi a vieţii lor, lumini, artificii sărăcăcioase (dar care au dat atît de bine şi de potrivit cu starea de moment a fiecăruia dintre noi), costume cu cravată care cădeau ciudat de străin pe corpuri atît de tinere şi atît de neobişnuite cu ele, chipuri... chipuri, şi peste toate: «foaie verde spic de pîine»!

Cenaclul are şi partea lui de lacrimă dincolo de bucuria şi de forţa extraordinară cu care se prezenta în faţa românilor!... lacrima ascunsă, deseori ştearsă pe furiş, rareori ştearsă sub pătură sau în intimitate!... lacrima asumată, de care fiecare dintre noi eram, şi vom rămîne răspunzători faţă de noi înşine în mintea noastră, lacrima de durere, lacrima de dor... lacrima de iubire!... Şi peste toate rămîne credibilitatea cu care venea fiecare gest sau semn de pe scenă către sală... şi asta datorită sincerităţii în exprimarea absolut directă a noul gen de muzică şi de abordare a cuvîntului apărut în faţa, dar şi în întîmpinarea oamenilor...

Una dintre marile tristeţi pe care fiecare o simţea la părăsirea locului de întîlnire cu Cenaclul a fost senzaţia iluzorie şi de baladă, că românii pot fi liberi! Nu, n-au fost liberi... rămînea la final doar dezamăgirea pe care o simţeai (şi sigur ai simtit-o şi tu), cînd visai ceva frumos, pentru ca mai apoi să-ţi pară rău că te-ai trezit!

Cenaclul Flacăra rămîne o amintire frumoasă (uneori tristă, alteori veselă), un vis pe care şi-l doreau toţi tinerii anilor aceia, o istorie neterminată, o pagină pe care iată că s-a şi aşternut patina vremii, o veste, o poveste, un îndemn, dar şi o legendă!
Noi am făcut ceva... acum nu vrem să povestim mai mult... voi însă, care aţi fost acolo, ştiţi... că aţi trăit! Puteţi spune voi!... păcat însă că vă aduceţi aminte atît de rar!
Citeşte mai multe despre:   cenaclul,   cutia cu romantism

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de