Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
JURNAL DE CINEFIL
Cănd eşti jurnalist şi vrei să faci un interviu care să fie memorabil, să ai declaraţii despre lucruri nepovestite incă, trebuie să respecţi nişte reguli, să joci un joc pe muchie de cuţit. Mai intăi trebuie să urmăresti să-l (o) faci pe intervievat (ă) să "coboare garda", să aibă incredere in tine, ca să nu te trezeşti cu răspunsuri banale. Pentru lucrul acesta e nevoie de multă documentare dar şi de instinct, ca să alegi dintre informaţii pe cea mai potrivită, care surprindă plăcut, iar subiectul interviului să te accepte in spaţiul său privat.
Cănd eşti jurnalist şi vrei să faci un interviu care să fie memorabil, să ai declaraţii despre lucruri nepovestite incă, trebuie să respecţi nişte reguli, să joci un joc pe muchie de cuţit. Mai intăi trebuie să urmăresti să-l (o) faci pe intervievat (ă) să "coboare garda", să aibă incredere in tine, ca să nu te trezeşti cu răspunsuri banale. Pentru lucrul acesta e nevoie de multă documentare dar şi de instinct, ca să alegi dintre informaţii pe cea mai potrivită, care surprindă plăcut, iar subiectul interviului să te accepte in spaţiul său privat.
JURNAL DE CINEFIL
Cănd eşti jurnalist şi vrei să faci un interviu care să fie memorabil, să ai declaraţii despre lucruri nepovestite incă, trebuie să respecţi nişte reguli, să joci un joc pe muchie de cuţit. Mai intăi trebuie să urmăresti să-l (o) faci pe intervievat (ă) să "coboare garda", să aibă incredere in tine, ca să nu te trezeşti cu răspunsuri banale. Pentru lucrul acesta e nevoie de multă documentare dar şi de instinct, ca să alegi dintre informaţii pe cea mai potrivită, care surprindă plăcut, iar subiectul interviului să te accepte in spaţiul său privat.
Apoi trebuie să faci echilibristică pe o linie foarte ingustă, să nu pari mai deştept decăt subiectul interviului, dar nici mai prost (nu vrea nimeni să vorbească cu cineva needucat), trebuie să pui intrebări care aparent nu au legătură cu ceea ce vroiai tu să afli, doar ca să pregăteşti intervievatul pentru ceea ce urmează.
Sunt puţini jurnalişti in Romănia care ştiu să facă interviuri, dar nici şcoala nu-i ajută foarte tare pe tinerii care-s pasionaţi de această direcţie din jurnalism. Mai există insă şi soluţiile alternative.
De săptămăna aceasta avem pe ecrane un film, care se numeşte Interviu, şi care este una dintre cele mai bune poveşti ale acestui an.
Un jurnalist politic este trimis să intervieveze o divă mondenă, actriţă de serie B. Nu respectă nici una din regulile de bun simţ, o enervează pe fata mofturoasă, dar cumva ajung să spargă gheaţa şi să-şi facă unul altuia declaraţii şocante. Finalul este super inteligent, cu o intoarcere de 180 de grade şi nu mai şti cine s-a jucat cu mintea cui.
E un film in două personaje, aproape ca o piesă de teatru, in care actorii (Steve Buscemi şi Siena Miller) sunt impecabili, şi te ţin in faţa ecranului fără să ţi se pară că e prea puţină lume care susţine povestea. Iar partea frumoasă e că amăndoi au avut in viaţa reală poveşti care seamănă cu cea din film: Buscemi a dat interviuri ingrozitoare, iar Miller e considerată adesea o păpuşică blondă şi stupidă (deşi filmul acesta o arată drept o actriţă foarte bună).
Filmul (un remake după Theo Van Gogh) nu e doar pentru cei care sunt pasionaţi de tehnicile jurnalismului; e o poveste care stă in picioare pentru orice spectator şi, cum spuneam, are un final surprinzător.
Cănd ne intoarcem insă la tehnicile jurnalistice, e bine să ştiţi că interviul adevărat e ca firtul de dinaintea unei iubiri frumoase. Dai şi primesti, valsezi cu intervievatul, ii copiezi mişcările corpului şi-l "conduci" să le copieze pe ale tale. Creezi o relaţie dincolo de vorbe, o tensiune constructivă. Şi, de multe ori, dacă ţi-a ieşit bine treaba, rămăi prieten cu subiectul interviului. Cam ca in filmul acesta.
P.S. Nu ştiti dar, din comoditate (a jurnalistilor dar şi a intervievaţilor), cele mai multe interviuri din Romănia sunt făcute, din păcate, pe email, pierzăndu-se o parte din magia seducţiei de dinainte de a se sparge gheaţa.
Cănd eşti jurnalist şi vrei să faci un interviu care să fie memorabil, să ai declaraţii despre lucruri nepovestite incă, trebuie să respecţi nişte reguli, să joci un joc pe muchie de cuţit. Mai intăi trebuie să urmăresti să-l (o) faci pe intervievat (ă) să "coboare garda", să aibă incredere in tine, ca să nu te trezeşti cu răspunsuri banale. Pentru lucrul acesta e nevoie de multă documentare dar şi de instinct, ca să alegi dintre informaţii pe cea mai potrivită, care surprindă plăcut, iar subiectul interviului să te accepte in spaţiul său privat.
Apoi trebuie să faci echilibristică pe o linie foarte ingustă, să nu pari mai deştept decăt subiectul interviului, dar nici mai prost (nu vrea nimeni să vorbească cu cineva needucat), trebuie să pui intrebări care aparent nu au legătură cu ceea ce vroiai tu să afli, doar ca să pregăteşti intervievatul pentru ceea ce urmează.
Sunt puţini jurnalişti in Romănia care ştiu să facă interviuri, dar nici şcoala nu-i ajută foarte tare pe tinerii care-s pasionaţi de această direcţie din jurnalism. Mai există insă şi soluţiile alternative.
De săptămăna aceasta avem pe ecrane un film, care se numeşte Interviu, şi care este una dintre cele mai bune poveşti ale acestui an.
Un jurnalist politic este trimis să intervieveze o divă mondenă, actriţă de serie B. Nu respectă nici una din regulile de bun simţ, o enervează pe fata mofturoasă, dar cumva ajung să spargă gheaţa şi să-şi facă unul altuia declaraţii şocante. Finalul este super inteligent, cu o intoarcere de 180 de grade şi nu mai şti cine s-a jucat cu mintea cui.
E un film in două personaje, aproape ca o piesă de teatru, in care actorii (Steve Buscemi şi Siena Miller) sunt impecabili, şi te ţin in faţa ecranului fără să ţi se pară că e prea puţină lume care susţine povestea. Iar partea frumoasă e că amăndoi au avut in viaţa reală poveşti care seamănă cu cea din film: Buscemi a dat interviuri ingrozitoare, iar Miller e considerată adesea o păpuşică blondă şi stupidă (deşi filmul acesta o arată drept o actriţă foarte bună).
Filmul (un remake după Theo Van Gogh) nu e doar pentru cei care sunt pasionaţi de tehnicile jurnalismului; e o poveste care stă in picioare pentru orice spectator şi, cum spuneam, are un final surprinzător.
Cănd ne intoarcem insă la tehnicile jurnalistice, e bine să ştiţi că interviul adevărat e ca firtul de dinaintea unei iubiri frumoase. Dai şi primesti, valsezi cu intervievatul, ii copiezi mişcările corpului şi-l "conduci" să le copieze pe ale tale. Creezi o relaţie dincolo de vorbe, o tensiune constructivă. Şi, de multe ori, dacă ţi-a ieşit bine treaba, rămăi prieten cu subiectul interviului. Cam ca in filmul acesta.
P.S. Nu ştiti dar, din comoditate (a jurnalistilor dar şi a intervievaţilor), cele mai multe interviuri din Romănia sunt făcute, din păcate, pe email, pierzăndu-se o parte din magia seducţiei de dinainte de a se sparge gheaţa.
