x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un liceu cat orasul

0
Autor: Marian Nazat 09 Iul 2005 - 00:00
Un liceu cat orasul


Din deal, de la Banciu, orasul fosta resedinta a judetului Teleorman se infatiseaza domol si discret. Strans intre apele ce sclipesc in lumina soarelui ca solzii unor pesti uriasi, Turnu Magurele lancezeste resemnat, obosit de lunga tranzitie. De aici, din urbea aceasta patriarhala, in care nu se intampla niciodata nimic, am plecat de doua ori in viata, pentru a-mi intregi destinul. Prima oara, in anul 1980, cand, dupa un stagiu prelungit de catanie, am ramas in Bucurestiul studentesc, la un seminar cu Solone, Cicero si ceilalti intelepti pazitori ai Facultatii de Drept. A doua oara, in primavara anului 1990, manat de ambitia de a vana hoti si criminali odiosi in mahalalele dambovitene. Si de dorinta de a-l razbuna pe Jude nestiutul, personajul acela invins din romanul lui Thomas Hardy. Eroul hardyan daduse bir cu fugitii din cetatea visata, in care urmase cursurile universitare, din pricina neadaptarii la regulile discriminatorii structurate pe criterii de clasa si a competitiei nu totdeauna oneste. Multa vreme, esecul lui m-a insotit, precum o umbra nelinistitoare si tulbure, ca o proorocire a ratarii provinciale. Asa gandeam atunci, preocupat sa ajung in Capitala fagaduitoare de succes si implinire profesionala. Si, indeosebi, spirituala.

Cobor pe langa Fantana Dronii, unde imi potoleam mereu setea, la capatul preumblarilor mele pe campurile a caror chemare, irezistibila si senzuala, o aud necontenit. Las in stanga stadionul, invaluit intr-o tacere nefireasca, semn ca iluziile adolescentului care-am fost s-au ascuns definitiv in iarba inca mirosind a primavara, iar, in dreapta, cimitirul. In dosul crucilor albe, inconjurate de lumanari stinse si flori inlacrimate, s-au retras pe vecie prieteni, rude si cunoscuti, o lume intreaga, de care m-am despartit fara sa-mi iau adio. O lume muta si tot mai larga, mai numeroasa, de parca orasul a luat-o razna si cauta sa-si schimbe vatra. "Ciuperca" e proaspat varuita si vegheaza din capul strazii principale precum o straja netematoare si devotata. Cativa pasi mai incolo il zaresc pe Tudorica Dorobantu, cu caciula indesata pe-o ureche si cu pusca atarnandu-i la spinare. Eroul, aproape uitat de contemporani, priveste semet inainte, spre Plevna izbanzii, si n-are habar de batjocorirea Independentei pentru care s-au jertfit generatii curajoase de romani. La intrarea in parc, alt monument cu scene ale luptei de eliberare sculptate in peretii de gratitudine inmarmorata ai paralelipipedului omagial. Peste drum este Catedrala, a carei principala turla s-a prabusit la cutremurul din 1977, laolalta cu altele doua, ceva mai pitice. Asa decapitata a zacut biata biserica vreme indelungata, pana ce i s-a improvizat o terminatie caraghioasa, nepotrivita cu forma initiala. Gradina publica a chelit si ea, s-a micsorat, au disparut copacii scorburosi si tufanele ce ne fereau de ochii iscoditori ai trecatorilor ori de cate ori chiuleam de la ore sau trageam la tutun pe furis. Primaria, la fel de ingrijita, Casa casatoriilor (candva Casa pionierului, inlauntrul careia am abandonat planul de a deveni pictor...), spitalul si silueta amoniacala a Combinatului Chimic se insiruiesc pe Soseaua Portului, inrosita de cenusa industriala scuipata de furnalele fumegande.

Am ajuns. Castanii s-au inaltat ca nebunii si cladirea patratoasa a liceului abia se vede printre crengile crescute alandala. Pe fatada, deasupra usii, pe o placa scrie simplu "Colegiul National «Unirea»" si ma intreb dintr-o data cum s-au scurs cei douazeci si cinci de ani de la absolvire. Aceeasi intrebare si-o pun si fostii colegi de generatie, adunati in curte ca in careul de odinioara. Unii au albit, altii s-au ingrasat ori s-au imputinat, cativa au... pierit, Dumnezeu sa le usureze ducerea ! Ne imbratisam timid, ne spunem vorbe sugrumate de emotie, ne cautam induiosati trecutul din care ne-am desprins cu totii. De fapt, acesta este si motivul intalnirii: regasirea acelui trecut senin si curat, in care fiecare aspira la un ideal indraznet si-n care salasluiau bunatatea, camaraderia pura, nealterate de interese meschine. Iubiri neimpartasite, sau impartasite, si dezintegrate apoi, fastaceli, stangacii, ezitari, amintiri luminoase ori intunecate, de parca timpul a intepenit.

Intram in cancelarie. Dragii nostri profesori ne asteapta cu duioasa curiozitate si bucurie. Au imbatranit si ei, s-au garbovit si, destui, au plecat in recreatie vesnica. Ne reculegem cat suntem vii pentru mortii care ne-au marcat existenta. Or simti mangaierile noastre pioase? Dirigintii striga cataloagele. "Elevii" prezinta raportul de activitate intr-o atmosfera ce se vrea destinsa. Dar nu e. Cuvintele se lasa greu si ies anevoie din gatlejurile uscate, sporind incarcatura emotionala a revederii. Nimeni nu-si permite sa fie sincer pe de-a-ntregul, multi sunt tentati sa braveze, sa-si laude biografiile, sa fie altcineva decat sunt in realitate. Dascalii ne iarta scaparile si ne ingaduie ca pe niste copii cu care se mandresc nevoie mare. Iar in schimbul iertarii lor, noi le daruim o iubire imprescriptibila. Rotunda si frumoasa, neconditionata si inefabila.

Din deal, de la Banciu, orasul pare sa nu incapa intre peretii Liceului "Unirea", de departe simbolul urbei, altminteri comune printre localitatile dunarene. Si asa, in zarea marginita de malul bulgaresc, abrupt si insolent, liceul seamana cu o capela stralucitoare, cu icoanele profesorilor pictate pe zidurile de har, pricepere si infinita caldura. Iar prin dreptul acestor icoane se petrec nesfarsite carduri de elevi sfiosi si recunoscatori, ca-ntr-un pelerinaj al iubirii negratuite si imprescriptibile.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   s-au

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de