x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un loz la loteria gloriei

0
Autor: Tudor Octavian 10 Mar 2009 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3



Puţini, foarte puţini dintre tinerii care, imediat după 1990, au decis să se facă artişti au răzbit în carieră. Dar şi dintre aceştia doar câţiva sunt cu adevărat realizaţi în domeniu şi duc un trai care-i motivează să meargă mai departe. Nu mai mulţi ca-n alte vremuri. Iar prin raportare la ţările aflate pe acelaşi palier economic, cu aceleaşi nădejdi de viitor.

Dacă situaţia profesională şi financiară a majorităţii celor care-şi zic artişti pare dramatică e şi din cauză că s-au grăbit să urmeze şcoli de artă – particulare, dar şi de stat, cu un număr de locuri de admitere mărit în prostie – tot felul de închipuiţi, de netalentaţi şi de copii ai unor părinţi cu frustrări culturale, însă avuţi şi hotărâţi să rezolve cu bani ceea ce îndeobşte hotărăşte destinul. Altfel spus, avem un excedent de absolvenţi ai unor facultăţi şi academii de arte, unde nu se mai învaţă nimic. Şi nu se învaţă, pentru că România nu putea livra acestui învăţământ, crescut fără nici o noimă, peste noapte, profesorii care să-l justifice măcar profesional. Citind în CV-urile absolvenţilor cine le-au fost profesorii, îţi dai seama că bieţii copii, chiar talentaţi să fi fost, n-au avut nici o şansă didactică. Sunt pline catedrele de pârliţi, de dascăli a căror existenţă de artişti e un eşec şi care se dau viteji cu lecţii de modernism valabile numai în lumi bogate. Când eşti studentul lui nimeni, înveţi să fii un nimeni cu treizeci sau patruzeci de ani mai tânăr.

Istoria artei e povestea triumfală a unor reuşite de patrimoniu. În destule situaţii, succesul n-a însemnat şi o viaţă fericită. N-a câştigat lupta cu timpul artistul, ci doar creaţia lui. Istoria ratărilor e mult mai cuprinzătoare decât a izbutirilor. Studenţii de la arte ar trebui să înveţe în prima zi lecţia piramidei. Piramida n-are decât un vârf, restul e piatră anonimă. Un pictor francez, care a avut de-a face, la academia liberă unde preda, cu studenţi din România era şocat de freneziile optimiste ale acestora, de faptul că nu vorbeau decât de reuşitele unor Matisse şi Picasso, în vreme ce vedeau la tot pasul sărăcie, eşecuri şi fundături spirituale. Voi, cei din estul Europei, mi-a zis profesorul francez, cu îngândurarea unui medic care primeşte numai cazuri disperate, nu înţelegeţi că Europa Mare nu înseamnă pentru artişti altceva decât dreptul de a cumpăra un loz la loteria gloriei. Nu o porţie de glorie, ci doar un loz la o loterie unde câştigă, exact ca la toate loteriile, puţini, şi aşteaptă un câştig, care n-o să vină niciodată, mulţi. Voi, românii, pomeniţi tot timpul de Brâncuşi, de parcă aţi fi primit de la acesta câte o garanţie în alb de geniu.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de