Un medicament numit "bunătate"

Multe dintre medicamentele antidepresive stimulează chimic producţia de serotonină, o substanţă pe care o fabrică organismul în mod natural şi care ne creează o stare de bine. Iată că există şi cercetări care arată că "un simplu act de bunătate faţă de o altă persoană îmbunătăţeşte funcţionarea sistemului imunitar şi stimulează producţia de serotonină, atât la primitorul actului, cât şi la cel care îl înfăptuieşte. Şi mai uimitor este că şi cei care observă actul de bunătate se bucură de aceleaşi rezultate benefice. Imaginaţi-vă! Bunătatea oferită, primită sau observată are un impact benefic asupra sănătăţii fizice şi a sentimentelor tuturor celor implicaţi", spune Wayne W. Dyer în cartea "Puterea Intenţiei".

Aşadar, avem un antidepresiv na­tural, care nu produce reacţii secundare şi nici adverse. Un antidepresiv aflat la îndemâna oricărui om, fie că este diagnosticat cu depresie, fie că trece printr-o stare temporară mai ne­fericită sau are o pierdere de viaţă majoră. Pierderile din viaţa noastră cre­ează reacţii psihologice şi schimbări în neurotransmisiile cerebrale, ceea ce duce la o depresie a sistemului imunitar şi la o descreştere a nivelului de serotonină în creier, aşa cum spune psihiatrul David Hawkins. Faptul că "actul de bu­nă­tate" stimulează imunitatea, dar – mai ales – generează o creştere a se­creţiei de serotonină, poate fi o informaţie preţioasă pentru noi toţi.

Aş lega această informaţie, pre­ţioasă cred eu, de informaţia proveni­tă de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, potrivit căreia depresia va fi a doua cauză de boală în anii următori. Şi asta nu doar în România, ci în lumea întreagă. Pare un diagnostic trist pentru lumea viitorului, în condiţiile în care ne dorim cu toţii mai multă fericire. Cercetătorii n-au pus în directă relaţie depresia cu lipsa bunătăţii, cât mai degrabă cu stresul, cu pierderea, cu factorii stresanţi de viaţă sau, în anumite situaţii, cu genele. Ceea ce pare a se contura cert şi frumos este tocmai acest rol de medicament al bunătăţii. Am putea lua cu toţii bunătatea ca pe un medicament, iar dacă efectele sale sunt aşa cum descriu unii cercetători, atunci putem spera să avem o lume mai puţin întunecată, o lume în care de­presia să ajungă ultima cauză de boa­lă. Dacă trăirile interioare implicate într-un act de bunătate pot creşte imu­nitatea, iar creierul eliberează mai multă serotonină, chiar şi ob­ser­vând actul de bunătate (în acest caz, su­biecţii testaţi au fost puşi să ur­mă­rească scene în care era Maica Tereza mângâia oameni nefericiţi) înseamnă că avem nevoie să cultivăm în mod conştient bunătatea. Să o aducem mai mult în trăire, dar şi în manifestare. Nu doar să fim mai buni pentru binele trupului nostru, cât – iată ce interesant – să fim buni pentru cei care observă bunătatea noastră, căci şi aşa devenim vindecători pentru ei.

Ce ar însemna, oare, să întâlnim bunătatea oriunde ne-am duce? Să întâlnim manifestarea bunătăţii pe stradă, la locul nostru de muncă, în familie, printre cunoscuţi şi printre străini? Numai privind un asemenea climat ne-ar sclipi inimile şi am deveni mai fericiţi, cum puterea exemplului ne-ar stimula să facem ceea ce admirăm la alţii. Minţile nu ne-ar sta continuu prinse în suferinţă, nici fixate pe câştigul personal, nici închise în negare, în frustrare sau în tendinţe cârcotaşe. Dacă bunătatea ne învie puterea de viaţă, atunci ar fi îndeajuns să practicăm bunătatea ori de câtre ori avem ocazia şi, prin asta, ne transformăm pe noi înşine, ca şi pe cei din jur. Se poate întâmpla aşa pentru că puterea vieţii este – cum spune Wayne Dyer – o putere bine­voi­toare, iar bunătatea şi bunăvoinţa sunt intenţiile fireşti, naturale ale crea­ţiei. Probabil că noi avem în creier tot soiul de mecanisme – unele încă necunoscute – între care şi acesta, care ne face puternici şi fericiţi când suntem şi buni. Avem în bu­nătate un antidepresiv minunat, pe care-l putem administra în orice moment nefericit. Putem fi buni gă­tind cu drag unui om. Putem fi buni doar zâmbindu-i cuiva cu sinceritate. Putem fi buni, însă, şi alegând să gândim binele celor din jurul nostru. Astfel de gânduri hrănesc puterea binevoitoare a vieţii şi, prin aceasta, viaţa ne hrăneşte pe noi.