Un milion de noi locuri de muncă (II).

Aceasta supersimplificare mai comunica ceva: ca tot suplimentul de productie/venit s-ar duce la lucratori (sa­lariati)!. Ce vreau sa spun este ca pe intervale medii de timp, de 4-5 ani, dezideratul de crestere cu aproape 20% a stocului de persoane angajate in economia oficiala (fara a pune la socoteala numarul celor care pot intra din zona informala in cea formala) este foarte problematic. Daca se trece de la o functie monofacto­riala la una care include aportul capitalului la formarea PIB-ului (si care exprima relatia intre capital si munca) obiectivul este mai indepartat.

Restrictia valutara are un rol major. Pentru o economie depen­denta de finantare externa, fortarea angajarii de forta de munca peste potentialul de crestere sustenabila aduce inevitabilitatea izbirii de zidul dificultatilor de finantare. Este adevarat ca daca angajarile s-ar face preponderent in sectoare unde se produc bunuri si servicii exportabile si care inlocuiesc importul (tradables) si castigurile de productivitate ar fi mari se poate mari ritmul de creare de locuri de munca. Economia ar trebui sa fie puternic orientata catre productie si export. Deci nu consumul, ca parghie directa, ar trebui sa fie pistonul de baza. Restrictia externa este foarte dificil de inlaturat. Am vazut, de altfel, forta ei in ultimele luni ale lui 2008 si debutul lui 2009.

Peste 700.000 locuri de munca s-au pierdut in perioada imploziei economiei autohtone. Diferenta ar fi ca ce s-a pierdut se poate recu­pera prin reversibilitatea fe­no­menului. Dar aceasta reversibili-

tate este indoielnica in lipsa unor modificari de conditii de ordin exceptional. Ce complica recupe­rarea unui asemenea numar inalt de slujbe sunt urmatorii factori. Cres­terea economica din anii pre­mer­gatori crizei a fost peste potential, fapt ilustrat de nivelul deficitelor externe ce au fost cauzate, in principal, de indatorare masiva a sectorului neguvernamental (a fost o perioada in care datoria externa a sectorului privat a crescut in ritmuri ametitoare favorizata fiind si de aprecierea, inclusiv nominala, a leului). Contextul economic in­ter­na­tional este cu totul altul in privinta accesului la credit si costul sau, flu­xurile de capital. Firmele sunt obsedate de costuri si cauta sa utilizeze tehnologii care economisesc resurse, inclusiv de forta de munca. Marirea slariului minim are doua taisuri. Poate favoriza, pe de o parte, transfer de forta de munca din zona gri si cea subterana, ceea ce poate suplimenta venituri fiscale si civiliza relatia intre angajator si angajat. Pe de alta parte, poate anula unele locuri de munca, care nu ar mai fi transferate in economia supraterana. Nu trebuie uitate nici rigiditatile importante de pe piata muncii.

Ce poate ajuta crearea unui numar cat mai mare de locuri de munca avand in vedere restrictia externa si reperele mentionate mai sus? In primul rand, investitii mari. Ele trebuie sa urce la peste 30% din PIB (au scazut acum la sub 26% din PIB), dar cu alta structura (alocare a resurselor) decat cea din perioada ante-criza. Adica trebuie sa schim­bam modelul de crestere econo­mica! Tebuie sa absorbim mult mai multe fonduri europene, care sa finanteze proiecte ce au efecte de antrenare ample. Economia trebuie sa-si amelioreze competitivitatea astfel ca restrictia externa sa fie mai putin constrangatoare. BNR este bine sa nu lase leul sa se aprecieze in termeni reali daca nu avem salturi majore de productivitate. Pentru un interval de patru ani, daca noul mi­lion se refera strict la slujbe (si nu la persoane) si include transfer din economia subte­rana obiectivul intra in domeniul realizabilitatii.