x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un mit devenit tinta - A colaborat Enescu cu comunistii?

0
Autor: Ion Cristoiu 10 Dec 2006 - 00:00
Un mit devenit tinta - A colaborat Enescu cu comunistii?


Asa am zis sa se scrie pe burtiera primei emisiuni tv din cele doua despre cartea lui Valeriu Rapeanu, "Enescu", aparuta la Editura Pro. Nu m-am gandit doar la atatarea telespectatorului, greu de adus in casa, sambata, la 5 dupa-amiaza, zi de primavara, la o emisiune care nu-i nici porno macar. Titlul exprima o realitate. Desi in timpul dialogului, Valeriu Rapeanu se straduieste sa ma convinga ca nu-i asa, totusi, Enescu a colaborat din plin cu regimul comunist inainte de a pleca din tara.

Distinsul interlocutor spune ca dupa 23 august 1944, in campania de cucerire a Puterii, comunistii s-au orientat spre doua mituri culturale: Sadoveanu si Enescu. Amandoua usor de pus la lucru in interesul noilor stapani. Purtatorii lor s-au aratat disponibili la exploatarea propagandistica. Nici Enescu si nici Sadoveanu n-au protestat cand li se inalta statuia de Artisti ai celor multi si saraci. Mai mult, Sadoveanu si Enescu au intrat in ARLUS, in Uniunea Patriotilor, au scris sau au creat pentru Armata Rosie, au calatorit in Uniunea Sovietica.

FABRICAREA DOSARELOR. Valeriu Rapeanu sustine ca, spre deosebire de Sadoveanu, Enescu avea "dosar curat". In timpul razboiului nu dirijase orchestra cu artisti veniti din Germania, evitase sa cante in spitalele de raniti, ca sa n-o insoteasca pe Maria Maresal Antonescu, nu participase la sarbatorirea sa din toamna lui 1941, ca sa se disocieze de Mesajul de felicitare al Maresalului Antonescu. Astfel ca, zice interlocutorul meu, George Enescu a fost usor de recuperat dupa razboi. I-au inlesnit trecerea si declaratiile sale despre Muzica pentru toti, precum si cele despre dezinteresul fata de politica. Am serioase indoieli ca acesta a fost motivul atragerii lui George Enescu de catre comunisti. In campania de folosire a marilor oameni de cultura ca "tovarasi de drum", termen folosit de bolsevici pentru a desemna pe cei care colaborau fara a fi inregimentati politic, comunistii puteau fabrica un dosar plecand si de la un fleac. In cazul lui George Enescu se putea face mare caz de faptul ca in 7 iulie 1940 face cerere de inscriere in Partidul Natiunii al lui Carol al II-lea, mentionand calitatea de senator. Aproprierea comunistilor de Enescu isi poate avea cauza in faima de care se bucura la Moscova. Rusii, chiar si sovietici fiind, pretuiesc marii artisti si, cu atat mai mult, muzicienii, prin profesie greu de identificat politic. Asa se explica si turneul lui George Enescu la Moscova in 1946. Autoritatile comuniste i-au pus la dispozitie un vagon special, la Gara de Nord a venit, sa-l conduca din partea guvernului Groza, ministrul Culturii, Constantinescu-Iasi.

"TOVARASI DE DRUM". Stiu destul de bine epoca 1944-1947. Am studiat-o in amanuntime pentru "Istoria literaturii proletcultiste". In anii respectivi a declara ca nu te intereseaza politica pica bine comunistilor, care ii acuzau pe taranisti si pe liberali ca politizeaza actul de creatie. Mai ales pana la alegerile din noiembrie 1946, comunistii ii folosesc pe unii oameni de cultura si prin simpla cultivare. Acceptul lor tacit de a se lasa cantati, premiati, rasplatiti devenea pentru propaganda comunista dovada ca sunt "tovarasi de drum". Cand scriitorii si artistii nu se lasa cumparati tacit, protestand fata de folosirea abuziva a numelor lor in campaniile comunistilor, reactia dura a tovarasilor nu intarzie. Ca in cazul lui Arghezi, care e stigmatizat rapid de presa comunista, umblandu-i-se si la dosar, pentru ca isi exprimase stupoarea fata de punerea numelui sau pe afisul unei manifestari culturale organizate de Contemporanul. Pana la plecarea din tara, Enescu se inscrie total in armata de artisti folositi de regimul comunist drept ceea ce se numea "tovarasi de drum". In strainatate n-a facut nici un gest de disociere de teroarea stalinista. N-a renuntat la cetatenia romana (si nici nu i-a fost luata!), a acceptat sa fie ales membru onorific al Academiei in 1948, a primit mii de dolari din Romania, sub pretextul drepturilor de autor, a refuzat sa colaboreze cu vreo organizatie anticomunista a exilului romanesc. Astfel ca, la finele emisiunii, ajung la concluzia c-ar fi trebuit sa renunt la semnul de intrebare din titlu.

NIMIC NU SE PIERDE

O carte precum "Stalingrad. 1942-1943. The Infernal Cauldron" de Stephen Walsh, aparuta in 2000 la Amber Books, publica putine lucruri despre implicarea Armatei romane in batalia cruciala pentru soarta celui de-al doilea razboi mondial. De remarcat aceasta fotografie cu urmatoarea explicatie data de autor: "Un soldat roman bandajeaza mana unui camarad ranit. Unitatile romanesti nu se comparau din punct de vedere calitativ cu formatiunile nemtesti, dar adesea, ele luptau bine daca erau echipate corespunzator".

LUMEA PRIN CARE TREC

Cazul Irak

In avionul care ma duce la Londra, unde urmeaza sa stau doar o zi, ma apuc de lectura cartii "Arestarea, procesul si moartea lui Iisus", de Haim Cohn. Am mai citit o data cartea asta. Am si scris despre ea. In noaptea dinaintea plecarii, caut in biblioteca. Nu mai tin minte unde mi-a aparut eseul. In Prizonier in inchisoarea cartilor sau in Un pesimist la sfarsit de mileniu. Descopar textul in Prizonier... Se intituleaza Recurs in anulare la condamnarea lui Iisus. Cand am citit-o intaia oara, nu izbucnise razboiul din Irak. Nu ma confruntasem cu teza americana potrivit careia poporului irakian trebuie sa i se impuna democratia cu forta armelor. Acum, cand stiu ce s-a intamplat si ce se intampla in Irak, citesc altfel randurile despre confruntarea violenta dintre ordinea romana si traditiile evreiesti. Scrie Haim Cohn: "... ura si dispretul evreiesc nu erau o reactie spontana a celui invins fata de prezenta si provocarea opresorului, ci o problema de lege si ordine, avand sursele intr-un complex de superioritate si alimentat in mod sistematic de revendicarea adevaratei religii si a puritatii personale". In Irak, americanii trebuie sa faca fata unei violente rezistente a insurgentilor. Ei numesc asta actiune a organizatiilor teroriste. Si daca ei au de a face cu traditiile si religia irakienilor, incompatibile cu democratia?! Pentru ca ma gandesc: e democratia un regim valabil pentru toate timpurile si toate locurile? Nu cumva ea presupune o anume evolutie si chiar anumite trasaturi spirituale?

BARFE

Schimb de autografe

La finele emisiunii tv cu Victor Stanculescu (foto) despre cartea-dialog cu Dinu Sararu, "Generalul Revolutiei cu piciorul in ghips", ii dau generalului volumul meu cu dedicatie. Ii scriu pe prima pagina a Istoriei ca telenovela: "Generalului Victor Stanculescu, pentru ca a dat o lovitura de stat pe care n-o recunoaste!". Generalul rade. Zice, in direct: Pentru ca n-am dat lovitura de stat pana la capat. Si-mi inmaneaza cartea sa cu o dedicatie: "Domnului Cristoiu, Reformator sau informator al mass-media romanesti in incercarea de inovare dupa R/89 a acestuia". Dupa incheierea emisiunii, imi explica R-ul. R de la Revolutie sau R de la ratare. Dat gata. Am terminat Caragiale, volumul III, Publicistica, din Opere, editate la Academie. La fel ca pe o masa delicioasa, dar scumpa, citesc totul, inclusiv doua texte in Manuscris. Unuia dintre ele editorul i-a pus un titlu provizoriu: "Se numeste si este pamantean...". Text de-a dreptul insipid: un proiect de lege facut de Caragiale in 1908 pentru impamantenirea evreilor. Comparatia cu masa e valabila. Citesc tot, inclusiv explicatiile la caricaturile reproduse in Moftul Roman, asa cum, in cazul mesei, lingi si fundul farfuriei. Bucurestii mahalalelor. Cu istoricul Adrian Majuru, care ne insoteste intr-un reportaj tv prin mahalale, cad de acord sa facem o emisiune despre cartea sa, "Bucurestii mahalalelor". Pana atunci sesizez un adevar. Transmisa in direct, emisiunea se intituleaza Prin mahalalele Bucurestilor. In doua locuri, Chitila si Giulesti-Sarbi, oamenii bombane la vederea acestui titlu. Cuvantul mahalale are un sens peiorativ. Cei pricopsiti - si nu sunt putini dintre acestia - se simt ofensati sa zicem locului in care traiesc: mahala. Asta ar insemna ca ei sunt mahalagii.

SECOLUL AL XX-LEA

1910. Declarati inapti sa devina americani, un grup de europeni asteapta pe Ellis Island repatrierea. Valul de doritori la instalarea in SUA intampina rezistenta sindicatelor.
Citeşte mai multe despre:   istoria ca telenovela,   enescu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de