Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Omului îi place, pur şi simplu, să se vadă şi să se asculte. Cred că, pentru a-şi ostoi nefireasca sete (de vorbă lungă, nu vă mai gândiţi la tâmpenii), soluţia ideală ar fi să-şi facă – după modelul patentat în Venezuela de Hugo Chavez cu al său "Alo, Presidente!" – propriul show de televiziune"
75 de minute. Atât a vorbit, pe ceas, de unul singur, dar transmis în direct pe toate posturile de televiziune care contează-n economia politică, şeful statului în ceea ce nişte oameni mai amabili au poreclit prima sa conferinţă de presă în 4 (patru) ani de mandat. Şi a făcut-o, grijuliu nevoie-mare, ca să nu cumva să se strângă iar 322 de parlamentari pentru vreo suspendare, fix în seara premergătoare declanşării campaniei electorale. În esenţă, am reţinut apelul la retragerea pe vechile aliniamente adresat profesorilor (pe care tot el îi trimisese cu două zile înainte la Guvern în faţă, să-şi ceară drepturile) şi stropşeala la agenturile de rating (care ponegresc pe nedrept economia duduitoare a "armeanului incompetent" Vosganian). Plus anunţul că rămâne jupân în incintă (deci majoritatea parlamentară tot nu va conta în stabilirea premierului cât e preşedinte) şi faptul epocal că el şi cu Tăriceanu (care au păreri şi viziuni în general comune) se înjură la televizor şi-n comunicate de presă dintr-un amuzament care ne scapă nouă.
Extrem de lungul său monolog s-a desfăşurat într-un cadru auster, la o măsuţă de lemn cu aparenţă de catedră şcolară din mediul rural, care amintea de scena patetică în care Emil Constantinescu se declara învins de structuri. Doar la jilţ – decupat parcă din filmele în care Ştefan cel Mare (şi, de dată mai recentă, Sfânt în Calendarul Ortodox) lăsa Moldova moştenire urmaşilor, urmaşilor Elenei Udrea – n-au putut să renunţe strategii săi. Că doar unu-i pe lumea asta-n criză timonierul clarvăzător al destinelor noastre şi n-o să mă apuc să comentez eu, un biet profan, gusturile estetului-teolog-publicitar Felix Tătaru.
După aia, cel mai jucător dintre toţi preşedinţii din lumea democratică (pe Chavez şi Morales hai să nu-i punem totuşi, deocamdată, la socoteală) a binevoit să răspundă selectiv exilaţilor de peste drum, ziariştii acreditaţi la Cotroceni. Aproape că n-are nici o importanţă că până şi majoritatea întrebărilor erau
evident aranjate (fapt care denotă – nu-i aşa? – persuasiunea micului Iago, care se recomandă Valeriu Turcan). Gestul de boier contează. Ţara l-a văzut pe liderul politic regional al micilor licurici întreţinându-se cordial, în ciuda imaginii false pe care o induc "tonomatele cu ieuro" pe care le manevrează mogulii şi oligarhii cei răi, cu tot soiul de "găozari" şi "ţigănci împuţite" care au beneficiat de onoarea de a respira acelaşi ozon pur cu el.
De la Ceauşescu încoace (dar până şi "Odiosul" presta atât de mult doar la Congresele PCR) n-am mai văzut aşa beţie de cuvinte pe sticlă. Omului îi place, pur şi simplu, să se vadă şi să se asculte. Cred că, pentru a-şi ostoi nefireasca sete (de vorbă lungă, nu vă mai gândiţi la tâmpenii), soluţia ideală ar fi să-şi facă – după modelul patentat în Venezuela de Hugo Chavez cu al său "Alo, Presidente!" – propriul show de televiziune. La început, cu siguranţă, ar face şi rating (ciudăţeniile vând bine, d-aia prosperă Dan Diaconescu), iar finanţare înclin să cred că, atâta amar de vreme cât hăuleşte liber prin Palat, şi-ar găsi lejer pe la vechii lui prieteni din fascinanta lume a bordurilor proaste şi a asfaltului scump.
Colegul meu Toma Roman Jr – care când nu candidează şi nu se ocupă de şpriţ şi/sau sex e istoric şi doctor în antropologie – compara atitudinea preşedintelui României cu aceea dintr-o anumită perioadă a dictatorului fascist italian Benito Mussolini. Mie mi se pare că Traian Băsescu aduce mai degrabă cu personajul interpretat de Charlie Chaplin în clasica parodie amară "Dictatorul". Imensul actor de comedie jongla în film cu un glob pământesc gonflabil. Aplicând principiul similitudinii care transcende generaţiile, pe al nostru mă aşteapt ca mâine-poimâine, serios cum îl ştiu, să-l văd jonglând cu mingea pe nas, ca foca de la Circul de Stat, prin studiourile Realităţii.
