x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un Mussolini de-al nostru, cumătru cu Charlie Chaplin

0
Autor: Victor Ciutacu 03 Noi 2008 - 00:00

"Omului îi place, pur şi simplu, să se vadă şi să se asculte. Cred că, pentru a-şi ostoi nefireasca sete (de vorbă lungă, nu vă mai gândiţi la tâmpenii), soluţia ideală ar fi să-şi facă – după mo­delul patentat în Venezuela de Hugo Chavez cu al său "Alo, Presidente!" – propriul show de televiziune"




75 de minute. Atât a vorbit, pe ceas, de unul singur, dar transmis în direct pe toate posturile de televiziune care contează-n economia politică, şeful statului în ceea ce nişte oameni mai amabili au poreclit prima sa conferinţă de presă în 4 (patru) ani de mandat. Şi a făcut-o, grijuliu nevoie-mare, ca să nu cumva să se strângă iar 322 de parlamentari pentru vreo suspendare, fix în seara pre­mer­gă­toa­re declanşării campaniei electorale. În esenţă, am reţinut apelul la retragerea pe vechile aliniamente adresat profesorilor (pe care tot el îi trimisese cu două zile îna­in­te la Guvern în faţă, să-şi ceară drep­turile) şi stropşeala la agenturile de rating (care ponegresc pe nedrept economia duduitoare a "armeanului incompetent" Vosganian). Plus anunţul că rămâne jupân în incintă (deci majoritatea parlamentară tot nu va conta în stabilirea premierului cât e preşedinte) şi faptul epocal că el şi cu Tăriceanu (care au păreri şi vizi­uni în general comune) se înjură la televizor şi-n comunicate de presă dintr-un amuzament care ne scapă nouă.

Extrem de lungul său monolog s-a des­fă­şurat ­într-un cadru auster, la o măsuţă de lemn cu aparenţă de catedră şcolară din mediul rural, care amintea de scena patetică în care Emil Constantinescu se declara învins de structuri. Doar la jilţ – decupat parcă din filmele în care Ştefan cel Mare (şi, de dată mai recentă, Sfânt în Calendarul Ortodox) lăsa Moldova moştenire urmaşilor, urmaşilor Elenei Udrea – n-au putut să renunţe strategii săi. Că doar unu-i pe lumea asta-n criză timonierul clarvăzător al destinelor noastre şi n-o să mă apuc să comentez eu, un biet profan, gusturile estetului-teolog-publicitar Felix Tătaru.

După aia, cel mai jucător dintre toţi pre­şedinţii din lumea democratică (pe Chavez şi Morales hai să nu-i punem to­tuşi, deocamdată, la socoteală) a bi­ne­vo­it să răspundă selectiv exilaţilor de peste drum, ziariştii acreditaţi la Co­tro­ceni. Aproape că n-are nici o importanţă că până şi majoritatea întrebărilor erau
evident aranjate (fapt care denotă – nu-i aşa? – persuasiunea micului Iago, care se recomandă Valeriu Turcan). Gestul de boier contează. Ţara l-a văzut pe liderul politic regional al micilor licurici întreţi­nându-se cordial, în ciuda imaginii false pe care o induc "tonomatele cu ieuro" pe care le manevrează mogulii şi oligarhii cei răi, cu tot soiul de "găozari" şi "ţigănci împuţite" care au beneficiat de onoarea de a respira acelaşi ozon pur cu el.

De la Ceauşescu încoace (dar până şi "Odiosul" presta atât de mult doar la Congresele PCR) n-am mai văzut aşa beţie de cuvinte pe sticlă. Omului îi place, pur şi simplu, să se vadă şi să se asculte. Cred că, pentru a-şi ostoi nefireasca sete (de vorbă lungă, nu vă mai gândiţi la tâmpenii), so­lu­ţia ideală ar fi să-şi facă – după modelul patentat în Venezuela de Hugo Chavez cu al său "Alo, Presidente!" – propriul show de televiziune. La început, cu siguranţă, ar face şi rating (ciudăţeniile vând bine, d-aia prosperă Dan Diaconescu), iar fi­nan­ţa­re înclin să cred că, atâta amar de vreme cât hăuleşte liber prin Palat, şi-ar găsi lejer pe la vechii lui prieteni din fascinanta lume a bordurilor proaste şi a asfaltului scump.

Colegul meu Toma Roman Jr – care când nu candidează şi nu se ocupă de şpriţ şi/sau sex e istoric şi doctor în an­tro­po­logie – compara atitudinea pre­şe­din­te­lui României cu aceea dintr-o anumită perioadă a dictatorului fascist itali­an Benito Mussolini. Mie mi se pare că Traian Băsescu aduce mai degrabă cu per­sonajul interpretat de Charlie Chaplin în clasica parodie amară "Dictatorul". Imensul actor de comedie jongla în film cu un glob pământesc gonflabil. Aplicând principiul similitudinii care transcende gene­raţiile, pe al nostru mă aşteapt ca mâi­ne-poimâine, serios cum îl ştiu, să-l văd jonglând cu mingea pe nas, ca foca de la Circul de Stat, prin studiourile Realităţii.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de