x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un nou mister - Disparitia soferului Maresalului

0
Autor: Ion Cristoiu 03 Sep 2006 - 00:00
Un nou mister - Disparitia soferului Maresalului


Citesc in memoriile lui Gheorghe Magherescu, seful Biroului III Operatii de la Cabinetul Militar al Maresalului, despre o intamplare marunta, dar incarcata de semnificatii.

Soferul lui Ion Antonescu era un anume maior Caloenescu. "Devenise o figura nedespartita de Maresal" - noteaza autorul. "A condus masina acestuia din februarie 1941, fara intrerupere, in tara, pe front, pretutindeni". Maiorul fusese propus lui Ion Antonescu, dupa Rebeliunea legionara, de generalul Ilie steflea, la vremea respectiva, secretar general al Ministerului Apararii Nationale. Soferul Conducatorului se numea Joita si fusese la volanul automobilului in sinistra zi de 21 septembrie 1939. Gheorghe Magherescu scrie ca Joita se purtase ca un las, fugind si lasand trupul premierului ciuruit de gloante. (Dau sa notez mai departe. Insemnarile memorialistului nu ma satisfac. Sunt prea vagi. Am nevoie de lucruri mai exacte.

In Departamentul de Istorie Moderna a Romaniei - tin minte - sunt doua carti despre Armand Calinescu. Urc pe scarita, intind mana si iau, de pe raftul Regimul lui Carol al II-lea, volumul lui Nicolae Chivulescu, Armand Calinescu - om de stat si conducator de tara. Langa el se afla un alt eseu despre fostul dictator adjunct al lui Carol al II-lea, iscalit tot de Nicolae Chivulescu, sub titlul, Armand Calinescu - omul de otel al Romaniei. Punandu-le alaturi, pentru a vedea ce scriu despre chestia cu soferul, imi sare in ochi un paradox. Prima carte a fost tiparita la Editura Ministerului de Interne. Explicabil: Armand Calinescu a fost ministru de Interne sub preafericita dictatura a lui Carol al II-lea; Armand Calinescu a fost - cel putin fata de legionari - un "om de otel", genul de stab care place generalilor oriunde s-ar gasi acestia.

FUGA. Cea de a doua carte, in mare asemanatoare cu prima, a fost scoasa la Editura Lucman. O editura specializata, din cate stiu, in literatura dedicata Miscarii legionare. Armand Calinescu a fost calaul Miscarii legionare, indeplinind capriciile stapanului Carol al II-lea. Ce i-o fi apucat sa publice un eseu encomiastic despre cel mai mare dusman al legionarilor?! Dau sa ma apuc de lucru. Imi amintesc insa ca mai am in biblioteca o carte despre Armand Calinescu. Nu e in biblioteca propriu-zisa. E pe o comoda din sufragerie, destinata cartilor fisate, de transformat in note si eseuri. Aleg pana la urma cea de a doua productie a lui Nicolae Chivulescu. La pagina 300 scrie: "In aceste momente inspaimantatoare, soferul iese pe partea stanga a masinii si fuge de la locul dezastrului, dar numai dupa cativa pasi incep sa-i suiere gloantele pe la urechi trase de Traian Popescu, fara a-l nimeri insa". Din cate se vede, autorul nu-l mustra pe sofer nici cu o briza.

RENUNTARE. Aceeasi pozitie si in prima carte a lui Nicolae Chivulescu si in cea semnata de Romus Dima. Nici in aparitia de la Ministerul de Interne, nici in cea semnata de Romus Dima nu sunt amanunte in plus fata de editia de la Lucman. La Gheorghe Magherescu soferul se numeste Joita. La Nicolae Chivulescu si la Romus Dima, n-are nume. Cu sau fara nume, soferul e preluat de Ion Antonescu dupa 6 septembrie 1940. Dupa rebeliune - scrie Gheorghe Magherescu - in contextul zvonurilor privind o posibila razbunare legionara, Maresalul "a cedat insistentelor familiei, ale anturajului, ale Sigurantei Statului" si a renuntat la soferul care-si abandonase, ca un las, premierul. Culmea! Si aici isi vara coada dracusorul amanuntului care face Istorie. Soferul Maresalului "ofiter de infanterie, as al volanului si, pe langa aceasta, mare amator de vanatoare, il paraseste si el pe Maresal". Duminica, 20 august 1944, Maresalul revine in graba de la Olanesti. La volan, locotenent-colonel Caloenescu. Odata ajuns la Bucuresti, soferul dispare. Nu s-a mai prezentat la aeroport la ora 12, cand Maresalul s-a imbarcat pentru Bacau. Incheie astfel Gheorghe Magherescu: "Nu a mai aparut si nu s-a mai stiut nimic de el decat mult mai tirziu". Ce s-a stiut de el, "mult mai tarziu"? Gheorghe Magherescu nu ne spune. Inca o enigma. Mai mare decat enigma disparitiei.

LUMEA PRIN CARE TREC

O minciuna

Emisiunea se anunta o dezbatere despre Securitate. O dezbatere despre ce se intampla acum la 16 ani de la caderea comunismului. Locul unei operatii chirurgicale cu bisturiu rece, stiintific a fost luat de campanii mediatice in cel mai pur stil bolsevic intors pe dos: condamnari publice, jurnalisti asumandu-si ferocitatea de procurori. Un roman despre Cuba de azi, Precum in cer asa si la Havana deconspira ca mecanism al politiei politice castriste supraestimarea puterii de a controla totul. Dupa cum am scris in eseul Un mecanism folosit si de Securitate, politia politica din Cuba, dar si din toate dictaturile reuseste sa controleze viata tuturor si prin - daca nu chiar mai ales - exagerarea puterii sale de a controla. Indiscutabil, Securitatea n-avea capacitatea de a urmari fiecare cetatean. Nici o politie secreta din istorie n-a reusit performanta asta: de la Ohrana pana la Gestapo, trecand prin KGB. Misiunea principala a Securitatii era cea de prevenire a cartelilor anticomuniste, dar mai ales anticeausiste. Asumata nu doar ca expresie a esentei sale de serviciu secret pus in slujba puterii politice a momentului, dar si ca efect al unei teze ce-l imbata tot mai tare pe Ceausescu (foto): era cel mai iubit fiu al poporului. Si cel mai iubit fiu al poporului nu putea fi injurat de popor. O misiune mult inlesnita prin inducerea convingerii ca intreaga suflare romaneasca se afla sub supraveghere. Diabolizarea Securitatii perpetueaza astfel, in plina democratie, o minciuna de fond a Politiei Politice.

BARFE

Negustorie vesela

Actorul Constantin Ionescu, din Buzau, planuieste in urbea sa o manifestare cu participarea lui Caragiale (foto). Dramaturgul repurteaza un deosebit succes de public, dar si de buzunar cu lecturarea in public a prozelor sale; e nu numai un autor de piese, dar si un bun actor. Invitatiei de la Buzau, Caragiale ii raspunde de la Bucuresti prin scrisoarea datata 17 mai 1900. Dupa ce propune Lecturi umoristice in locul unei conferinte savante, intemeiat, cum el insusi recunoaste, pe momente din alte orase, scriitorul trece la capitolul sau preferat: punerea conditiilor. Cum era si de asteptat, pe primul loc sunt banii. Caragiale e cat se poate de precis: "Pentru asta trebuie sa castig minimum 200 lei. In caz ca puteti monta o asa afacere, bine. Indata ce-mi trimiteti 100 lei avans, cu conditia ca restul de 100 sa mi-l garantati a mi-l da inainte de conferinta, acolo, la Buzau, ma pun in tren si viu". Contrar unei posibile prejudecati, e insa un om delicat. Simte ca maniera asta negustoreasca risca sa socheze, daca nu chiar sa raneasca. De aceea se grabeste sa se explice: "Nu va suparati ca pun conditia avansului si platii inainte. Nu de buna voastra credinta ma-ndoiesc, Doamne fereste sa fiu asa de nepoliticos cu buni prieteni; ma-ndoiesc de siguranta afacerii. Asa cum pun eu conditia, suntem siguri si eu, si voi ca nu ne amagim de-nchipuiri, si ca nu viu decat daca mijloacele sunt deja gasite - adica viu cand ursul e impuscat, nu cand e in padure".

NIMIC NU SE PIERDE
Afis tiparit si raspandit in toamna lui 1944, imediat dupa Lovitura de stat de la 23 august 1944. Taranul Ion alunga hitlerismul din tara cu unul din mijloacele pe care le are la indemana locuitorul unei tari eminamente agrare. De sus in vegheaza (si-l supravegheaza!) noii protectori ai Romaniei: Stalin, Regele Mihai, Roosvelt, Churchill. Cu doar cateva luni mai inainte, acelasi Ion alunga din tara bolsevismul.

SECOLUL AL XX-LEA
1926. Josephine Baker la Folies-Bergere, Paris. Venita in 1925 din America, dansatoarea si cantareata neagra face furori in Europa ca simbol al culturii afro-americane. Eterna nevoie de exotism a civilizatului.
Citeşte mai multe despre:   istoria ca telenovela,   şoferul,   armand,   calinescu,   armand calinescu,   nicolae chivulescu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de