Un pacient al democraţiei

Multe idei frumoase fac victime. Din cauza victimelor am inceput să mă indoiesc de frumuseţea unor idei. Cunosc un ins, o ruină de om, care, in loc să-şi vadă de viaţa lui, apără şi tot apără democraţia. Nu mai sunt la fel de convins că, in 1990, toţi cei care au apucat cu japca nişte imobile din centrul Bucureştiului, pentru fundaţiile lor, sunt apostolii adevăratei democraţii. Intr-o vreme luam in grav apelurile şi văicărelile găştilor cu platforme umanitare, culturale, civile şi proeuropene. La fel ca amărătul care şi azi adună pentru ele semnături de sprijin. E posibil să mă fi acrit şi să confund cauza cu slujitorii ei. Un preot căruia i-am vorbit despre tarifele practicate de cea mai mare parte din popime, la inmormăntări şi ceremonii funerare, m-a temperat zicăndu-mi că biserica nu-i totuna cu preoţimea.

Stăruinţa şi uitarea de sine, cu care activistul multor cauze ruginite işi continuă şi azi partizanatul, faptul că-l văd jerpelit, fără dinţi şi cu o lucire in ochi proprie celor veşnic flămănzi, toate mă fac să mă indoiesc de adevărul şi de oportunitatea multora din tezele luptei pentru salvarea democraţiei romăneşti. Există incă soldaţi cărora nimeni nu le spune că s-a făcut pace. Fundaţiile şi organizaţiile acestea, care-şi reclamă gălăgios şi agresiv rolul de arbitri ai democraţiei, toacă o groază de bani. Mă intreb ce drum ar apuca in viaţă toţi campionii cei vestiţi ai dialogului social şi ai monitorizărilor de tot neamul, dacă li s-ar tăia subvenţiile şi dacă fiscul şi-ar băga niţel nasul in listele lor de plăţi.

Nu m-ar preocupa deloc soarta dreptcredinciosului fără dinţi şi fără nici un rost pe lume - asta dacă nu socotim fervoarea sa pentru atătea lucruri pe care nu le inţelege chiar rostul existenţei - dacă nu l-aş cunoaşte pe omologul de la celălalt pol al chestiunii. Dacă nu l-aş şti şi pe profitorul perfect, care de şaisprezece ani nu face altceva decăt să infiinţeze fundaţii, să le conducă, să acuze şi să-şi umple buzunarele. Recent i-am văzut braţ la braţ, in coloana ce manifesta pentru drepturile minorităţilor sexuale, pe perdantul de serviciu al bătăliilor democratice şi pe primul profitor al tuturor marşurilor. Amărătul era imbrăcat cu ce avea el mai bun, in vreme ce profitorul, intr-un tricou decolorat şi cu un pantalon de doc, juca incă o dată rolul omului care pentru cauză şi-ar da şi haina de pe el. Cum era şi normal, pe la jumătatea paradei, unul din cei doi s-a ales cu un ochi vănăt.

De prisos să vă spun cine.