x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Un pericol major pentru PNL

Un pericol major pentru PNL

de Ion Cristoiu    |    17 Oct 2006   •   00:00
Un pericol major pentru PNL

Toata lumea s-a ocupat de provocarea de la Pitesti. A scapat iscodirii reactia celui provocat: PNL-ul condus de Calin Popescu Tariceanu.
Din datele de pana acum, reactia PNL se defineste prin urmatoarele miscari:
a) Liderii de la Centru, in frunte cu premierul, s-au straduit sa bagatelizeze momentul.
Imaginea dorita a se statornici in opinia publica e cea de oameni care au treburi mult mai importante pentru tara decat sa se ia la harta cu "niste cetateni".
b) Liderii de filiale din tara s-au pus in miscare pentru a expedia la Centru telegrame de adeziune la politica actualei conduceri si de condamnare a celor cinci dizidenti, care nu mai au mult si vor primi eticheta de Banda celor 5.
c) Conducerea actuala a avertizat membrii si activistii sa nu colaboreze cu grupul dizident sub amenintarea cu sanctiuni mergand pana la excluderea din partid.

De sesizat, staruind nitel asupra acestor reactii ca ele nu difera cu nimic de cele aparute ori de cate ori Grupul lui Theodor Stolojan a lansat un atac impotriva actualei conduceri a PNL. Mai ales in cazul telegramelor trimise de filiale nu poate fi evitata impresia de mecanism birocratic, reactionand automat la un semnal exterior. N-avem inzestrari de vrajitoare invitata la OTV pentru a ne putea spune care sunt adevaratele reactii ale conducerii PNL, tinute deoparte de opinia publica. Daca, intr-adevar, liderii PNL sunt sincer convinsi ca momentul de la Pitesti nu constituie nici un pericol, am asista la un caz flagrant de rupere de realitate mai mare decat cea a lui Ceausescu din decembrie 1989.

E drept, la Pitesti n-a aparut nici o alta vedeta a partidului decat cei cinci disidenti. Pana la aceasta ora, nici un alt lider al PNL nu si-a exprimat adeziunea la Platforma. Nici macar Gheorghe Flutur, cel care joaca la doua capete, desi conducerea PNL i-a trecut cu vederea paguba electorala insemnata produsa de gestionarea deficitara a crizei aviare. Sala n-a fost ocupata de liberali suta-n suta, ci de insi adusi cu autocarul de la Bucuresti, de pe santiere. Nici o filiala nu si-a anuntat pana acum solidarizarea cu Grupul rebel. Asta nu inseamna ca momentul Pitesti nu reprezinta un pericol pentru conducerea actuala a PNL. Un pericol cu atat mai mare cu cat el nu sare in ochi.

Astfel trebuie luate in seama:
a.) Concentrarea tuturor vorbitorilor pe denuntarea guvernarii actuale, identificate, printr-o manevra abila, cu guvernarea unui singur partid: PNL. In plan electoral e o lovitura puternica daca ne gandim la credibilitatea denuntatorilor, data atat de locul in sondaje, cat si de impresia ca apartin Puterii. Criticile de la Pitesti, multe indreptatite, n-au fost percepute ca izvorand din prestatia de rutina a Opozitiei. Prin vigoarea, prin ascutimea, prin credibilitatea lor, ele au fost infinit mai puternice decat galagia ratelor din PSD. Vizand electoratul Aliantei, atacurile de la Pitesti au mai smuls o halca de simpatie de la PNL pentru a o face cadou PD.
b.) Oficializarea Grupului, dar mai ales lansarea proiectului Federatiei au creat pe harta politica a tarii un centru catre care se pot indrepta toate nemultumirile din PNL.

Potrivit unora, numarul nemultumitilor de actuala conducere e destul de mare, actiunea de la Pitesti bazandu-se pe informatii solide venite din tara. Nu stim daca Theodor Stolojan a vrut sa dea un semnal nemultumitilor actuali. Sigur e ca a reusit sa dea un semnal nemultumitilor potentiali. Si cum un partid, mai ales cand e la guvernare, nu duce lipsa de nemultumiti, acestia vor avea in Grup fie si un punct de sprijin moral.
c.) Prin mediatizarea de proportii, momentul de la Pitesti a reusit sa adanceasca imaginea unui PNL zguduit de framantari interne, gata sa se rupa.
Din experienta PSD se vede clar ca un partid cu o asemenea imagine isi pierde din electorat. Electoratul ezitand sa parieze pe o formatiune care nu da impresia de stabilitate interna. Sunt constienti liderii PNL de pericolul major reprezentat de lansarea oficiala a Grupului Stolojan? De un raspuns vom putea vorbi doar in zilele urmatoare cand ar trebui sa asistam la reactii mult mai profunde decat cele de pana acum, mai mult decat superficiale.

×
Subiecte în articol: piteşti editorial pnl