x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un picior în fund, pentru istorie

0
Autor: Tudor Octavian 27 Oct 2009 - 00:00

În urmă cu doi ani l-am văzut pe generalul octogenar Pleşiţă, pe care-l ştiam de odios de la televizor şi din presă, mergând liniştit pe jos spre Piaţa Unirii. Un bătrân ca atâţia alţii plecat în oraş cu treburi.



M-am ţinut un timp după moş Pleşiţă gândind să-i ard un picior în fund, dar, după ce am trecut de Strada Lipscani, am renunţat şi bine am făcut. Numărul celor care m-ar fi aprobat n-ar fi fost mai mare decât al celor care ar fi sărit în apărarea sa. Acum, că Pleşiţă a murit cu onor de la patrie, altfel spus de moarte bună, şi după ce a binemeritat de la naţiune o pensie de 6.500 lei noi pe lună, îmi dau seama că multe treburi le rezolvă doar moartea. Au rămas însă în viaţă neamurile lui Pleşiţă, o parte din colegi şi neamurile acestora, trăiesc încă mulţi oameni, pentru care Pleşiţă a fost un vecin cumsecade sau un şef demn de toată consideraţia. Numărul celor care ne-am inflamat citindu-i interviurile trufaşe de fost mare mahăr al Securităţii, dar iertat de Justiţia de după 1990, dimpreună cu toţi torţionarii şi călăii din fostul Minister de Interne, e mic şi în scădere de la an la an. Statul român are alte griji pe cap, iar multe din nedreptăţile şi din crimele contra poporului român, comise de aşa-zisele noastre guvernări democratice, fac ca amintirea atrocităţilor comuniste să se estompeze.

Şi, la urma-urmei, cine sunt eu să le dau picioare-n fund securiştilor cu pensii mari şi locuri de veci la Bellu şi Ghencea Militar? Printre multele prostii şi minciuni învăţate în şcoală, aceea că răii sunt pedepsiţi de istorie îmi pare cea mai dăunătoare. Comunismul a întors Biblia cu fundu-n sus. Pedeapsa istoriei e echivalentul fericirii care ne aşteaptă pe lumea cealaltă. Trebuie să îndurăm cu supuşenie orice forme de rău social, pentru că istoria şi lumea cealaltă oferă compensaţii în lapte şi miere. Nu i-am dat un picior în fund generalului torţionar de grija istoriei. Dar dacă cel care va primi un picior şi mai tare în fund de la istorie voi fi eu? După cum merg lucrurile, urmaşii, colegii şi admiratorii lui Pleşiţă au mai multe şanse de a scrie istoria decât victimele lui. La cimitir au venit doar câţiva, purtând ochelari negri, ca la funeraliile discrete din Sicilia, însă protejaţi de SRI, de un întreg minister unde legenda marelui Pleşiţă e vie. Internele rămân Interne, indiferent de schimbarea stăpânilor la Cotroceni şi la Casa Poporului. Internele nu-i uită şi nu-i iartă pe cetăţenii care nu-şi ţin picioarele la locul lor şi vor să semneze măcar nişte paragrafe din istorie.

Aceasta e vestea proastă pe care v-o aduc, dragii mei cititori: oamenii care i-au dus flori şi coroane omagiale lui Pleşiţă, tot ei vor redacta istoria şi-l vor scoate martir al Revoluţiei. Nouă, celor care o vom citi şi o vom învăţa în şcoli, rămânându-ne în schimb satisfacţia de a ne da palme în faţa oglinzii, fără martori.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de