x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Un regal

Un regal

de Roxana Roseti    |    06 Dec 2009   •   00:00

Filmul "Noiembrie, ultimul bal", în regia reputatului regizor Dan Piţa, avea premiera în luna noiembrie a anului 1989. A fost... "ultimul bal"? În mod premonitoriu da, deoarece nu trebuie să omitem faptul că, dacă e să ne întoarcem în timp, ne aflăm în preajma celui de-al XIV-lea Congres, de la 20 noiembrie 1989.

Dan Piţa a povestit şi a tot povestit istoria necenzurată a acestui film, dar nu e niciodată prea mult, pentru că poveştile de acest gen trebuie mereu spuse (rubrica Special, paginile 6-9). Tot în aceste pagini veţi găsi emoţionanta mărturisire a Şoimiţei Lupu - cea care în film joacă rolul tinerei Daria Mazu, iar în prezent face parte din compania de balet a Teatrului Massimo din Palermo. În anii '80 Şoimiţa era balerină la Opera din Bucureşti. Cum a ajuns ea să joace în filmul "Noiembrie, ultimul bal" alături de Ştefan Iordache aflaţi tot din paginile sus-menţionate.

Vă invităm în această duminică nu la un "ultim bal", ci la un regal reprezentat de acest film deosebit - "Noiembrie, ultimul bal", pe DVD, în cadrul Colecţiei Cinemateca. Totodată, dorim să li se întâmple numai lucruri minunate celor care astăzi, de Sfântul Nicolae, îşi serbează onomastica. Şi, ca de obicei, le dorim lucruri bune nu numai lor, ci tuturor cititorilor noştri, conform "principiului" lui Rodney Dangerfield de care aminteşte şi Crisbăşan în rubrica sa (pagina 21): "Singurii oameni normali sunt cei pe care nu-i cunoşti prea bine".

×
Subiecte în articol: editorial