x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Un regim corupt

Un regim corupt

de Ion Cristoiu    |    08 Noi 2006   •   00:00
Un regim corupt

Drogata cu scandaluri artificiale, acaparata de grupurile mafiote, presa noastra libera si independenta n-a dat atentie unuia dintre cele mai importante evenimente ale acestor zile: Raportul Transparency International pe 2006 privind perceptia coruptiei in Romania. Putinele comentarii dedicate de ziarele si televiziunile noilor ciocoi de Dambovita n-au sesizat esenta acestui Raport. El se refera nu la fenomenul real al coruptiei, ci la perceperea de catre populatie a fenomenului. Inaltii slujbasi ai Uniunii Europene, trasi pe sfoara (unii) de montajele literar-artistice regizate de DNA - Politia Politica a regimului Basescu - , dar si ghiftuiti (altii) cu bacsisurile pe care continua sa le primeasca si in actualul regim, se vor fi mirat de credinta romanilor ca fenomenul coruptiei face ravagii in Romania tribului prezidential. Perceptia oamenilor simpli e corecta. La o editie a emisiunii Zig-Zag cu Ion Cristoiu l-am intrebat pe senatorul Gheorghe Funar, invitatul principal, daca sub noul regim, zis si Portocaliu, se fura la fel ca sub vechiul regim, zis si PSD-ist.
- Se fura mai mult si mai divers, mi-a raspuns fostul primar de Cluj.
Si, pentru a-mi dovedi, a luat in discutie privatizarea BCR, acuzata de domnia sa ca fiind una din marile jonglerii ale actualei puteri, de la uriasele indemnizatii incasate de membrii Comisiei de privatizare pentru un efort ce se inscria totusi in sarcinile de serviciu pana la vanzarea pe nimic a sediilor de la Centru si din tara.

Recent, in cadrul unei spectaculoase conferinte de presa, liderul PIN, Cozmin Gusa, a dezvaluit o afacere dubioasa a Companiei Nationale Posta Romana. Gratie acestei afaceri, sume mari de bani s-au scurs de la o companie de stat cum e Posta catre o companie privata, avand printre functionari deputati ai Puterii. Gheorghe Funar si Cozmin Gusa nu spun ceva care sa ne surprinda descumpanitor. Actuala Putere e la fel de corupta ca si fosta Putere, rasturnata tocmai in numele luptei impotriva coruptiei. Chiar si confruntarile dintre Palate si dintre formatiunile Coalitiei de guvernare ascund in ultima instanta razboaie locale si nationale pentru prada numita averea statului si, mai nou, averea primita de la Uniunea Europeana.

Nu ne surprinde ca se fura mai ceva ca inainte. Nu surprinde ca, spre deosebire de regimul PSD, actualul regim n-are in presa o imagine de corupt. Cozmin Gusa, dar si

Gheorghe Funar explica asta prin mijloacele mult mai sofisticate la care apeleaza noii banditi politici. E o explicatie necesara. Intr-adevar, cei din Puterea actuala sunt mult mai preocupati decat fostii in respectarea aparentelor de legalitate.
Nu e insa si o explicatie suficienta.

Paradoxul acestor vremuri - desi e corupt pe scara larga, actualul regim n-are in presa o imagine de corupt - se explica si prin alte lucruri:
a) Imposibilitatea preluarii de catre PSD a luptei impotriva coruptiei. Principalul partid de Opozitie e paralizat cand vine vorba de a denunta afacerile de coruptie ale actualei Puteri.
Pe de o parte, pentru ca n-ar avea credibilitate (coruptii demasca pe corupti!), pe de alta, pentru ca in multe afaceri prezente sunt amestecati si lideri ai PSD.

E drept, PRM si PIN nu contenesc a face dezvaluiri rasunatoare privind cazurile de coruptie din prezent, trag semnale de alarma asupra loviturilor date de clientela noii Puteri. Campania celor doua partide nu reuseste totusi sa impuna presei imaginea unei Puteri corupte. PRM e o formatiune boicotata mediatic, PIN, o formatiune prea mica pentru a crea un curent de opinie viguros.

b) Alianta D.A. si Traian Basescu au ajuns la Putere pe caii albi ai luptei impotriva coruptiei PSD. Desigur, chiar si cand trageau sirenele lui Roaita, liderii Aliantei furau din plin. Un popor inzestrat cu spirit critic ar fi sesizat si sanctionat asta. Romanilor lipsindu-le aceasta facultate, denuntatorilor li s-a dat certificat de cinste. E greu acum sa rastorni o imagine cladita anterior in ani de zile, mai ales cand presa, spre deosebire de regimul PSD, e complice surazatoare a Puterii.

Raportul Transparency International e o dovada ca romanii nu pot fi pacaliti. Nici macar de presa care spala zilnic obielele puturoase ale Puterii.

×
Subiecte în articol: editorial regim