x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Un scrutin şi mai anemic

Un scrutin şi mai anemic

de Ion Cristoiu    |    16 Iun 2008   •   00:00

Maşinăriei electorale a fiecărui partid i s-a inculcat astfel un solid sentiment de nepăsare, ceea ce a dus la demobilizarea militanţilor.



La al doilea tur al localelor, 1.500 de localităţi şi-au ales primarul. Dintre acestea, 183 sînt oraşe şi municipii. La rîndu-le, cele 183 ne-au oferit zece mari oraşe: Bucureşti şi reşedinţe de judeţ, precum Iaşi, Ploieşti, Satu Mare, Brăila, Vaslui, Focşani. În multe situaţii, atît la oraşe şi municipii, cît şi la sate, diferenţa dintre primul şi cel de-al doilea clasat după primul tur a fost foarte mică. Adăugînd oraşelor şi municipiilor patru sectoare din Bucureşti, am putea spune că au fost suficiente motive pentru ca turul al doilea să aibă o campanie mult mai vie, mult mai pasionantă decît cea pentru primul tur. N-a fost însă aşa. Campania a fost mult mai bleagă, mult mai adormitoare.

Cifrele de rating ale televiziunilor care s-au încumetat să organizeze emisiuni de confruntări electorale o spun cu prisosinţă. Dar chiar şi fără acestea, cetăţeanul simplu a sesizat imediat că  alegerile locale par a se fi încheiat. În bunăvoinţa de a găsi o explicaţie, mediocritatea campaniei a fost pusă în seama Campionatului European de fotbal. Atenţia românilor de ambele sexe s-ar fi concentrat exclusiv asupra disputei sportive. Disputa electorală a rămas pe undeva pe la margine. E o explicaţie la o privire fugară şi, ca orice explicaţie în treacăt, neîntemeiată. Într-adevăr, Campionatul European de fotbal se numără printre preocupările mai noi ale românilor. El însă nu poate exclude preocuparea pentru campania electorală. Firea omenească nu se poate epuiza decît în teatru într-o singură preocupare. Dacă ar fi altfel, ar însemna ca în România să fi încetat deja viaţa de dincolo de fotbal.

Explicaţia mediocrităţii dintre cele două tururi trimite la două categorii de cauze: la cauze obiective, ţinînd, pe de o parte, de faptul că în multe alte localităţi scrutinul s-a încheiat din primul tur şi, prin urmare, tensiunea electorală a dispărut din unele zone ale ţării, pe de altă parte, din specificul anului electoral 2008: miza politică, singura care poate da vioiciune campaniei a dispărut, lăsînd locul mizei afaceriste. Bătălia pentru primării şi consilii judeţene n-a mai fost una politică. I-a luat locul bătălia dintre grupurile de interese. Alegătorii care s-au încăierat n-au aparţinut formaţiunilor politice, deşi şepcile sau tricourile îi identifică precis, ci grupurilor mafiote din multe oraşe, sate şi orăşele, care s-au confruntat pentru a-şi plasa oameni în fruntea administraţiei locale.

O a doua categorie de cauze ale anemiei electorale este de natură subiectivă. Deşi primul tur a însemnat consumarea a doar unei părţi din scrutinul pentru locale, partidele au purces la bilanţuri publice. Al doilea tur a fost sugerat astfel ca prisosind sau, cel mult, ca reducîndu-se la un simplu PS la primul tur. Aceste bilanţuri sînt, cel puţin la cele trei partide principale, net triumfaliste. Maşinăriei electorale a fiecărui partid i s-a inculcat astfel un solid sentiment de nepăsare, ceea ce a dus la demobilizarea militanţilor.

Fapt şi mai important: atît PSD, cît şi PD-L au anunţat că nu vor lua măsuri împotriva organizaţiilor şi liderilor cu eşecuri categorice la primul tur. La PSD e vorba de organizaţia de Cluj, recidivistă în materie de înfrîngeri. La PD-L e vorba de fruntaşi precum Radu Berceanu, Maria Petre, Cristian Boureanu. Faţă de aceştia, şeful de campanie al PD-L, Omul de marmură al României, Adriean Videanu, declara recent la RRA că, deşi scoase din cursa pentru primării sau şefii de Consilii judeţene, vedetele partidului sînt de felicitat, pentru că au adus voturi. Nu e de mirare că proaspăt îmbogăţitul din speculă cu terenuri Cristian Boureanu, deşi umilit la Argeş, tronează de dimineaţă pînă seara la Realitatea TV.

Nota anemică îşi are rădăcini şi în absenţa unor tactici specifice pentru al doilea tur. Cu excepţia lui Vasile Blaga, căruia i s-a făcut cadou o dimensiune politică, toţi ceilalţi candidaţi, indiferent de partide, repetă figuraţia electorală din al doilea tur. S-a încheia astfel o campanie electorală lipsită de strălucire. Căreia i-au corespuns rezultate la fel de şterse.

×
Subiecte în articol: editorial