x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un scut antiger nu instalaţi?

0
Autor: Lucian Avramescu 30 Ian 2012 - 21:00

Inca presedinte, Traian Basescu anunta tema dialogului iminent cu secretarul general al NATO – 'instalarea scutului antiracheta si securitatea aeriana'. Ma apuca ameteala. Nu pentru ca respectiva tema n-ar fi importanta si, ca atare, pritocita si raspritocita, ci pentru ca in clipa asta gerul – cumplit, nemilos – ucide. In noaptea asta, la Sangeru au fost 20 de grade sub zero, acum sunt minus 17, geamurile au devenit vitralii de gheata, soba dogoreste, dar la un pas mai departe, in odaie, e frig.

Un scut antiger nu instalati, domnilor? – exclam. Au murit de ger doar in aceasta noapte sapte oameni. Si invazia siberiana abia a inceput. O prietena octogenara din Drumul Taberei imi spune ca inca nu si-a permis luxul de a porni caloriferele ramase reci din iarna trecuta. N-ar fi gerul o tema potrivita pentru CSAT? Sau saracia nu s-ar nimeri, ca tema de dezbatere, pe calapodul inaltului organism ce-l are in frunte pe Traian Basescu? Securitatea aeriana, zice presedintele, cu gravitatea unuia care, sef fiind, stie el ce stie, nu se uita la gloata care, in nerozia ei, habar n-are ce-i lipseste. Mai prostovanilor, voua va lipseste securitatea aeriana, de asta va doare burta.

Ma uit peste casele amortite sub nameti. Sfredelele unor fumuri galbui ies din hornuri si se infig in tarii, amenintand grav securitatea aeriana. Ca niste creioane boante, hornurile se iscalesc pe cer, semn ca inauntru sunt inca oameni, unii dintre ei avand neobrazarea de a ramane vii. Oameni vii sunt si in Piata Universitatii din Bucuresti. Cei mai vii dintre noi toti. In vocea lor se regasesc si ofurile celor ramasi in case. Sunt proteste 'firesti', zice relaxat presedintele, masurile de austeritate, bla, bla. Nimic despre singura cerere ramasa pe agenda protestatarilor, cea care condenseaza in ea si acuza mizeriei morale care a stalcit chipul Romaniei si saracia si jaful – 'Jos Basescu!'.

Pe vremea asta cainoasa, cuvintele sunt rostite cu zgarcenie. Rar, din ce in ce mai rar se scandeaza 'Jos Guvernul!' sau 'Jos clica mafiota!' sau 'Jos tradatorii!', fiindca oamenii au inteles ca toate relele poarta un nume, iar numele este Basescu. De ce nu le satisfaci cerinta, domnule presedinte? Iti sta la indemana. Nu e nevoie de noi impruturi la FMI, nu trebuie sa te ceri la tabla de la doamna invatatoare. Nu-i nevoie sa convoci colegii din celelalte tari europene fiindca nu prea te stiu. O faci si gata. Eliberezi, fara jandarmi, fara bastoane, fara fumigene, Piata Universitatii. Ar fi unicul gest patriotic pe care l-ai infaptui.

Gerul si saracia, saracia si gerul domnesc peste Romania. Eternizate de ger, zapezile scrasnesc sub talpi, si-au pierdut catifelarea, candoarea, poezia. Cateva mogaldete negre – le zaresc prin geam, in raritura unei paduri – aduna din zapada vreascuri. Nu-mi dau seama daca-s adulti sau copii. Cert e ca-s saraci, ca o duc rau, ca n-au avut bani sa-si cumpere lemne de foc. Cu o crosnie de vreascuri incearca sa alunge frigul atotstapanitor, frigul care intra nu doar in case, ci si in oameni. Ma mandream cu o splendida colectie de muscate, cumparate de la florari, butasi luati de la manastiri sau de prin lume, pe unde am mai umblat si eu.

Le pastram peste iarna intr-o terasa inchisa si cu lumina solara din belsug. Pazite de un calorifer electric au rezistat in toate iernile. Noaptea care s-a incheiat le-a venit de hac. Bietul calorifer a fost infrant de gerul care, iata, intra prin pereti si geamuri, matura tot. Clopotul bisericii din satul Tisa bate rar, de cum s-a crapat de ziua, semn ca nu doar muscatele mele au murit. Sunetul e stins, de parca limba clopotului ar lovi pasla, nu metal. E iarna. O iarna pe care mi-am dorit-o, cu zapezi adevarate si chiar cu ger. Ceva insa nu se mai leaga. Nici cuvintele nu mai vin cum veneau. 'Nu locuim intr-o tara, scria Emil Cioran, locuim intr-o limba. Asta si nimic altceva inseamna patria.'

Dar patria limbii mele e inghetata azi, nu-si mai gaseste cuvintele, nu-si mai gaseste, ratacit in dictionare, sufletul. Iarna, nu cea meteorologica, s-a prelungit obraznic si ucigas peste patria vietilor noastre si e vremea, sunt convins ca a sosit vremea, sa se incheie.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de