Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Biroul Permanent Naţional al PSD a decis luni, 12 ianuarie 2009, retragerea sprijinului politic pentru Gabriel Oprea şi excluderea acestuia din partid. E foarte bine că Biroul Naţional Permanent a luat această decizie aspră împotriva lui Gabriel Oprea.
Pentru toţi baronii locali şi centrali tentaţi să creadă că slugărnicia faţă de Cotroceni le va îngădui să fure cu acte în regulă, decizia conducerii PSD se constituie într-un semnal.
Semnalul că miniştrii PSD trebuie să facă, la departamentele pe care le conduc, politica partidului. Fără această condiţie minimă, alierea PSD cu PD-L în vederea guvernării se poate transforma într-un dezastru.
Folosindu-se de oportunişti în genul lui Gabriel Oprea, Traian Băsescu îşi poate duce până la capăt planul său ticălos de distrugere a principalului partid al României.
Concentrarea pe gestul iresponsabil al baronului de Ilfov a dus la trecerea în plan secund a unui alt semnal ce-ar fi trebuit dat de conducerea PSD.
Rapiditatea cu care Emil Boc, acest Zăroni al României postdecembriste, poreclit de AFP “muştiucul” lui Traian Băsescu, e confirmarea că Gabriel Oprea a îndeplinit ordinul venit de la Cotroceni cu o slugărnicie tipic PD-L-istă.
Mai rămâne să-l vedem pe Gabriel Oprea îndulcindu-şi guriţa în maniera Elena Udrea când va vorbi despre domnul preşedinte, ştiut fiind că Traian Băsescu nu admite decât declaraţiile de cameristă.
Nu încape vorbă, că momentul Gabriel Oprea a dezvăluit conducerii PSD că aliatul de guvernare e dispus să nu joace corect. E greu de imaginat că Emil Boc s-ar fi grăbit să semneze numirea lui Virgil Ardelean, convins că Gabriel Oprea are aprobarea conducerii PSD pentru această decizie. Indiferent de ce conţine Protocolul între PD-L şi PSD, o numire în fruntea serviciului secret al Internelor, dar mai ales o numire precum cea a lui Virgil Ardelean, principalul responsabil în fuga lui Omar Hayssam, e greu de crezut că a fost făcută de Emil Boc fără a se întreba dacă Jupânul de la Cotroceni e de acord. Admiţând că premierul nostru de mucava n-a primit ordin de la Cotroceni, ar fi absurd să credem că şi-a permis să nu-l întrebe pe Traian Băsescu dacă poate semna decizia.
Nu de alta, dar dacă ar fi să credem teatrul jucat de Traian Băsescu după fuga lui Hayssam, domnia sa a fost supărat pe toţi cei care răspundeau de supravegherea “teroristului numărul unu al patriei”.
Îşi putea permite amărâtul de Emil Boc să semneze o numire care l-ar fi putut scoate din sărite pe cel supranumit Zeus?
Un lucru asemănător se poate spune şi despre relaţia premierului cu Mircea Geoană.
Procesul de numire a secretarilor de stat e abia la început.
Rămăsese Ministerul de Interne ultimul departament fără schimbări, încât Emil Boc să nu-l poată aştepta pe Mircea Geoană pentru a-l întreba dacă propunerea cu Virgil Ardelean e a conducerii PSD sau doar a lui Gabriel Oprea?
Sunt întrebări retorice.
Liderii PSD, în frunte cu Mircea Geoană, ştiu foarte bine că schimbările de la Interne au fost o tentativă a lui Traian Băsescu de a administra o lovitură partenerului de Coaliţie al PD-L prin intermediul lui Emil Boc.
Când s-au ivit semnele unei posibile Coaliţii de guvernare PD-L – PSD, m-am numărat printre puţinii analişti care au susţinut că un asemenea moment e posibil.
Cei care se opuneau alianţei aduceau drept argument principal trecutul de duşmănie dintre cele două partide. Am contraargumentat aducând argumente din Istorie, potrivit cărora conjuncturi de excepţie pot favoriza încheierea unor alianţe ce păreau imposibile la un moment dat. Conjunctura românească de după scrutin cerea un moment de excepţie precum alierea a două formaţiuni duşmane. Nevoia unui guvern puternic, în stare să facă faţă dificultăţilor Crizei, rezultatul scrutinului din 30 noiembrie 2008 se numărau printre notele de esenţă ale acestei conjuncturi.
Scriam însă la vremea respectivă:
Dacă trecutul nu e condiţie pentru formarea alianţei din PD-L şi PSD, în schimb, viitorul se constituie într-una crucială.
Un viitor în care cele două părţi trebuie să-şi dovedească reciproc buna-credinţă.
Întâmplarea cu Gabriel Oprea ne dezvăluie că PD-L, redus ca ipostaza de simplă maşinărie de îndeplinit hachiţele lui Traian Băsescu, înţelege alianţa ca o posibilitate de a administra lovituri mortale partenerului.
Au devenit conştienţi liderii PSD de această realitate catastrofală pentru destinele partidului?
Se pare că nu, o dată ce Biroul Permanent Naţional al PSD n-a transmis PD-L, dar mai ales lui Traian Băsescu, un avertisment foarte clar: Dacă mai continuaţi cu şmecheriile, trecem în Opoziţie!
