x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un senior al liberalismului

0
Autor: Mona Musca 06 Sep 2005 - 00:00

Il stiam pe Domnul Alexandru Paleologu din subtilele sale eseuri publicate inainte de 1989. Ii citisem cartile cu parfum de diversiune (insasi inteligenta era considerata o mare diversiune in anii comunismului), inclusiv atat de celebra in epoca "Bunul simt ca paradox". Am fost fascinata de gestul sau de onoare prin care a renuntat la o demnitate pe care si-a visat-o intreaga viata - intr-un interviu a declarat ca unul dintre visurile tineretii sale a fost acela de a ajunge ambasador la Paris - autodeclarandu-se "ambasador al golanilor".

Domnul Alexandru Paleologu a fost mentorul meu politic, omul fara de care cariera mea ar fi urmat un cu totul alt curs. L-am cunoscut in 1992. Era perioada boema a politicii romanesti, cand ne-am intalnit in acel amestec de idealism si candoare numit Partidul Aliantei Civice. Intr-o vreme in care nu existau telefoane mobile, membrii conducerii Partidului Aliantei Civice veneau la sedintele Comitetului Director cu tramvaiul sau cu metroul si, pe masura ce orele inaintau, cu totii erau invitati sa se serveasca din pachetul de biscuiti ieftini adus, de obicei, de Mihai Sora. Fiecare sedinta a PAC-ului era un soi de cenaclu, o bucurie a spiritului, o sarbatoare a inteligentei. Nici nu putea fi altfel, cata vreme aceste sedinte erau prezidate de Nicolae Manolescu, iar in jurul mesei se regaseau oameni precum Dan Grigore, Mihai Sora, Stelian Tanase, Stere Gulea, Mircea Ciobanu, Stefan Augustin Doinas, Calin Anastasiu si, fireste, deloc in ultimul rand, Domnul Alexandru Paleologu.

Il stiam pe Domnul Alexandru Paleologu din subtilele sale eseuri publicate inainte de 1989. Ii citisem cartile cu parfum de diversiune (insasi inteligenta era considerata o mare diversiune in anii comunismului), inclusiv atat de celebra in epoca "Bunul simt ca paradox". Am fost fascinata de gestul sau de onoare prin care a renuntat la o demnitate pe care si-a visat-o intreaga via- ta - intr-un interviu a declarat ca unul dintre visurile tineretii sale a fost acela de a ajunge ambasador la Paris - autodeclarandu-se "ambasador al golanilor".

In momentul in care l-am intalnit in carne si oase am fost coplesita de personalitatea sa. Costumele sale impecabile, rafinamentul in relatiile cu cei din jur, felul in care isi sustinea argumentele intr-o discutie polemica faceau ca prezenta sa sa devina imediat sesizabila intr-un cerc mai mic sau mai mare de oameni. Era un aristocrat autentic, un om care impunea respect, dar care nu inceta sa uimeasca prin verva si imprevizibilitatea ideilor sale. Chiar si atunci cand discuta chestiuni politice foarte grave mima un soi de frivolitate, parea ca ia totul in ras, dar, dincolo de acest mod foarte original de a-si sustine argumentele, punctele sale de vedere erau, de cele mai multe ori, cele valabile.

In anul 1995 s-a luat decizia ca Partidul Aliantei Civice sa iasa din Conventia Democrata, alianta pe listele careia intrase in Parlament in legislatura precedenta. Ma vedeam confruntata cu o grava problema de constiinta. Mi se parea imoral sa parasesc un partid in care traisem si bune si rele, in care ramaneau oameni la care tineam enorm (Nicolae Manolescu, Mihai Sora), dar in al carui viitor politic nu mai credeam, in noile circumstante. Alexandru Paleologu si Mircea Ciobanu au fost cei care au insistat pana m-au convins, oferindu-mi tot felul de exemple ilustre din istorie, ca in asemenea momente ratiunile mintii trebuie sa fie mai puternice decat ratiunile inimii. Asa am ajuns, impreuna cu ei, in Partidul National Liberal, am intrat pe acel culoar politic pe care ma aflu si azi.

In toti acesti ani, Domnul Alexandru Paleologu a fost in permanenta alaturi de mine, m-a luminat cu sfaturile sale in momentele de cumpana, m-a laudat cand deciziile pe care le-am luat au fost bune si m-a certat cu asprime atunci cand am gresit. As putea spune ca a fost unul dintre parintii mei politici, omul care mi-a vegheat intreaga cariera, din momentul in care am aparut la usa Partidului Aliantei Civice, pana la ceea ce sunt astazi.

Stiam ca in ultima vreme a fost foarte bolnav. Simt chiar un acut sentiment de culpa pentru ca, in ritmul ametitor de munca pe care l-a presupus activitatea de ministru al Culturii, nu am gasit timpul necesar pentru a-l vizita in timpul lungii sale suferinte. Sentimentul este cu atat mai dureros cu cat, chiar si in aceste ultime luni, in care boala l-a scos, practic, din spatiul public, m-am bucurat de atentia sa protectoare. M-a sunat de doua ori in ultimele luni, asistat de minunata sa sotie. Dorea sa ma felicite pentru unele dintre initiativele mele politice de la vremea respectiva. Resimt si acum emotia acelor convorbiri. A fost, cu siguranta, cel mai frumos cadou pe care l-am primit in ultimii ani.

Ce a fost pentru mine Domnul Alexandru Paleologu? Nu stiu daca imi pot permite sa spun ca a fost un prieten. Eu nu mi-am permis niciodata sa-l apelez cu celebrul "coane Alecu", de care se face astazi atata caz. Pentru mine a fost si a ramas Domnul Paleologu. Respectul imens pe care i-l purtam ma impiedica sa trec la formule atat de intime. Cu siguranta insa, a fost un arbitru al elegantei, un etalon moral si intelectual si un profesor drag, de la care am deprins abecedarul politicii.

A fost sansa vietii mele sa ma gasesc in acelasi timp si in acelasi loc cu Domnul Alexandru Paleologu.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   domnul,   alex,   paleologu,   domnul alexandru

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de