x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un sistem, alt sistem

0
Autor: Tudor Octavian 29 Noi 2005 - 00:00
Un sistem, alt sistem


Numarul locurilor in Institutele de Arte Plastice, ca de altfel in tot invatamantul superior din Romania, era stabilit, inainte de 1990, prin planul de stat.

Cineva de sus decidea cati artisti trebuia sa aiba tara. Daca se nasteau intr-un an 50 de copii cu minti de genii, dar Institutul "Nicolae Grigorescu" nu primea la vremea studiilor de la minister decat o portie de 15 locuri, ceilalti 35 de mari daruiti de la natura trebuiau sa dea ani la rand examenele de admitere, ca sa prinda cumva un loc in sistem. Sa conchida resemnati ca patria se multumea cu putin, ca nu-si putea permite mai multe genii decat decidea Comitetul Central ca era necesar ca sa construim Comunismul ori sa fuga in Vest. Unii se faceau artisti, in paralel cu sistemul, fortand toata viata granita dintre amatori si profesionisti. Granita aceasta era una reala, intrucat artistul din afara Uniunii putea sa deschida un numar de expozitii si chiar sa dobandeasca un statut spiritual interesant, dar nu avea acces la nici unul din avantajele ierarhice ale sistemului centralizat. Nu putea, bunaoara, sa ajunga presedinte al Uniunii. Ca sa nu mai spunem ca treptizarile, pana la functiile de varf, erau multe, de toate naturile si accesibile doar creatorilor carora locul in ierarhie le dadea dreptul de a participa la loteria gloriei oficiale.

Unii plasticieni sunt inca de parere ca sistemul era bun, deoarece un sistem e preferabil nici unui sistem. Cei mai multi din vechii artisti nici nu se mai simt artisti, daca nu li se statueaza locul intr-un sistem de catre comisii, jurii, distinctii de stat si nominalizari traditionale. Straniu, in sistemul impus de rusi si perpetuat fara nici o ameliorare de fond pana in 1990, era faptul ca pana si innoitorii doreau o recunoastere majora de la stat. Se impotriveau, cum s-ar zice, sistemului, dar nu se simteau realizati ca revolutionari decat daca sistemul le certifica impotrivirea si le promova nealinierea mai in fata, langa aliniati. Ori chiar mai sus de acestia. Erau revolutionarii artei cu aprobare de la Partid si de la Guvern. Se impuneau cu greutate, dar se impuneau, avand si un premiu de consolare: intelectualita-tea se uita la ei ca la niste invingatori.

Odata stabilit in Occident si fara loc in nici un sistem, artistul roman afla ca trebuia sa-si construiasca singur un loc. Si, daca era suficient de pregatit profesional pentru marea loterie mondiala, sa-si instituie propriul sistem. Acesta se chema scoala, curent, directie, grupare, cerc, miscare artistica... E aproape imposibil ca, dupa ce ai devenit matur intr-un sistem care avea un numar mic si dinainte hotarat de locuri pentru slujba publica de artist, sa te refaci mental si sa birui intr-o societate unde, daca au chef, toti cetatenii pot sa aiba studii superioare de arta. De aceea, foarte putini din artistii romani au izbutit, devenind liberi de sistem, sa-si impuna arta in Occident. Bun sau rau, multumitor sau neglijabil, in Romania aveau totusi un loc intr-un sistem. Cand moare un sistem inchis, se duce deodata cu artistii lui. Cand artistul ajunge intr-un sistem deschis, avand de acum un trecut, ar trebui sa se mai nasca o data. Cativa reusesc asta. Dar numai cativa.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   sistem

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de