Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Istoria se repetă însă în formule care o fac de nerecunoscut. Omul renascentist, care – conform definiţiei unui cărturar al epocii – "ştie totul şi ceva pe deasupra", ne e contemporan, numai că, spre deosebire de Renaştere, vremurile noastre, care-s ale specializării în extrem, îi consideră cu reţinere pe cei care practică mai multe arte şi ştiinţe în regimul excelenţei.
Horaţiu Mălăele e un astfel de creator cu o arie întinsă de acţiune, ale cărui talente, manifestate cu multă probitate, îi descumpănesc pe contemporani. Actorii de mare dotare, adulaţi de un public dispus să-i sacralizeze de timpuriu, cad adeseori în cabotinaj. E foarte greu să rezişti la luarea în seamă. Neluarea în seamă produce drame, dar nici băgarea în seamă în exces nu e calea cea mai scurtă către perfecţiune. Ca actor, Mălăele uimeşte, îl face pe spectator părtaş la procesul creaţiei.
Dacă am suprapune filmările unei serii de spectacole cu aceeaşi piesă, am observa că, deşi rolul pare dus până la capăt la fel, la detalii, Mălăele lucrează continuu, dintr-un neastâmpăr al făcutului propriu artistului pe care repetiţia mecanică îl sufocă, îi ia plăcerea invenţiei.
Horaţiu Mălăele e şi un pictor fermecător, pasionat de psihologii şi de emblematic. Nici aici Horaţiu Mălăele nu e manierist. Scrie, de asemenea, cu mult har, având ambiţia exprimării aforistice, de ţinut minte. Că e şi regizor n-ar fi un fapt rar. Nu trebuie să zugrăveşti capele şi să semnezi tratate ca să exişti ca un renascentist. E destul să nu excedezi lumea cu slăbiciunile tale, să ieşi în societate numai cu lucrurile pe care le poţi face foarte bine, cum ar zice un inginer, la micron. Să ai caracter în tot ce te priveşte. De ani caut să-i descopăr lui Mălăele vulnerabilităţile, cu care ocazie am realizat un secret al întregului său: e foarte atent cu limitele.
Dacă vrem o definiţie a bucuriei de a fi ca artist, a lucrului ieşit numai din plăcerea făcutului şi a gânditului, trebuie să numim acest gen de frenezie "tip Mălăele". Dumnealui mai are o calitate sufletească interesantă. Induce tuturor celor care îl ţin ca model o anume discreţie de senior. Mulţi campioni ai scenei şi ai ecranului îşi prostesc adoratorii obligându-i la entuziasme necontrolate, de tarabă. Publicul lui Horaţiu Mălăele e personalizat, e compus din indivizi cu o rafinată conştiinţă a participării.
Artiştii Renaşterii erau mari prin calitatea simpatizanţilor şi a susţinătorilor. Nu erau artişti populari. Ne-am fi aşteptat să aflăm această sumă de daruri la un tragedian. Nu le aflăm la un comedian, fiindcă umorul lui Mălăele nu e de comedian şi de larg consum, ci la un spirit cehovian, care concentrează în aplombul său comic toată disperarea lucidităţii. Un om de cultură de viţă veche a exprimat în felul următor relaţia sa de admiraţie faţă de Mălăele: "Sunt cumpătat când îl laud, ca nu cumva să-i strice! Horaţiu Mălăele trebuie iubit cu grijă, ca să nu-i ocupăm viaţa cu simţăminte perisabile care nu duc nicăieri".
