x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un stat împotriva poporului

0
Autor: Petre Roman 07 Ian 2010 - 00:00

În opinia mea şi potrivit experienţei mele, economia este o disciplină a îndepărtării risipei şi pagubei şi, în nici un caz aceea de a include hoţia, furtul şi jaful ca instrumente ale utilizării banilor publici pe piaţă.



Contrar celor afirmate de cei care conduc România astăzi, eu afirm că nu criza, ci jecmănirea statutului pustieşte ţara. Criza economică n-a făcut altceva decât să pună reflectorul pe felul greşit, incompetent şi vinovat în care se administrează ţara. În loc de demonstraţie să facem un calcul elementar: cât din fiecare leu al banilor publici devine un "leuţ" în folosul public? Mă gândesc doar la câteva exemple dintr-o mulţime mult mai mare:

1. străzi şi drumuri publice asfaltate, inaugurate cu mare pompă şi garantate în acte, care sunt pline de gropi în continuare, pentru că lucrarea e făcută de mântuială sau nu e făcută deloc. De vină e o "calamitate naturală" constatată şi asumată de instituţiile de control public. Calamitatea pentru ţară sunt chiar aceste instituţii confiscate de tâlhari la drumul mare aflaţi în poziţii oficiale cu acte în regulă. Astfel, "leuţul" devine foarte mic sau dispare;

2. suprafeţe agricole pe care sunt raportate, cu aceleaşi acte în regulă, "calamităţi naturale"  care, pasămite, au distrus culturile, dar pentru care, desigur, se încasează subvenţiile. E clară treaba? Banul public e integral furat. "Leuţ" folositor, zero;

3. suprafeţe supuse împăduririi pe care, la fel, sunt raportate "calamităţi naturale" imediat după efectuarea lucrărilor de împădurire, în realitate nicicând efectuate. Şi aici, banul public e integral furat. "Leuţ" folositor, zero.

Mă gândesc la cetăţeanul plătitor de taxe şi impozite care a ajuns să trăiască în ţara unui absurd al absurdului adică absurdul fără nici un fel de sens pozitiv pentru el. Mai absurd decât teatrul lui Ionesco. Mă gândesc şi la funcţionarii publici care se încăpăţânează să-şi facă conştiincios datoria şi sunt tot mai marginalizaţi.

În opinia mea şi potrivit experienţei mele, economia este o disciplină a îndepărtării risipei şi pagubei şi în nici un caz aceea de a include hoţia, furtul şi jaful ca instrumente ale utilizării banilor publici pe piaţă. În realitate, abuzul demagogiei în scopuri politice barbare înfloreşte: sărăcirea pensionarilor săraci, trimiterea în şomaj a salariaţilor cu salarii mici, colapsul sănătăţii şi educaţiei publice. Adică, contrastul mizerabil şi nesăbuit între bogăţia disponibilă şi mizeria efectivă. În construcţia bugetului pe 2010 guvernul parcă ar vrea să prindă o balenă cu o undiţă, în loc să utilizeze harponul ca să imobilizeze rechinii jefuirii de stat. Spus în termeni populari, guvernul băsneşte. (a băsni = a scorni basne, povestiri mincinoase, relatări false, DEX).

Reforma statului, imperios necesară şi urgentă, acum este desjefuirea statului, adică readucerea acestuia în posesia cetăţenilor. Interesele personale cuibărite în inima statului se vor împotrivi cu toată răutatea puterii lor acestei reforme. Nu avem voie să uităm ce profituri uriaşe, corupte şi absolut nejustificate au obţinut până acum.

Într-o Românie "cu scaun la cap", sigur am găsi calea acestei reforme. Dar trăim oare într-o asemenea Românie? Orice program politic care nu e motivat de "dorinţa dură de a dura" (cum spune Paul éluard) poartă în sine sărăcire, ruşine şi scandal. Natura noastră umană cere explicaţii. Vrem să ştim: De ce? De ce vrem să ştim? Pentru a ne hrăni într-un mod cât de cât raţional speranţa de mai bine. Iar speranţa este, într-o lume sănătoasă, un motor al acţiunii politice. Însă Franz Kafka ne avertizează: "E o abundenţă a speranţei, dar ea nu e pentru noi".

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de